Economist Intelligence Unit: Există riscul ca România să fie nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, care ar putea prelungi recesiunea
Economist Intelligence Unit: Există riscul ca România să fie nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, care ar putea prelungi recesiunea
Există riscul ca România să fie nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, care ar putea prelungi recesiunea, apreciază Economist Intelligence Unit (EIU), care a menţinut însă estimarea privind creşterea economică de 1% de anul acesta.
Potrivit Mediafax, EIU notează, într-un raport revizuit referitor la perspectivele mondiale, că avansul economic din România va fi susţinut de stabilitatea politică adusă de instalarea noului guvern.
Regiunea Balcanilor, în care institutul include România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia, va înregistra în 2010 o creştere economică de numai 0,8%, se arată în noile estimări ale EIU referitoare la evoluţia economiei mondiale.
Statele din regiune vor rămâne vulnerabile la crize, în condiţiile menţinerii dezechilibrelor externe, notează raportul.
Bulgaria, membră în UE alături de România, va avea performanţe uşor sub cele ale regiunii, întrucât capacitatea ţării de a reacţiona la criză a fost constrânsă de cotarea levei faţă de euro într-un consiliu monetar, fiind nevoită să ducă o politică bugetară strictă.
Noile state membre ale Uniunii Europene vor înregistra o creştere a PIB de 1,2% în 2010, urmată de un avans de 2,9% anul următor. Inflaţia preţurilor de consum din regiune va atinge 2,6% în acest an şi va încetini la 2,4% în 2011, anticipează EIU.
Uniunea Europeană va consemna o creştere economică de numai 0,9% în 2010 şi de 1,1% anul viitor. Inflaţia va fi de 1,3% în acest an şi 1,7% în 2011.
În zona euro, avansul PIB-ului va atinge doar 0,8% în 2010 şi se va accelera la 1% anul viitor, în timp ce inflaţia va fi de 0,8%, respectiv 1,4%.
La nivelul economiei mondiale va avea loc o creştere economică de 3,8% (îmbunătăţită de la 3,7%) în acest an şi 3,5% în 2011.
Pentru SUA, EUI anticipează o creştere a PIB de 2,8% în acest an, care va încetini la 1,6% în 2011.
Ca urmare a avertismentelor Rezervei Federale americane (Fed),
Băncii Centrale Europene şi Băncii Japoniei, referitoare la
fragilitatea redresării economice, EIU anticipează că aceste
instituţii nu vor majora dobânzile înainte de trimestrul al treilea
din 2011, în cazul Fed, şi al patrulea în cazul celorlalte două
bănci centrale.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
2010 va fi un an greu! Vei sa scapi de criza? Ai o sansa - citeste zilnic solutiile anticriza de pe www.10pasi.ro. GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!