Pe când universităţi de minus cinci stele?
Pe când universităţi de minus cinci stele?
Universităţile româneşti nu sunt doar mediocre. Dacă era doar pentru atât, cel mai mare risc pe care îl puteai întâlni ar fi fost transformarea catedrelor în fabrici producătoare de absolvenţi standard. În care atât studenţii străluciţi, cât şi cei fără apetenţe ştiinţifice ar fi fost pregătiţi la fel, fără nici un imbold şi fără un orizont bine conturat. În douăzeci de ani de şcolit, rectoratele autohtone au reuşit să compromită, însă, şi ideea de universitate ca loc în care se produce cunoaşterea. Trecând peste faptul că în România găseşti instituţii de învăţământ superior care, an de an, nu scot nici măcar un articol cotat ISI, de te întrebi pe ce se bazează existenţa lor în afară de legea de înfiinţare, facultăţile par să fi devenit în primul rând locul care asigură o leafă consistentă şi în care se asigură înnobilarea este noapte.
În mod normal, imaginea unei universităţi este dată de valoarea profesorilor care îi pregătesc pe studenţi. Cât de valoros este un profesor se traduce nu doar prin calităţile pedagogice, ci şi prin propriul său efort reflectat în lucrările de specialitate pe care le concepe. Adică, prin propria sa perfecţionare şi prin recunoaşterea de care se bucură în breaslă. Chiar şi cu înmulţirea revistelor româneşti indexate ISI, care anulează scuza că nu ai unde să publici, universitarii nu se îndură să iasă în faţă. Şi nici nu ar avea de ce. În România, cel mai simplu mod prin care poţi obţine avansarea în ierarhia universitară este promovarea prin inerţie, folosindu-te de un sistem încremenit în timp şi rezistent la orice idee de schimbare. Cele câteva sute de doctori, la care se adaugă alte câteva sute de profesori şi conferenţiari promovaţi în fiecare an au toate şansele să se bucure în continuare nu doar de protecţia universităţilor, ci şi de cea a Ministerului Educaţiei. Toate dosarele care au primit undă verde din partea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) sunt ţinute în continuare sub lacătul ministerului, iar planurile de transparentizare a instituţiei au fost date uitării.
În mod normal, nu doar numele celor care promovează anual în ierarhia universitară ar trebui făcute publice, ci şi titlurile lucrărilor ştiinţifice în baza cărora aceştia şi-au primit gradul. Este o practică utilizată în toate statele din Occident şi pe care ministrul Daniel Funeriu, el însuşi şcolit la Strasbourg, Munchen şi Osaka, o cunoaşte cu siguranţă. Şi atunci, de ce un ministru care se autodeclară adeptul reformei radicale nu şi-a exprimat nici măcar intenţia de a tranşa problema CNATDCU? Poate din acelaşi motiv pentru care nimeni nu a îndrăznit să se lege la cap cu problema promovării în învăţământul superior. Criteriile ar fi întrunite de prea puţini, iar presiunea din partea universităţilor ar fi prea mare. Din acest cerc vicios reiese toată mizeria care se răspândeşte mai departe în sistem. Căci, o facultate în care toate cadrele au promovat pe merit nu are nevoie de lucrări plagiate, nu tolerează nepotismul şi nici nu acceptă licenţele pe bani.
Până ce sursa mizeriei nu va fi distrusă vom auzi în continuare de tot felul de topuri ale integrităţii cu universităţi de zero stele, vom privi cu tristeţe ierarhiile internaţionale şi poate vom uita cu totul de clasamentul Shanghai. Şi în lipsă de ceva mai bun ne vom inventa propriile topuri care să permită şi acordarea calificativului în minus.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















21 Comentarii [+] Adauga un comentariu
M-as fi asteptat sa dati exemple de 4-5 universitati care n-au nici un articol (vi le spun eu daca vreti) si un exemplu de vreo 4-5 universitati care * 80% din tot (le stiti probabil). Fara asta, tot articolul e cam vorba goala.
"Şi atunci, de ce un ministru care se autodeclară adeptul reformei radicale nu şi-a exprimat nici măcar intenţia de a tranşa problema CNATDCU?"
Si totusi, de ce un ziarist care se autodeclara interesat de situatia invatamantului romanesc nu reuseste sa faca un minim gest de probitate profesionala: sa-i puna intrebari ministrului invatamantului inainte de a se in presupuneri!?
In Marea Britanie se * anual doua clasamente ale universitatilor.
Primul, insiruie universitatile in functie de satisfactia studentilor , unde se iau in considerare procesul de admitere, suportul pentru cei cu nevoi speciale, activitatile uniunii studentilor, numarul de cadre didactice/student~.
Al doilea clasament se face pe baza lucrarilor stintifice publicate.
In functie de cele doua clasamente, studentii isi aleg universitatea la care vor sa studieze.
Competivitatea universitatilor este vitala, pentru ca fiecare student plateste in jur de 3500 de lire/an de studiu. Universitatile se lupta sa fie cat mai sus in clasamente, pentru a primi cat mai multi studenti. Si uite asa rezulta un invatamant de calitate + numeroase publicatii stiintifice
1. Nu toate facultatile trebuie sa fie unitati de cercetare. Unele pot pregati studenti doar pana la nivel de bachelor.
2. Pentru un articol ISI problema nu este unde il publici, (faptu ca sunt sau nu reviste cotate ISI in Romania e important mai mult pt edituri, un profesor poate * la fel de bine si in India, din moment ce 98% din articolele ISI sunt in limba engleza) ci sa ai CE sa publici. In afara de cercetarea fundamentala majoritatea studiilor se fac in cadrul proiectelor de cercetare. Care la noi nu exista. Cautati granturi de cercetare in Romania, apoi in UK si mai vorbim dupa aceea.
3. Criteriile de avansare in sistemul universitar la noi sunt destul de dure comparat cu alte tari. In plus chiar si profesorii universitari sunt platiti prost. Un lector poate primi in UK un salariu de 25.000 - 30.000 lire pe an. Postul se primeste pe timp limitat (2-3 ani) si implica cercetare in cadrul institutiei si cercetare individuala.
Informati-va mai bine.
@Belizarius
N-am vazut gargaragiu mai mare ca tin in viata mea! HABAR nu ai despre ce vorbesti, amice!!! In afar' de punctul 1, restul e o tampenie pompoasa!
Cu pseudo-specialisti ca tine a ajuns tara asta unde a ajuns!
Intr-o tara in care si maturatorii ajung maturatori cu pile, de ce va mai mira cum se promoveaza in universitatile romanesti? Salariile ajunsesera bunicele, de lucrat, se lucreaza maxim 20 de ore pe saptamana (un asistent universitar are 12 ore de predare, un profesor 3 ore pe saptamana), nu dai cu sapa.. . Toti folosesc salariile drept scuza pentru lipsa de publicatii, dar salariile din strainatate pe care si le-ar dori universitarii romani presupun de 10 ori mai multa munca, nopti nedormite pentru scris granturi, weekend-uri petrecute in laborator, concediu de maxim 4 saptamani, etc. Plus ca slujba nu e pe viata ci pe baza unei evaluari ANUALE. Pe cei care se vaita ii poftesc in SUA sa se informeze.
@mambo
Mambo draga, esti tampit.
La ridicarea pasaportului ti-ai ridicat si coronita?
@samba
Yeap! D-aia predau in State si nu in Romania. De 15 ani.
un sistem normal s-ar baza pe concurentza, dar la noi nu este cazul.
ziceam un exemplu fictiv, "privata mediapro", care ar fi o scursura unde profii nu *, iar studentii vin doar ca sa isi cumpere diplome. intr-o tzara normala, taxele privatei ar fi fost mici. la noi in tzara insa, tot dobitocul afla de la teve ca privata aia e foarte tare, ca acolo studiaza si abramburica, si se baga si el, chiar daca taxa e 10 mii pe an.