Sfarsitul lui Saddam si sfarsitul istoriei

Odata cu caderea in gol a lui Saddam Hussein cu streangul de gat, parca si istoria asa cum o stim a ramas ca un starv suspendat, din care "ochiul" telefoanelor mobile a rupt fasii, difuzate simultan cu "versiunea oficiala" a executiei. De cand filosoful american Francis Fukuyama scria despre sfarsitul istoriei, la incheierea Razboiului Rece, zeci de personalitati s-au grabit sa-l contrazica, iar polemica pare sa nu se fi incheiat. In esenta, Fukuyama nu sustinea ca vor disparea evenimentele, ci ca finalmente, in secolul nostru sau peste alte sute de ani, se va impune democratia liberala in majoritatea statelor si sistemul ei de valori in definirea lumii, asadar si in (re)scrierea istoriei. Practic, acelasi lucru il sustineau si marxistii, vazand in victoria comunismului tot un soi de sfarsit al istoriei. Ceea ce nici ei, nici Fukuyama nu au prevazut e momentul in care milioane de oameni din masa figurantilor evenimentelor istorice vor avea celulare dotate cu camere video si acces la net, respectiv la propriile bloguri ori la bloguri colective de stiri. Nimic nu depaseste barierele ideologice mai rapid si mai uniform decat noile tehnologii din jurul internetului. Razboiul din Liban de vara trecuta reflectat in blogosfera si filmuletele cu spanzurarea lui Saddam sunt primele semne ca istoria, vazuta ca o neincetata lupta intre diverse curente de gandire care vor sa-si impuna propria viziune asupra evenimentelor, intr-adevar incepe sa apuna. Acum, fiecare participant sau martor isi poate scrie si difuza lumii versiunea personala asupra unui eveniment, inainte ca un stat, un guvern ori un spatiu cultural sa-si scrie propria istorie sau subminand a priori eforturile oricaruia dintre acestea. Masluirile propagandistice n-or fi devenit imposibile, dar devin tot mai dificile. Pana ce guvernul de la Bagdad a incropit un colaj de imagini acceptabil, care sa nu inflameze si mai mult tensiunile confesionale dintre siiti si sunniti, institutiile media din lume difuzau deja "adevaratele" versiuni captate de telefoane mobile. Filmul oficial al mortii lui Saddam seamana leit cu primele imagini ale executiei lui Ceausescu, cu salturi ilogice peste cadre lipsa si fragmente cu sonorul taiat. De acum inainte, va deveni sinucidere politica sa fardezi realitatea bruta pe care o pot reflecta rapid martorii oculari. Evenimente enigmatice ca moartea lui John F. Kennedy sau distrugerea Turnurilor Gemene de la 11 septembrie 2001 (telefoanele cu camera se lansasera cu un an inainte, dar in Japonia!) ar fi azi filmate din mii de unghiuri simultan. Poate ca anchetatorii si chiar firmele de asigurari (in SUA, unele nu se mai multumesc doar cu declaratiile scrise, cerand si imaginile captate pe mobil pentru a stabili imprejurarile evenimentului asigurat) ar avea de castigat in elucidarea faptelor. Istoricilor le va fi insa tot mai greu sa explice coerent si plauzibil evenimentele. Abundenta de informatii, dar mai greu verificabile decat izvoarele istorice de pana acum (caci agentiile foto mondiale evita an de an sute de capcane ale unor fotografii trucate, insa uneori iau si mari tepe) ar putea transforma intr-o ruleta nobila meserie de istoric. Cu greu se va mai putea convinge un elev ca istoria e cea din manual cand va avea acces la zeci de istorii alternative pe web ori daca va crede ca detine in noul tip de celular cu webcam tot ce ii trebuie ca sa fie jurnalist si sa scrie istoria.