Afacerea cu haine vintage. Cum scormoneşti în lăzi de zestre după „diamante”

Afacerea cu haine vintage. Cum scormoneşti în lăzi de zestre după „diamante”

S-au împrietenit cu puricii, ştiu mai bine decât ar vrea ce este râia şi îşi petrec timpul prin cătune uitate de lume scormonind în lăzi vechi de zestre. Sunt vânătorii de haine vintage, modă care începe să câştige teren şi la noi

E ca şi cum acea fotografie veche - în care domnul serios în frac, cu joben şi ceas de buzunar pozează protector lângă ea, o doamnă în rochie înfoiată de mătase cu dantelă şi umbreluţă - şi-ar schimba culoarea şi timpul. Alb-negrul ar deveni colorat, iar cei doi ar trăi acum. Cam asta este imaginea curentului vintage.
Vintage-ul este o modă la modă în România. Înseamnă haine cât mai vechi, cu istorie. Un "1920" este o comoară, un "1950" este simbol de eleganţă, iar un "1970" chiar prinde. Hainele vechi sunt, însă greu de găsit - aşa a apărut o nouă meserie, neinclusă în nomenclator: vânătorul de vintage. Sunt doar câţiva şi fac asta mai mult din pasiune. S-au lăsat de meseriile lor şi scotocesc după "hainele cu istorie" în cătunele uitate de lume.
Oana Stănciulescu este un veteran în categoria vânătorilor de vintage. Acum cinci ani, o rochie de prin anii '30, găsită într-o debara, boţită şi murdară, a convins-o să renunţe cam la tot. A dat Facultatea de Litere pe atelierul de croitorie, a renunţat la Facultatea de Limbi Străine pentru cursul de design. Aşa a ajuns unul din "bătrânii" din domeniu. Intrarea oficială în branşă a fost virtuală: şi-a înfiinţat haine-vintage.ro. Un domeniu care a acaparat mai tot ce-i vintage în România. "Ca să ajung aici, în acest punct, numai eu ştiu pe unde am scotocit şi ce mi-a trecut prin mâini", povesteşte Oana.

Diamantele din cufăr

Oana Stănciulescu ştie că pentru a da de vintage trebuie să sape, ca şi după diamante: "Nu dai cu lopata, nu intri la doi stânjeni sub pământ; te bagi doar prin cufere vechi sau dezveleşti mormane de stofe şi brocarturi de care alţii nu s-ar atinge nici cu-n deget". Iar ca în toate profesiile, şi în meseria de vânător vintage există riscuri profesionale: râie, purici sau afecţiuni dermatologice căpătate de prin locurile în care se "sapă" după rochiile şi costumele cu istorie. "Sunt riscuri ca ale grefierilor sau ca ale celor care lucrează la Arhive. În general sunt riscurile celor care lucrează cu lucruri vechi", spune Oana.
La fel ca şi diamantul, haina veche, odată găsită trebuie "şlefuită". La o rochie din 1920, spre exemplu, "săpată" prin vreo magazie de sat sau vreo debara de târg, trebuie multă muncă: prima dată trebuie curăţată. Nu pe la vreo spălătorie. Recondiţionarea înseamnă o spălare cu apă potrivită, cât să nu se ardă materialul vechi. Dezinfectarea este un alt proces - tot complicat. "Dacă nu eşti atent poţi să pierzi haina foarte uşor. Rochia veche se poate deteriora imediat, dacă nu aplici anumite proceduri speciale de curăţare şi dezinfectare", spune Oana.
Când vine vorba de recondiţionare, însă, intervine arta.
Cusăturile vechi se făceau diferit de cum le întâlneşti azi, aşa că trebuie să le înveţi înainte de a le face. La fel şi în cazul accesoriilor. Un singur nasture nelalocul lui poate să facă din vintage un second-hand şi să-i strice valoarea. După procesul de "şlefuire", haina ajunge în vitrină. "Atunci, e ca şi cum se întoarce timpul. Pe lângă acea haină veche, acum pusă la punct, se înghesuie zeci de oameni. Toţi o vor, de parcă acea modă s-a întors la loc", spune Oana Stănciulescu.

Procesul de "vânare"

Vânătorul vintage ştie că, din 20 de haine descoperite, doar una sau două pot să ajungă în vitrină şi mai apoi în garderoba cuiva. "Multe se pierd, sunt prea bătrâne, au renunţat să-şi mai spună istoria". Oana spune că în două săptămâni de colindat prin sate şi scotocit prin cufere face rost de patru sau cinci haine care se pot numi "vintage". "Iau satele la rând. Vorbesc cu bătrânii, ştiu familiile care mai au garderobele din anii '30-'40-'50. Prima dată oamenii fac cruce a mirare. Se gândesc ce o vrea nebuna asta cu cojocul cel vechi numai bun de pus lemnele de foc pe el. Pe urmă, când le spun, devin toţi afacerişti. Nu mai e rochia din anii '20, cea cu fundă pe talie, spre exemplu, pe care o folosesc ca şi sac, în debara, ci este un produs de marcă la care ţin foarte mult, moştenire de la aia bătrâna pe care nu o pot uita", povesteşte Oana.
Pentru a recunoaşte o haină cu valoare vintage trebuie să ştii puţină istorie, puţin design şi ceva artă. "Trebuie să ştii să le vezi, să le deosebeşti, după accesorii, după croială, după etichete. Până şi o simplă cusătură îţi poate spune de când este acea haină. Sunt, însă, mai multe moduri prin care poţi să identifici anii unei rochii sau a unui costum", mai spune Oana.

Clienţi trendy, clienţi cunoscători

În Occident, vintage înseamnă haine vechi din colecţii cunoscute în toată lumea - Dior, Chanel, Yves Saint Laurent etc. În România, însă, astfel de piese sunt mai greu de găsit. Totuşi moda a prins, pentru că "vintage-ul" este noua modă, astfel că multe cliente vânează la rândul lor piesele vechi, fără să ştie însă cum se poartă o astfel de vestimentaţie. "În primul rând, nu prea se poartă vintage de sus până jos. În loc să arăţi elegantă, ajungi să arăţi ca o mamaie. Vintage se poartă în combinaţii cu haine noi", spune Oana. De altfel, pe site-ul ei, haine-vintage.ro a prezentat o serie întreagă de sfaturi despre ce să cauţi la o astfel de haină şi ce pericole se ascund în spatele modei doar de dragul modei. Când vine vorba de educaţia clientului în acest domeniu, Oana crede că cel mai bine este să "vânezi" şi târgurile din domeniu, unde poţi să înveţi de la alţii. Astfel de târguri se ţin frecvent în centrul istoric. Următorul chiar în acest weekend, pe strada Smârdan. "Acolo găseşti mereu persoane bine informate, de la care ai multe de învăţat. Chiar şi eu învăţ de la clientele mele, uneori rămân uimită de combinaţiile lor vestimentare", mai spune Oana.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine