Mii de internauţi vor falimentarea sistemului bancar prin retragerea depozitelor
Eric Cantona, un fost „rebel” pe terenul de fotbal, vrea să dărâme sistemul bancar fără mijloace violente | Foto: Reuters |Jean-Paul Pelissier
Mişcarea din Franţa "StopBanque" îl are portdrapel pe
Eric Cantona, fost fotbalist la Manchester United, care consideră
depăşite protestele de stradă şi propune "prăbuşirea băncilor fără
nicio ameninţare", prin mijloace legale
Mii de internauţi din toată lumea vor să se transforme în "buturugi mici" care să acţioneze coordonat şi să răstoarne "carul mare" - sistemul bancar mondial, pe care îl consideră vinovat de nedreptatea din lume. "Revoluţionarii" se pregătesc ca, la 7 decembrie 2010, să intre în sucursalele bancare din toată lumea, unde să dea o lovitură mortală mai multor instituţii de credit.
Nimeni nu va purta arme la el, precum gangsterii, şi nici vreo pancartă, cum fac de obicei cei care se adună la diferite acţiuni de protest. Singura "armă" folosită va fi dreptul legal de a cere lichidarea depozitului deţinut la o bancă, fie şi dacă nu este data scadentă, astfel că se va pierde dobânda. Cu cât se vor mobiliza vor fi mai mulţi clienţi ai instituţiilor de credit, cu atât va fi mai probabil falimentul unora dintre ele.
Aceasta este premisa avută în vedere de mişcarea franceză "StopBanque" (bankrun2010.com), care beneficiază şi de un "agent publicitar" - Eric Cantona (44 de ani), un jucător emblematic al clubului britanic de fotbal Manchester United dintre 1992 şi 1997.
Francezul vrea distrugerea băncilor, dar nu prin mijloacele
bine-cunoscute în Franţa: greve paralizante, proteste de stradă,
blocarea accesului la instituţii, maşini incendiate, sechestrarea
directorilor unor companii etc. "Nu punem mâna pe arme ca să pornim
revoluţia. Aceasta este uşor de făcut în zilele noastre", a
explicat Cantona într-un interviu tradus în mai multe limbi.
"În ce constă sistemul? Sistemul este construit prin puterea
băncilor. Deci trebuie distrus prin intermediul lor", apreciază
fostul fotbalist, acum actor. "Aceasta înseamnă ca cei trei
milioane de oameni care stau cu pancarte în stradă să se ducă la
bancă, să-şi retragă banii, iar băncile se vor prăbuşi. Trei
milioane, zece milioane, iar băncile se prăbuşesc fără vreo
ameninţare", a adăugat cel care a fost mereu un fotbalist
"rebel".
Campania are fani şi în România
Chemarea la "revoluţie" se face prin Facebook, unde pagina
"StopBanque" are versiuni în mai multe limbi. În afara celor de
largă circulaţie este vorba inclusiv de română, bulgară, coreeană.
În timp ce, în Franţa, campania are peste 12.000 de adepţi, în
România sunt, deocamdată, mai puţin de 150 de adepţi. "De la
publicarea apelului nostru, cetăţenii se mobilizează pentru a
traduce textul în limba lor, pentru a crea evenimentul (retragerea
masivă a depozitelor de la 7 decembrie - n.r.) din ţara lor",
afirmă organizatorii pe site. "StopBanque" vrea să atragă atenţia
guvernelor lumii că doreşte "un sistem bancar sănătos, echitabil,
abordabil şi responsabil".
"Nu vrem să ne opunem unei persoane particulare, ci unui sistem corupt, criminal şi mortal, căruia am decis să ne opunem cu mijloacele şi hotărârea noastră, respectând legea", scriu iniţiatorii - doi regizori, belgiana Géraldine Feuillien (41 de ani) şi francezul Yanni Sarfati (24 de ani).
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













45 Comentarii [+] Adauga un comentariu
"Valérie Ohannesian, de la Federaţia Franceză a Băncilor, a spus despre campania pornită de la o ideea a lui Eric Cantona că este o iniţiativă "prostească în toate sensurile", fiind totodată o mană cerească pentru hoţi şi falsificatori."
Adica hotii striga hotii. :))
Bancile sunt cei mai mari hoti si totodata si falsificatori. Fura prin dobanzi si comisioane ascunse, si falsifica banii pentru ca ei imprumuta ce nu au.
Ideea de a distruge sistemul actual prin refuzarea utilizarii bancilor e foarte buna.
Eu am facut-o de vreo 6 luni deja, daca nu esti vreun milonar in euro, nu merita sa mai tii banii la banca, dobanzi de tot rahatul, comisioane mari, si tratament cu fundul, astea sunt bancile, mai ales la noi
Ingenuncherea bancilor. Mai baieti daca as avea bani la banca ,in mod sigur m-as ralia la aceasta initiativa. Nu-mi ramine decit sa le urez mult noroc si sa vad si niste banci falimentate(pe care guvernele vor sari sa le ajute cu bani publici; adica tot cu ai nostri)
si alte creiere mici care au impresia ca cea care falimenteaza este banca si nu cei care si-au depus economiile acolo. Nu ati vazut ce inseamna sa falimenteze o banca? Citiva, mai smecheri, isi scot primii banii, iar ceilalti ramin cu buza umflata, pentru ca banca nu tine in seif teancurile de bani depusi, ci ii investeste (ca altfel nu are de unde sa dea dobinzi). Banii lichizi ai unei banci nu vor putea niciodata acoperi cererile de lichiditati ale tuturor deponentilor. Criza financiara din anii trecuti va fi bebelus pe linga ce ar urma daca toti idiotii vor incerca sa isi retraga banii din banci. Ce inseamna sa nu ai un minimum de cunostinte financiare dar sa te arunci ca prostul in jocul asta. Mai cititi si alceva decit Gazeta sporturilor si mai uitati-va si la altceva decit la site-uri porno.
Eu am sa ii retrag mai inainte, ca sa fiu sigur ca apuc, ca daca se apuca cei 129 de internauti romani sa-si retraga banii, sigur se prabuseste sistemul bancar din Romania.
Am sa ii tin sub pat, ca e mai sigur. E drept ca nu stiu cum voi proceda in caz de incendiu sau cutremur, dar vad eu atunci.
Saracul frustat....Mai bine isi gasea un hoby, isi facea o fundatie sau infia copii...Inainte de a incerca sa distrugi ceva trebuie sa te gandesti ce pui in loc, trebuie sa oferi alternative. Dar, creierul sau este de fotbalist.
@elena
cu ce drept faci "*" o persoana care are bani la banca si se aliaza cu alta sa-i scoata in acelasi timp....???....e vreo probleme ca vrea "taica" sa-si ia banii lui din banca???....urla cumva lipsa de orgasm in tine???...nu ai mai jonglat cu "organul" de mult???...cum se cheama depunerea unei sume intr-o banca si acordarea unei dobanzi de 1%, iar la scoaterea lor platesti 3% comision...vito???...despre ce vorbim aici...???...se zbate frustrarea in tine si da, ar trebui sa mai citesti si gazeta sporturilor sau alt ziar de sport...poate mai afli si tu cine isi tine banii prin banci ca sa devi tu, vita, o fleica de muci intr0un scaun la "banca"...
@elena
Mai trebuie sa muncesti pt a avea minimul de cunostiinte financiar-bancare. Depozitele in banci ale populatiei sunt garantate in limita a 50 000 de euro de catre fondul de garantare bancara la care cotizeaza toate bancile. Nu cred ca sunt foarte multi romani care au depozitati atatia bani la o banca, pt a nu-i mai putea recupera in cazul unui faliment bancar...
@Elena
Te temi ca ramai fara loc de munca? Nu dispera, pisi, gasesti oricand ceva potrivit pt tine la Gazeta sporturilor sau pe siturile tale porno.
Prin ceea ce spui recunosti si tu, indirect, ca sistemul e putred, dar esti prea indoctrinata ca sa-ti dai seama si prea proasta ca sa imaginezi altceva.
ce repede au sarit "pagubitii" cu 8 clase sa arunce si ei cu bolovanu...ca boul ala inainte...
pai hai sa falimentam toate bancile din tara ok?
presupunand ca aceasta initiativa de un cretinism patologic ar falimenta tot sitemul bancar...adica peste 500.000 de oameni vor beneficia de somaj apoi, da?
cine le plateste primatelor somajul,nu voi???cine???
si inca ceva,ce va face sa credeti ca bancile traiesc din 1000 de lei depozit cat are tata Floarea din capul satului depusi in ultimii 5 ani?
credeti ca din depozite castiga bancile???