Publicat

17

decembrie

2014

19:00

592

vizualizări

IAŞI. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

Cu 75,4 milioane de euro, bani îndreptaţi spre achiziţii publice, judeţul Iaşi este al 7-lea în topul cheltuielilor la nivel local în 2014. Peste 36 de milioane, fonduri europene mai ales, au mers spre lucrări publice - întreţinere sau reparaţii de drumuri, cfonstruirea unei noi centrale termice, refacerea clădirilor sau lucrări pentru locuri de agrement. Pe locul secund în topul marilor cheltuieli stau contractele pentru managementul integrat al deşeurilor, finanţate prin Programul de Mediu al Uniunii Europene - 25,3 milioane de euro în acest an. Alte 5 milioane de euro, tot din fonduri europene, s-au direcţionat spre iluminatul public. Bugetul intern, pe de altă parte, s-a cheltuit pe pe servicii - de la cele poştale sau de telefonie, la cele de pază, curăţenie sau dezinsecţie (1,4 milioane de euro) şi pentru programul "Cornul şi laptele" (4,5 milioane de euro). Peste 42,2 milioane de euro din cele 75,4 pe care Gândul le-a centralizat pe baza contractelor anunţate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice au fost cheltuite prin Consiliul Judeţean şi doar 33 de milioane de primăriile de oraşe din judeţ.

Analiza Gândul privind achiziţiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că judeţul Iaşi se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de judeţe şi ale municipiului Bucureşti, pe locul al 7-lea, cu 33.337.700 de euro împărţite între 37 de contracte şi 45 de firme sau asocieri de companii care le-au câştigat, fie integral, fie parţial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că mai puţin de jumătate din cele 37 de contracte, mai exact 15, au fost câştigate în urma unor licitaţii deschise. Mai mult, 7 din cele 15 licitaţii s-au încheiat în condiţiile în care câştigătorul a fost şi singurul ofertant sau a avut singura oferă admisibilă. Alte 6 au fost semnate după o negociere fără anunţ de participare, iar 16 au fost atribuiri directe, prin ceere de ofertă.

Ca o excepţie de la "regula naţională" a împărţirii banilor mai mult spre finalul anului, cu atât mai mult în context electoral, contractele din Iaşi s-au semnat relativ echilibrat în cele patru trimestre din 2014: câte 9 în trimestrele întâi, al doilea şi al patrulea şi 10 în trimestrul al treilea, în preajma campaniei pentru prezidenţiale. Sumele diferă însă considerabil, de la o perioadă la alta. Astfel, primăriile şi-au direcţionat către companii 82% din bani (27,4 milioane de euro) în trimestrul al treilea, în debutul campaniei prezidenţiale, în timp ce Consiliul Judeţean a împărţit 73% din sumele alocate în 2014 în trimestrul întâi, înaintea primei campanii electorale, cea pentru alegerile europarlamentare.

Cum au fost cheltuite fondurile publice şi sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiţii din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de oraşe din judeţ, ca şi topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în judeţul Iaşi, se poate vedea, detaliat, mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
CAZ ŞOCANT! Un bărbat a fost găsit ÎNECAT! Poliţiştii au rămas ÎNMĂRMURIŢI când i-au văzut buletinul. Cine era

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info