Corina VÂRLAN
Corina VÂRLAN
126823 vizualizări 20 nov 2012

Creşterea riscului de producere a accidentelor, manevrarea cu dificultate a maşinii şi amenzile de până la 4.000 de lei sunt doar câteva dintre riscurile la care se expun şoferii care nu îşi echipează autoturismele cu anvelope de iarnă, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Pentru a evita astfel de probleme, românii trebuie să îşi schimbe anvelopele de vară cu unele corespunzătoare sezonului rece. "Montarea anvelopelor de iarnă costă între 80 şi 100 de lei", a declarat pentru gândul Cristian Muntean, director ASSAI.

Top cinci riscuri la care se expun şoferii care nu folosesc anvelope de iarnă

Iată, mai jos, principalele riscuri la care se supun cei care nu îşi montează anvelope de iarnă odată cu începerea sezonul rece, explicate pentru gândul de către reprezentanţii ASSAi.

1. Folosirea anvelopelor de vară la temperaturi mai mici de 7 grade Celsius sau utilizarea lor pe un carosabil acoperit de zăpadă creşte semnificativ riscul de producere a accidentelor.

2. Manevrarea maşinii se realizează cu dificultate pe un carosabil acoperit cu zăpadă dacă autoturismul este echipat cu anvelope de vară.

3. Anvelopele de iarnă reduc cu peste 50% distanţa de frânare comparativ cu cele de vară.

4. În poliţele de asigurare ale unora dintre societăţile de asigurare din România sunt prevăzute excluderi de la plata despăgubirii în cazul în care accidentul a avut loc ca urmare a neechipării corespunzătoare a maşinii pentru sezonul de iarnă.

5. Cei care sunt surprinşi de reprezentanţii Poliţiei Rutiere circulând fără anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă, cu gheaţă sau cu polei pot fi sancţionaţi anul acesta cu amenzi cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei şi li se va reţine şi talonul auto.

Şoferii vor fi, de asemenea, nevoiţi să suporte costurile de reparare a drumului şi de înlocuire a elementelor de siguranţă a circulaţiei care au fost distruse în cazul unor accidente care a avut loc pentru că maşinile nu erau echipate cu anvelope de iarnă.

Potrivit datelor Poliţiei Rutiere, în perioada 1 noiembrie 2011 - 15 aprilie 2012, aproape 1.500 de şoferi au fost amendaţi şi li s-au retras certificatele de înmatriculare pentru că circulau pe drumuri cu zăpadă fără ca autoturismele lor să fie echipate cu anvelope de iarnă.

Citește și: