66758 vizualizări 7 apr 2016

Deoarece valoarea punctului-amendă este calculată în funcţie de salariul minim, respectiv 10% din acesta, se că va ajunge la 125 lei pentru un punct-amendă, de la 105 lei în prezent. De exemplu, depăşirea vitezei va fi sancţionată chiar şi cu 2.500 de lei, iar amenda pentru nepurtarea centurii de siguranţă va fi între 250 şi 375 de lei, sumă care se reduce la jumătate dacă este achitată în 48 de ore, potrivit ziarul ring.

Sancţiunile sunt stabilite de clase, în fucţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Astfel, manevre de schimbare a direcţiei de mers făcute fără respectarea obligaţiei de semnalizare şi nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, se numără printre faptele sancţionate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă.

Pentru nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulaţia cu un autovehicul care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancţionează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-amendă.

Amenzile din clasa a IV-a, de la 9 la 20 de puncte-amendă se dau pentru fapte precum circularea cu vehicule al căror termen de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice este expirat sau atunci când şoferii nu au anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Citește și: