Insomnia micşorează densitatea materiei cenuşii

de Mădălina CHIŢU Postat la: 19.04.2010 19:37 Ultima actualizare: 19.04.2010 22:55

Insomnia micşorează densitatea materiei cenuşii

Un adult trebuie să doarmă în general 6-8 ore pe noapte

Un grup de cercetători de la Institutul de Neurologie din Olanda a constatat că insomniile acţionează direct asupra creierului, micşorând densitatea materiei cenuşii. Studiul a fost publicat în revista "Biological Psychiatry".

Oamenii de ştiinţă spun că cele mai afectate sunt persoanele care suferă de insomnie cronică, iar principalul efect secundar este incapacitatea de a lua decizii.

În cadrul studiului au fost comparate volumul şi densitatea creierului în cazul a 13 persoane sănătoase şi 24 de voluntari care erau afectaţi de insomnie cronică. Scanările au arătat pierderi importante ale densităţii creierului în cazul celor din urmă, indiferent de perioada de timp de când sufereau de această afecţiune.

Potrivit specialiştilor, un adult trebuie să doarmă în general 6-8 ore pe noapte, iar în cazul copiilor, numărul orelor trebuie să fie mai mare. Circumstanţele în care pot apărea insomniile sunt: mesele copioase seara, surmenajul fizic şi intelectual, sedentarismul, bolile acute în curs de evoluţie, precum cardiopatia, astmul, ulcerul sau migrenele. În plus, medicii recomandă evitarea la masa de seară a mezelurilor, conservelor, dar şi a alimentelor precum mazăre, fasole, orez, ouă şi brânzeturi fermentate, deoarece acestea perturbă somnul din cauza disconfortului digestiv pe care îl creează.

Specialiştii spun că persoanele care suferă de insomnii trebuie să se prezinte la un medic specialist pentru a li se recomanda un tratament medicamentos. Potrivit acestora, administrarea pastilelor pentru tratarea acestei probleme este riscantă, deoarece creează dependenţă. Astfel, se recomandă ceaiuri care au proprietăţi sedative, printre care cel de sunătoare, talpa gâştei sau salcie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Cornelia Vodoiu 20.04.2010 09:52

Daca avem "materie cenusie" si nu suntem disciplinati mental , degeaba o avem. Daca am invatat in scoala sa intretinem O IUBIRE, O CASA si TARA , putem dormi linistiti. Daca suntem convinsi ca orice proprietate trebuie sa aiba la baza PROPRIETATEA INTELECTUALA, dormim linistiti.
B.Aceasta poezie m-a ajutat mult sa am un somn linistit si s-o iau mereu de la capat, fara voia mea uneori:“De poti sa nu-ti pierzi capul, /cand toti in jurul tau /Si l-au pierdut pe al lor, /Gasindu-ti tie vina /De poti cand toti te cred nedemn si rau, /Sa nu-ti pierzi nicio clipa increderea in tine. /De poti s-astepti oricat , fara sa-ti pierzi rabdarea, /De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti, /Sau cand , hulit de oameni, / tu nu cu razbunarea sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti./ De poti visa , dar fara sa te robesti visarii / De poti gandi, dar fara sa-ti faci din el un tel / De poti sa nu cazi prada nicicand disperarii/ Succesul si dezastrul primindu-le la fel / De rabzi s-auzi cuvantul rostit candva de tine / Rastalmacit de oameni , ciuntit si prefacut, /De poti sa-ti vezi idealul distrus si din ruine / Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut./ De poti risca pe-o carte intreaga ta avere/ Si tot ce-ai stans o viata / sa pierzi intr-un minut / Si atunci , fara a scoate o vorba de durere / Sa incepi agoniseala cu calm de la inceput. / Si daca corpul tau , uzat si obosit / Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca / Numai cu strasnicia vointei tale si astfel / Sa stea peste vreme asa cum sta o stanca. / De poti vorbi multimii , fara sa minti si daca / te poti plimba cu regii fara a te-ngamfa , / De nici amicii, nici dusmanii nu pot un rau sa-ti faca / Pentru ca doar DREPTATEA e calauza ta. /Si daca poti sa umpli minute trecatoare / Sa nu pierzi nicio fila din al vietii tom/ Al tau va fi PAMANTUL cu bucuriile-i toate, Si ceea ce-i mai mult chiar, / sa stii, vei fi un OM/ Rudyard Kipling - « DACA ».
A.[« INSOMNIA : Symptoms and Causes.
SOURCES : The National Sleep Foundation. American Insomnia Association.
Insomnia is a sleep disorder that is characterized by difficulty falling and /or staying asleep.
People with this sleep disorder have one or more of the following insomnia symptoms : 1. Difficulty falling asleep ; 2. Waking up often the night and having trouble going back to sleep ; 3. Waking up too early in the morning ; 4. Feeling tired upon waking ; 5. Sleepiness during the day ; 6 Irritability and problems with concentration or memory.
WHAT CAUSES INSOMNIA ?
Insomnia can be its own medical problem (primary insomnia) or it can be caused by a separate issue (secondary insomnia) such as depression or side effects from medication. Insomnia may be an ACUTE (short-term) problem, meaning it lasts less than 1 month , or it can be CHRONIC, lasting 1 month or longer.
Situations that may cause a period of ACUTE INSOMNIA can iclude : 1.Stress (for example , job loss or change, death of a loved one, divorce, or moving) ; 2.Illness ; 3.Emotional or physical discomfort ; 4. Environmental factors like noise, light, or extreme temperatures (hot or cold) that interfere with sleep ; 5. Some medications (for example those used to treat colds, allergies, depression, high blood pressure and asthma) ; 6.Interferences in normal sleep schedule (for example , JET LAG or switching from a day to night shift).
CAUSES OF CHRONIC INSOMNIA include : 1.Depression and / or anxiety ; 2. Chronic stress ; 3. Pain or discomfort at night. »] SOURCES : WebMD Medical Reference from the Cleveland Clinic.

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa