Liechtenstein a intrat în spaţiul Schengen
Liechtenstein a intrat în spaţiul Schengen Foto: descopera.ro
Uniunea Europeană a aprobat luni aderarea principatului
Liechtenstein la spaţiul Schengen, punând capăt unei proceduri care
durează de mai mulţi ani, relatează AFP.
Liechtenstein devine astfel cel de-al 26-lea stat (şi al patrulea
care nu este membru UE) care se integrează în acest spaţiu ce
permite unui număr de peste 400 de milioane de locuitori să circule
liber din Finlanda până în Grecia şi din Portugalia până la
frontiera poloneză, fără să fie nevoiţi să îşi prezinte
paşapoartele.
Vor fi necesare totuşi încă "şase până la zece luni" pentru
aplicarea convenţiei Schengen şi dispariţia controalelor la
frontieră, timp pentru a proceda la "evaluări necesare", a precizat
pentru AFP un diplomat european specialist în această
problemă.
Liechtenstein, fără deschidere la mare, este o enclavă în centrul
Alpilor, între Elveţia şi Austria.
Din cauza principiului liberei circulaţii dintre Elveţia şi
Liechtenstein, principatul ar fi trebuit asociat negocierilor
desfăşurate de UE cu Elveţia, care au condus, în octombrie 2004, la
aderarea Bernei la spaţiul Schengen. Absenţa unui acord cu UE
privind o lege europeană referitoare la fiscalizarea veniturilor
din economii a determinat Comisia Europeană să amâne discuţiile cu
Liechtenstein.
Trei ţări membre UE (Bulgaria, România şi Cipru) au cerut aderarea
la spaţiul Schengen în timp ce Marea Britanie şi Irlanda sunt
singurele ţări din cadrul UE care au decis să rămână în afara
acestui spaţiu. Înaintea Liechtensteinului, alte trei ţări care nu
sunt membre UE (Elveţia, Norvegia şi Islanda) au devenit membre ale
acestui spaţiu.
Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- liechtenstein
- ,schengen
- ,aderare
- ,liechtenstein în schengen
[+] Adauga un comentariu