|
In replica la declaratiile ministrului Berceanu,
Reprezentantii Bechtel spun ca lucrarile la Autostrada Transilvania sunt in grafic
de Stefan ETVES | 25 SEPTEMBRIE 2006
-Banii ar fi trebuit sa vina la inceputul anului, nu la finele lui mai -Pentru accelerarea lucrarilor se va munci si pe timpul iernii
Reprezentantii Bechtel spun ca lucrarile la Autostrada Transilvania sunt in grafic
Bechtel este in grafic cu lucrarile la autostrada Transilvania, spun reprezentantii companiei americane, in replica la acuzatiile de saptamana trecuta ale ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. "Lucrarile la autostrada Brasov-Bors ar fi trebuit sa inceapa cel tarziu in luna martie, nu in iunie. Avansul a fost livrat la sfarsitul lunii mai si lucrarile de reorganizare a santierului au inceput in iunie. Banii ar fi trebuit sa ii primim la inceputul anului. Nu comentam declaratiile oficialilor din Ministerul Transporturilor", ne-a declarat directorul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgarcitu. Radu Berceanu a afirmat zilele trecute ca nu se asteapta ca Bechtel sa finalizeze mai mult de jumatate din volumul lucrarilor programate pentru anul 2006. "Bechtel nu prea este in grafic cu lucrarile de la autostrada Brasov-Bors. Noi am pregatit pentru anul acesta 100 de milioane de euro. Nu cred ca vor reusi sa construiasca in acest an nici macar de 50 de milioane de euro. Bechtel a cerut in ultima luna pentru lucrari doar 1,8 milioane euro, ceea ce este cam putin. Bechtel a construit foarte putin pana in prezent la autostrada Transilvania, aproximativ 10 kilometri", sustinea ministrul Transporturilor. De cealalta parte, oficialii Bechtel sustin ca se lucreaza non-stop la autostrada si ca s-a construit mai mult de 1,8 milioane de euro. "Se lucreaza non-stop la autostada Brasov-Bors. Am lucrat de mai mult de 1,8 milioane de euro. Exista doua schimburi, fiecare de cate zece ore. Predarea intre schimburi dureaza aproximativ doua ore. Compania americana, pe langa cei 1.150 de muncitori care lucreaza in prezent, mai face angajari pana la sfarsitul anului", a explicat Sgarcitu. El sustine ca s-au construit la autostrada Brasov-Bors doar zece kilometri deoarece terenul este "argilos". "De la vizita premierului si a ministrului Transporturilor, au fost efectuate sapaturi pe aproximativ 10 kilometri, din tronsonul Campia Turzii-Cluj. Muncitorii trebuie sa fie foarte atenti cu drenajul. Calitatea terenului pe tronsonul Campia Turzii-Cluj este foarte slaba. Terenul nu se poate compacta, fiind in mare masura argila. Luna viitoare incep sapaturile intre kilometrii 29 si 42 ai tronsonului Campia Turzii-Cluj", a explicat Bogdan Sgarcitu. Americanii de la Bechtel mai spun ca vor lucra si pe timpul iernii la autostrada Brasov-Bors.
Cuvinte cheie:
|