gandularta
rss
Cui i-e frica de hip-hop si skate?
Kartier 2006 - asaltul culturii urbane
Kartier 2006 - asaltul culturii urbane
Pe scena, Arsura da "rime directe pentru minti erecte". Le are gata pregatite, dar se apuca sa fabrice si unele pe loc, cu conditia sa fie de acord, de undeva din public, confratele Satana. Pe scena, Arsura da "rime directe pentru minti erecte". Le are gata pregatite, dar se apuca sa fabrice si unele pe loc, cu conditia sa fie de acord, de undeva din public, confratele Satana. Prestatorul de free style verbal lasa, apoi, locul unor mesteri in ale coregrafiei. Contorsionisti de profesie, dau o reprezentatie de break dance, scurta, dar severa.Pe un ecran incep sa se proiecteze imagini cu jupanii "bikeri", cei peste care dai in parcuri, pe trepetele TNB-ului, oriunde te-ai astepta mai putin. Indivizii responsabili cu acrobatiile pe doua roti intruchipeaza, pentru trecatorii pasnici cu care isi disputa trotuarele, treptele, balustradele, progeniturile Antichristului. Daca le pui un microfon in mana si-i lasi sa vorbeasca, atent supravegheati de camerele de filmat, dai peste niste pusti mai degraba timizi, care nu leaga lesne doua fraze. Unul din ei reuseste, totusi, sa explice cum e cu indeletnicirea asta: "E mai mult decat o inghetata sau o Cola, decat tigarile ori drogurile". Foarte bine, decat sa-i stii ciuruiti de ace de seringa, mai bine sa-ti vajaie pe langa cap, cand te preumbli prin oras.
publicitate
Daca da norocul peste tine, te intersectezi si cu divizia de skateri: te dribleaza elegant-amenintator pe placile lor cu rulmenti, iti taie fata si te lasa in urma inainte sa te dezmeticesti. N-au nimic personal cu tine, biet pedestras plicticos, tot ce le trebuie e frenezia vitezei.Adrenalina e obligatorie si pentru grafferi. Sunt piratii spatiilor verticale, ai peretilor exteriori, pe care se simt datori sa-i garniseasca savant cu desene colorate. "Nu e vandalism, e arta", explica unul de-ai lor, care povesteste cum isi fac treaba fugariti de politisti, vesnic pe cale sa mai ia o amenda.
In Club A, celebru bastion al tinerimii underground, s-au adunat, de curand, toate aceste "bresle" marginale. Nu sunt adunati in organizatii, nu platesc cotizatii si nu tin sedinte de comitet. Dar alcatuiesc, laolalta, o gasca numeroasa, pusa pe fapte. Vor sa cante, sa danseze, sa goneasca printre "civili", sa schimbe griul orasului pe nuante tari. Culmea, vor sa le faca pe toate in deplina legalitate. Aprilie e luna in care vor iesi la lumina, acum se pune la cale cea de-a doua editie a campaniei "Kartier". Cultura urbana, cu tot nonconformismul ei, isi cere drepturile. Pe langa festivalurile clasice, onorabile, cuminti, elegante, o manifestare a liceenilor si studentilor pentru care exprimarea cat se poate de libera tine de strictul necesar. Daca in restul anului ceea ce fac tine de periferia culturii, macar pret de o luna vor sa se stie de ei. In parcuri, in piete, in cluburi, se vor intrece in concursuri, vor da concerte, vor face demonstratii. Pe langa practicile deja traditionale, un nou venit intregeste seria "specializarilor": numitul "parkour". Mai pe intelesul nostru, al "celorlalti", e vorba de un sport extrem, catarari pe zidurile cladirilor. Si, cum pustii de azi nu se multumesc cu putin, au de gand sa ceara aprobare pentru a escalada chiar Prefectura.
Partea artistica a actiunii se va concretiza in recitaluri si auditii. Duminica, de la ora 17, la Club 911 din Curtea Sticlarilor incepe seria "Urban Culture Party". Amatorii de rock si folk pot asculta aici tot felul de trufandale, inclusiv pe cele aduse de-acasa.
Ce inseamna o subcultura, o moda, care sunt atitudinile care o definesc, poate afla oricine participand la Atelierele de cultura urbana gazduite de Club A. Din doua in doua saptamani, miercurea, temele de discutie vor fi legate de stilurile underground. Poate ca popularizand acasta zona vie, "arsenalul" baietilor de cartier va trece de la statutul de arma periculoasa la cel de unealta privita cu ingaduinta. In fond, pe lumea asta exista lucruri mult mai rele decat refrenele hip-hop ori echilibristica pe roata din spate. Nu credeti?
Nu exista comentarii
- STIREA ZILEI PE MEDIAFAX.RO
- RECOMANDATE
-
- Cum a îmbrăcat Guvernul nudul lui Sabin Bălaşa
- CHINA ACUZĂ ROMÂNIA CĂ FACE CHINEZĂRII
- S-a explicat ştiinţific: de ce Johnny Depp le înnebuneşte pe femei. La cine mai are trecere Sean Connery
- Până la 24 de ani, femeile au cel puţin 5 parteneri sexuali
- Ministrul Educaţiei pregăteşte universitatea-mall. Cum reacţionează rectorii şi ce înseamnă schimbarea pentru studenţi
- Primarul din Sovata: „Un cetăţean a arborat steagul secuiesc pe Primărie, stă sub steag şi are grijă de el. Azi, toată ziua a stat, ieri a avut şi o secure”
- CARICATURA ZILEI
TOP ARTICOLE GANDUL
- Tumori şi găuri
- România, generaţia 2010: Cele mai frecvente cinci nume de băieţi şi fete
- HARTA LOCURILOR UNDE PÂNDESC PIRAŢII DE MAŞINI
- Românii, ameninţaţi cu blocarea conturilor. Cele mai ciudate DATE PERSONALE pe care vi le cer băncile: de la „pseudonim“ la „expunerea politică“. Vezi aici calendarul băncilor
- Ce căuta „Naşul” la Cotroceni? Preşedintele de atunci spune că Voicu „era detaşat”. Iliescu pentru Gândul: „Voicu e un lăudăros, un guraliv şi-un fudul”
- O nouă biografie a Evei Braun susţine că partenera lui Hitler nu era "o blondă proastă"
- Cum să slăbeşti fără să ţii dietă




























