Cum îşi pot plăti patronii abonamentul la internet din bani UE

Postat la: 17.05.2010 19:26 Ultima actualizare: 17.05.2010 19:27

Cum îşi pot plăti patronii abonamentul la internet din bani UE

Valoarea unei finanţări poate fi cuprinsă între 10.000 şi 80.000 lei. UE impune o listă de "cumpărături" minime

IMM-urile şi ONG-urile pot beneficia, din iunie, de fonduri europene pentru a se conecta la internet, pentru cumpărarea de calculatoare sau pentru achiziţionarea unui website de prezentare a companiei. Banii nerambursabili pot fi accesaţi prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, în cadrul operaţiunii denumite "Sprijinirea accesului la internet şi la serviciile conexe".

Anul trecut, cea mai mică finanţare acordată a fost de 7.000 lei, iar cea mai mare de 82.000 lei. În acest an, valorile minime şi maxime ar putea fi actualizate. Achiziţionarea unui nume de domeniu nou ".ro" direct de la furnizorul naţional de domenii ".ro", cumpărarea şi implementarea soluţiei de semnătura electronică, dar şi publicitatea pentru proiect reprezintă alt tip de activităţi pentru care firmele mici şi mijlocii, precum şi organizaţiile nonguvernamentale pot accesa bani europeni. Compass Consulting atrage atenţia că există o listă de cheltuieli minime ce trebuie realizate pentru ca investiţia să obţină finanţare. Astfel, lista de cheltuieli trebuie să prevadă conectarea la internet broadband, achiziţia unui calculator, împreună cu sistemul de operare, pachetul software tip office şi o aplicaţie antivirus, o imprimantă, semnătura electronică şi cheltuieli pentru achiziţionarea unui website de prezentare a companiei sau ONG-ului, în cazul în care solicitantul nu are deja unul.

Finanţare pentru maximum 10 calculatoare

În plus, printr-un proiect se poate finanţa un număr de maximum 10 calculatoare. Valoarea maximă a finanţării acordate în 2008 a fost de 82.000 lei, în timp ce valoarea minimă a finanţării acordate a fost de 7.000 lei pentru microîntreprinderile care au între unul şi trei angajaţi, respectiv 14.000 lei pentru microîntreprinderile care au peste trei angajaţi şi pentru restul IMM-urilor. În cazul ONG-urilor, valoarea minimă a finanţării acordate a fost de 7.000 lei.

Pentru anul 2010 este posibil ca aceste limite ale finanţărilor să fie actualizate. Solicitanţii trebuie să demonstreze că îşi pot acoperi 20% din valoarea proiectului, pentru că suma nerambursabilă este de 80% din valoarea totală eligibilă a proiectului pentru IMM-uri şi microîntreprinderi. În cazul ONG-urilor, suma nerambursabilă este de 95%.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 carco 20.05.2010 16:51

Nu cumva s-a incheiat perioada de aplicare pt. aceasta "bucata"?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa