284 vizualizări 17 dec 2014

Analiza Gândul privind achiziţiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că judeţul Satu Mare se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de judeţe şi ale municipiului Bucureşti, pe locul al32-lea, cu 20.001.000 de euro împărţite între 26 de contracte şi 28 de firme sau asocieri de companii care le-au câştigat, fie integral, fie parţial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că doar jumătate din cele 26 de contracte, mai exact 12, au fost câştigate la licitaţie deschisă, dintre acestea 3 încheindu-se în condiţiile în care câştigătorul a fost şi singurul ofertant sau a avut singura oferă admisibilă. Şapte au fost lucrări spuplimentare, finanţate prin negocieri fără anunţ de participare, iar altele 7 au fost rezultatul unor cereri de ofertă.

Până la final, Consiliul judeţean a cheltuit 11.793.000 de euro din care 50,8% în trimestrul al doilea, înaintea alegerilor europerlamentare.

Primăriile de oraşe, pe de altă parte, au semnat contracte de 8,2 milioane de euro, 8,1% din bani fiind cheltuiţi în trimestrul întâi, 7,9% în al doilea, 35,4% între cele două runde electorale şi 48,6% în al patrulea trimestru.

Cum au fost cheltuite fondurile publice şi sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiţii din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de oraşe din judeţ, ca şi topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în judeţul Satu Mare, se poate vedea, detaliat, mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Citește și: