Laszlo Tokes, ales vicepreşedinte al PE. Procedura de vot a avut probleme: numărul de voturi exprimate a fost mai mare decât al europarlamentarilor din sală

Postat la: 15.06.2010 14:36 Ultima actualizare: 15.06.2010 21:42

Laszlo Tokes, ales vicepreşedinte al PE, procedura de vot a avut însă probleme numărul de voturi exprimate a fost mai mare decât al europarlamentarilor din sală. Foto: Publimedia/Andrei Spirache

Preşedintele PE, Jerzy Buzek, a anunţat în plenul PE că Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE, însă votul în ceea ce îl priveşte pe acesta a fost însoţit de probleme tehnice care au stârnit nemulţumirea europarlamentarilor.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţi ai Biroului de presă al PE, Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE cu 334 de voturi "pentru", 168 "împotrivă" şi 287 de abţineri.

Mai mulţi eurodeputaţi din sală şi-au exprimat nemulţumirea legată de o serie de probleme tehnice şi au reclamat de asemenea că numărul de voturi exprimate a fost mai mare decât al europarlamentarilor din sală.

Problema va fi clarificată până la finalul şedinţei.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a primit, săptămâna trecută, susţinerea întregului grup PPE pentru a candida la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.

Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu a declarat, vineri, că eurodeputaţii români din PPE au fost puşi într-o situaţie "fără ieşire" de propunerea ungară "fără înţelepciune" privind susţinerea lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al PE.

Conducerea PNL a decis, luni, cu unanimitate de voturi, ca europarlamentarii liberali să nu voteze în favoarea candidaturii lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, solicitând ca şi PDL să aibă o poziţie similară.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a afirmat că Laszlo Tokes are un discurs "iredentist şi şovin", s-a declarat îngrijorată de desemnarea acestuia pentru funcţia de vicepreşedinte al PE şi a afirmat că este "condamnabilă" susţinerea de care acesta se bucură din partea PDL.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

96 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Loti 15.06.2010 14:41

Bravo, felicitari!

 
#2 roman 15.06.2010 14:54

A avea cetatenia unei tari inseamna, intre altele, a sprijini interesele tarii care ti-a conferit-o. Mai simplu, a o respecta.

 
#3 Om 15.06.2010 16:37

Nu comunic

 
#4 Ungurul_secui 15.06.2010 16:44

@roman
respectul ar trebui sa fie reciproc, pe cand la noi ca si in iepoca lu' Ceasca, respectul este obligatoriu numai pentru minoritati, vezi ziarul Scanteia, oirce editie, despre "convietuirea pasnica" . Pentru romani convietuirea era doar facultativa, o chestie de toleranta. Cand se schimba acesta mentalitate? Oricum nu in curand. Cel mai bun exemplu este "liberalul" Dl. Antonescu, care oricand poate schimba locul cu C.V.Tudor, pare se ca au fost crescuti in acelaesi banci pcr-isto-securiste. Ideea de baza romanesca pentru minoritatile "conlocuitoare" este urmatoarea loialitate si obligatii cu litete mari iar drepturile ca mentiune la urma.
Am folosit in mod voit terminologia veche, deoarece nu s-a schimbat mai nimic dacat pe plan verbal, de ochii lumii.
Ps. nici parlamentul european nu este nu stiu ce branza de calitate, este de fapt un aparat birocratic imens si foarte scump!!!

 
#5 Cetatean roman 15.06.2010 17:43

Subiect de aprofundat: oare cum ar fi priviti in alta parte, in Germania de exemplu, cetatenii care ar pune in discutie granitele propriului stat?

 
#6 Misu Banatanu 15.06.2010 17:48

Asta este primul pas. Nu uitati sa militati in continuare pentru cauza Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului.
Banaatenii va doresc success

 
#7 dupa revolutie 15.06.2010 17:58

Nu este nevoie de explicatii, nici de scuze, pentru terminologia comunista preluata dintr-un ziar de acum cel putin 21 de ani.
Se spune ca revolutia din Romania a fost facuta de spioni comunisti. Acum probabil ca se poarta combaterea comunismului de aceiasi autori. De astfel de speech-uri "democratice" mi-ar fi jena.

 
#8 Pepi 15.06.2010 18:19

Nici un politician din Romania care nu face jocul miticilor este pus la zid ca iredentist, rasist ,xenofob s.a.m.d.
De aia nu are ursul coada, de aia Banatul si Transilvania vor deveni AUTONOME.
Fratia cu miticii inseamna sa fim slugile miticilor.

 
#9 Baja Sur 15.06.2010 18:30

Daca un asemenea gunoi a ajuns vicepresedinte, e clar ca Europa e pe miini bune :-)

 
#10 Nastratin 15.06.2010 18:36

Este un urias aparat birocratic cu care se cheltuiesc fonduri imense. Salarii nesimtite, privilegii la fel, vorbarie cit cuprinde si inactiune - asemanare izbitoare cu Parlamentul Romaniei. UE este un imens aparat birocratic creat si mentinut artificial.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa