|
Ţigăneala ne-a mâncat mămăliga
de Marius NIŢU | 19 NOIEMBRIE 2007
La Sofia, în timpul partidei de fotbal Bulgaria – România, echipa condusă de Dracula, Ceauşescu, Nadia, Năstase şi Mutu a pierdut definitiv meciul cu „ţiganii împuţiţi“. În afară de tradiţionalele înjurături de mamă, intrate în protocol la fel ca intonarea imnului, suporterii bulgari au scandat un singur lucru: „Ţîgani!“. Din păcate, această simplă insultă zbierată la un meci de fotbal spune mai multe despre imaginea României în lume decât toate studiile Ministerului de Externe la un loc. În duelurile lor verbale, galeriile folosesc epitete suculente care, paradoxal, chiar au legături puternice cu brandul de ţară al adversarului.
La meciurile internaţionale, italienii sunt făcuţi macaronari sau broscari, englezii poponari, femei urâte, francezii maimuţe sau africani de rahat, asiaticii pitici în diverse domenii de activitate.
La rândul lor, ruşii sunt etichetaţi drept comunişti sau beţivi, ceea ce nu e întotdeauna un lucru rău pentru că măcar arată că ţara lui Putin e o mare piaţă de desfacere pentru spirtoase. Polonezii sunt făcuţi, în special de germani, proşti şi inculţi. Dar, chiar dacă ai fi prost şi incult, poţi să fii OK dacă eşti harnic. Celebrul instalator polonez care face furori în Anglia e perceput în opinia publică de peste Canal tocmai ca un tip nu prea deştept, dar care pune osul la treabă. Bulgarii, adică „cefele late“, „castraveţii“, „gogoşarii“, măcar sunt asociaţi cu o legumicultură puternică. Din păcate, pentru noi au trecut vremurile de aur când românii erau „mămăligari“, adică un fel de macaronari din Est.
După cazul Mailat, brusc românii nu mai sunt nici proşti, nici sărăntoci, nici comunişti, ci doar ţigani. Adică hoţi, violatori, curve, un popor cu infracţiunea gravată în ADN. Din acest motiv au de suferit toţi românii din străinătate, de la VIP-uri la ultimul căpşunar. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar Adrian Mutu. Acum câteva luni, când fanii adversarilor făceau presing la atacantul Fiorentinei, Mutu era „Drogatul“, „Liniuţă“, „Cocaină“. Ceea ce pentru unii erau chiar cool, pentru că respectiva cocaină e un drog scump. Acum e doar „Ţiganul“. Iar ţiganul ăsta nu e un menestrel modern pentru că, pe post de vioară, ţine în mână o rangă. La naşterea acestei imagini cumplite, lipite ca un scuipat negru de tuberculos de obrazul României, au contribuit două categorii de compatrioţi. Unii, de genul lui Mailat, dau cu jula, alţii, de genul lui Adrian Cioroianu, dau cu gura.
Şi unii, şi alţii sunt la fel de dăunători. Dar, într-o ţară nu normală, ci cât de cât funcţională, ultimii, purtătorii de costume elegante plătiţi de la buget, ar trebui să depună eforturi concentrate şi coordonate ca să atenueze efectele negative create de primii. În loc de aşa ceva, avem politicieni care au fiecare propria politică externă, stabilită de politica internă. Avem un preşedinte care, în graba de a-i trage una rapid Guvernului Tăriceanu, a umflat numărul românilor morţi în Italia cum se umfla producţia la hectar pe vremea lui Ceauşescu. Avem un ministru de Externe a cărui gură şi-a declarat independenţa faţă de creier, cum a dovedit-o prin declaraţiile cu „batalioanele disciplinare“ pentru ţigani.
Guvernul, ca să dea în şeful statului, a sărit pe axa băsesciană Washington – Londra – Bucureşti până a făcut-o cerc. Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, cu fineţea unei prese hidraulice, l-a făcut corupt pe ambasadorul SUA la Bucureşti după ce acesta s-a întrebat de ce mor în Parlament legile anticorupţie. Asta a declanşat atâtea precizări prin partide, încât până şi Orban de la Transporturi a ajuns să facă declaraţii privind politica externă. Şi, în toată ţigăneala asta, când fiecare se răfuieşte cu fiecare, mai avem puterea să ne întrebăm: de ce ne fac, dom’le, străinii, ţigani la grămadă pe toţi?
|
