|
|
ARTA - 22 noiembrie 2009, 1:31
|
Generatia "super-wow" intr-un spectacol la subsolul blocului
de Cristina MODREANU | 06 IULIE 2006
Primul teatru bucurestean "din scara blocului", Teatrul Desant, a prezentat in premiera un spectacol despre cum se face o trupa dance la scara blocului.
Generatia "super-wow" intr-un spectacol la subsolul blocului
N-am ajuns foarte usor la Teatrul Desant, dar asta numai din cauza unor indicatii ambigue pe care cine nu cunoaste zona le poate interpreta diferit. Altfel, oamenii din cartier nu pot rata intrarea din bulevardul Ion Mihalache, fost 1 Mai, mai ales ca exista afise care atrag atentia asupra locului. Cativa tineri suficient de nebuni (o nebunie foarte frumoasa, daca mai e cazul sa precizam) au transformat - cu sprijinul sponsorului fondator Romtelecom - o scara de bloc in teatru. Sala se afla la subsol, acolo unde bucuresteanul isi are, de obicei, boxele pentru damigene cu vin si muraturi, asa incat, se intelege, spatiul e destul de mic si nu asigura o buna vizibilitate. Totusi, energia tinerilor actori si stilul minimalist abordat, de voie, de nevoie, de tot mai multi tineri creatori suplinesc conditiile improprii si fac din "descinderea" la Teatrul Desant una placuta.
Mai ales ca subiectul piesei No one, scrisa si regizata de Carmen Vioreanu, e decupat din actualitatea imediata si tratat cu un umor foarte "trendy". Se iau trei fosti prieteni, certati din cauza unei excursii la Ibizza, premiu la care au concurat, castigator fiind unul singur, si se pun in conflict. Razbunarea celui care a pierdut exploateaza obsesia oricarui tanar roman care spera sa se capatuiasca peste noapte, cu minimum de efort si investitie, fie ea financiara sau personala.
"Hai sa o ardem artisti"
N-are rost sa devoalam in ce consta revansa, dar trebuie spus ca spectacolul castiga prin felul in care sunt ironizate, subtil, personajele, reprezentand tipologii bine alese: actorul care n-a jucat nici un rol dupa absolvire si se lauda numai cu aparitia ca figurant intr-un spot la bere (Alexandru Secareanu), baiatul de bani gata "second hand", de vreme ce finantele sunt asigurate de parintii plecati la munca in Spania (Virgil Aioanei), cuceritorul intretinut de mama si bunica, dar care isi petrece timpul la sala de forta si isi pune sperantele intr-un viitor de DJ care sa mixeze in cluburi (Adrian Stefan) si "artistul-coregraf", cu sexualitate incerta, care face eforturi prea evidente ca sa fie "trendy" sau, altfel spus, "super-wow" (Paul Dunca). Limbajul este cea mai consistenta sursa de umor a spectacolului, in conditiile de spatiu date, dar si gesturile si jumatatile de atitudine ale celor patru protagonisti spun foarte multe. Despre o generatie in curs de americanizare - nu numai prin imprumutul excesiv de replici si sintagme - dar si prin aplecarea spre o superficialitate periculoasa, care ii determina sa se rezume la a avea vise imposibile, in loc sa depuna eforturi pentru un "succes personalizat" in functie de posibilitati. Visul celor patru este sa "dea lovitura" cu o trupa dance, dupa modelul tuturor ciupercilor aparute dupa ploaie in ultimii ani de zile, alimentand artificial un asa-zis "showbiz" autohton. In realitate, daca privesti mai atent, in loc de modele de reusita puse pe peretii camerei de tinerii care vor sa le semene, gasesti doar o trista adunatura de personaje efemere, care isi castiga bruma de celebritate expunandu-si viata personala prin reviste de doi lei, in absenta oricaror calitati muzicale.
Plecand de la un caz particular, autoarea Carmen Vioreanu analizeaza cu mijloace moderne, dinamice si surprinzatoare - film, videoclip (realizate de Darie Alexandru) si karaoke - un "model de succes" care se dovedeste gol pe dinauntru si periculos pentru fraierii care se lasa amagiti de el. Tinerii din sala s-au amuzat copios pe seama personajelor care pozeaza fie in macho, fie in artisti (altfel spus, pe limba lor, vor "sa o arda artisti"), au ras cu lacrimi de videoclipul construit prin acumularea de clisee din videoclipuri ale unor trupe dance difuzate si azi peste tot, asa incat exista sperante ca, cel putin aceia dintre ei care au vazut spectacolul, se vor gandi de doua ori inainte de a se lasa pacaliti de un asemenea scenariu kitschos. Pentru o adevarata eficienta, spectacolul ar trebui jucat in cat mai multe licee din tara.
Ce vor face insa acesti tineri cu timpul lor, petrecut acum in cluburi si discoteci si consumat in nesfarsite asteptari cu iz de disperare si de incremenire in stadiu de proiect? Ei bine, asta e cu totul alta problema...
Cuvinte cheie:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul
|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM
|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
 "Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport
|
 |
|
EDITORIAL 
