|
|
ARTA - 23 noiembrie 2009, 11:18
|
Rezidenţe pentru scriitori
11 IANUARIE 2008
Scriitorii români pot beneficia de bursă şi cazare pe o proprietate în munţii Flandrei, în baza unui parteneriat al Consiliului Judeţean Suceava cu Departamentul de Nord din Franţa, transmite corespondentul Mediafax.
Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, din acest an, judeţul Suceava este inclus într-o acţiune culturală a Departamentului de Nord din Franţa, care sprijină scriitorii europeni.
Astfel, scriitori rezidenţi în România vor putea beneficia două luni de ospitalitatea autorităţilor franceze în munţii Flandrei, unde pot să-şi scrie lucrările, urmând să fie cazaţi pe o fostă proprietate ce a aparţinut scriitoarei franceze Marguerite Yourcenar.
Gavril Mîrza a precizat că scriitorii selectaţi vor beneficia şi de o bursă de 1.800 de euro.El a mai spus că pot depune cereri la CJ Suceava pentru acest program, scriitori rezidenţi în România, care au publicat minim o carte la o editură europeană şi sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, candidaţii urmând să fie selectaţi de un juriu independent format din specialişti francezi.
|
|
|

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|

|
|
| BEC: Băsescu - 32,84%, Geoană - 29,82%, la ora 11:00 |
 Traian Băsescu a obţinut 32,84% din voturile valabil exprimate, iar Mircea Geoană a obţinut 29,82%, conform rezultatelor parţiale anunţate, luni, de BEC, după centralizarea a 74,14% din procesele verbale.
|
|
|
PSD în primul tur - Între strategia acuzării fraudei şi cursa ripostei la intoxicările PNL
|
|
PDL s-a bucurat de victoria din primul tur, deşi Băsescu ar fi vrut "un procent-două" în plus
|
|
Anormalitatea alegerilor în Ilfov
|
|
Doi giurgiuveni acuzaţi de mită electorală au fost arestaţi
|

|
|
Postat de Al.Florin ŢENE la 11.01.2008 07:06
Domnule Mârza,numai cei care fac parte din Uniunea Scriitorilor sunt scriitori? Mergem pe mentalitatea partidului unic?Vă duceţi aminte de vremurile c\nd se spunea:"au dreptul numai membrii p.c.r "să...etc.etc.Acolo aţi rămas?Al.Florin ŢENE,preşedintele LIGII SCRIITORILOR de expresie română de pretutindeni.