Formaţia pregătită de Dacian Nastai are programate trei partide de verificare în decurs de 72 de ore. Mâine, de la ora 12.00 echipa din Şimleul Silvaniei va întâlni Arieşul Turda, la Debrecen. Joi este programat un alt joc amical
Chiar dacă e gata de aproape un an, cel mai recent film al lui Radu Gabrea, Cocoşul decapitat, va intra în cinematografele româneşti abia de azi. "Cum era să ies eu cu filmul după două premii mari la Cannes, după un Palme d’Or?” a declarat regizorul, când a fost întrebat de ce a aşteptat atât pentru a-şi lansa filmul. “Şi aşa avem puţine cinematografe şi puţini spectatori. Nu se putea, în densitatea mediatică a filmului lui Mungiu şi a lui Nemescu", a spus el.
"Cocoşul decapitat" este realizat după bestsellerul în limba germană al scriitorului sas Eginald Schlattner. Este povestea unor adolescenţi a căror maturizare este legată de destinul comunităţii săseşti din Ardeal. ."Am citit cartea înainte ca această să devină celebră” a declarat Gabrea, adăugând că autorul cărţii a fost foarte mulţumit de rezultatul final, plângând chiar atunci când l-a văzut pentru prima dată.
Asemenea lui Cristian Mungiu, Gabrea vrea să facă şi el o caravană cinematografică pentru a-şi prezenta producţia în oraşele în care nu există săli. Filmul urmează să fie prezentat şi la la TVR, care este de altfel unul din finanţatori. În felul acesta, Gabrea spune că se aşteaptă ca filmul "să fie văzut de două-trei milioane de spectatori".
Următorul film al regizorului, Călătoria lui Gruber, va fi lansat în toamnă, regizorul declarând că următorul său proiect este tot după o carte a lui Schlattner, "Mănuşile roşii", care povesteşte epopeea, în România, a unui student sas. (R.B.)
"Poţi să-i spui lui Andy de pe acum, ca să fie
liniştit: voi juca agresiv", a spus râzând Federer după ce îl
spulberase pe zglobiul Tsonga în semifinală. Ce-o păzi numeroasa
echipă de gânditori cu sau fără păr pe ţeastă din loja lui Murray,
nu ştiu.Citeşte tot articolul pe
prosport.ro
ProSport
STIRI VIDEO
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: Mitrea-Ponta-Diaconescu ar putea să-l schimbe pe Geoană. Plus: „A fost un CV care arăta că Manolea are preocupări în zona ezoterică”
Consilierul prezidenţial pe probleme politice Sebastian Lăzăroiu...
Deşi Steaua a pierdut cu Terek Groznîi (0-2), Mihai Stoichiţă nu s-a arătat îngrijorat de această înfrângere. Tehnicianul "roş-albaştrilor" spune că se aştepta şi la un "duş rece" în această perioadă de pregătire şi spune că îşi doreşte să remedieze cât mai repede problemele din defensivă.
"Nu sunt deloc îngrijorat. Mă gândeam că va urma şi un duş rece. E bine că a venit acum şi nu mai târziu. Am pierdut din cauza greşelilor individuale. Trebuie să remediem greşelile din apărare. Am dominat jocul, am avut ocazii. Ei au avut un corner şi un contraatac. Nu pot fi bucuros când pierdem pe greşeli copilăreşti. Ratăm cu seninătate de la 3 metri. Aici e secretul fotbalului. Per total, după toate meciurile, sunt mulţumit de echipă.", a declarat Stoichiţă la gsptv.
Gerul a adus din nou o criza a gazelor la combinatele lui Ioan Niculae. Cum industria chimica nu promite prea mult nici in 2010, profitul din bioetanol este singura certitudine pe care proprietarul grupului Interagro o are pentru acest an. Pariul pe bio este insa cu bataie mai lunga. Omul de afaceri spera sa castige un loc solid pe o piata care abia acum se naste in Romania.
Cei mai mari retaileri de imbracaminte din centrul comercial Sun Plaza, care se va deschide in cartierul Berceni din Capitala la sfarsitul acestei luni, sunt Inditex, care a preluat aproape 3.000 de metri patrati pentru patru din cele sapte branduri pe care le detine in Romania (Zara, Bershka, Pull&Bear si Stradivarius), C&A, New Yorker, Marks & Spencer si Debenhams, fiecare ocupand spatii intre 1.000 de metri patrati si 2.000 de metri patrati.
Două treimi din ouăle produse în România sunt de la găini crescute în baterii cu suprafeţe mai mici decât ale unei coli de hârtie A4 şi hrănite adesea cu furaje modificate genetic şi cu vitamine sintetice, a declarat, marţi, reprezentantul organizaţiei Vier Pfoten, Gabriel Păun.
Aviz amatoprilor de senzaţtii "halucinante" din Bucureşti şi nu numai: comercializarea plantelor etnobotanice poate duce la începerea urmăririi penale şi implicit la o predeapsă cu închisoarea de la - şase luni la trei ani.