10 minute cu Alain Prost

Doru Iftime Postat la: 20.03.2010 20:12 Ultima actualizare: 20.03.2010 20:13

10 minute cu Alain Prost

Azi a fost una dintre zilele acelea în care mi-am amintit de ce-mi place meseria de jurnalist: pentru că ai ocazia să întâlnești oameni providenţiali. Am stat de vorbă câteva minute cu Alain Prost, celebrul pilot de Formula 1, venit în România la lansarea Daciei Duster. Prost a câștigat de patru ori Campionatul Mondial de Formula 1, iar rivalitatea permanentă cu Ayrton Senna, care îi era coechipier la McLaren, a contribuit enorm la creșterea popularităţii competiţiei în acei ani. Prost este decorat cu Legiunea de Onoare și deţine premiului World Sports Award of the Century, care le-a mai fost acordat lui Pele, Muhammad Ali, Carl Lewis.


Citisem despre el că este calm și deschis. Însă, după două ceasuri de vorbit cu marea de jurnaliști prezenţi la eveniment, mi-am zis că de răbdarea și calmul lui s-a ales praful. Cînd mi-a venit rîndul, mă așteptam să fie obosit, plictisit - și l-aș fi înţeles.

Ei bine, nu. Mi-a răspuns foarte elaborat și argumentat la întrebări. N-a expediat nici un răspuns. A zâmbit tot timpul, mai puţin când i-am amintit de Senna. Veţi zice că asta e treaba lui acum, să fie amabil cu toată lumea. Așa e. Și poţi mima amabilitatea, interesul, buna dispoziţie. Însă n-a fost cazul. Aș zice mai degrabă că îi place să vorbească despre el, să depene amintiri.

O întâlnire foarte agreabilă cu una dintre legendele Formulei 1.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

7 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ionel 20.03.2010 22:49

Si tu, doru iftimie (am scris inadins cu minuscule) esti mai prost decit alain prost; est un linge-*, linge-talpi, linge-clanta !
Tie, chiar si un * strain sau o borala straina ti-ar mirosi fumos...
RUSINE !!!
Arunca-te de pe un pod inalt !!!

 
#2 Mihai 21.03.2010 05:04

Don Ionel, rautatea e o boala sau e prostie pura?

 
#3 catalin 21.03.2010 15:04

@ionel
Baiete, esti penibil. Te inteleg ca dai tircoale prin comunitatea asta ca sa te instruiesti, dar din pacate inteligenta nu e molipsitoare. Decit sa dai in taste, mai bine baga-ti mina inapoi in pantaloni si racoreste-te.

 
#4 @Mihai si catalin 21.03.2010 22:22

Ba Iftimie, ce faci ghiolbane, te bagi singur in seama? Il dojenesti degeaba pe ala, ca are dreptate. Ai vorbit cu Prost. Si care-i treaba, ce vrei sa spui? Ca din aiureala aia de compunere scremuta, nu se intelege nimic.

 
#5 Formula apei 21.03.2010 23:08

Ati vorbit doar cateva minute cu domnul Prost si v-ati si contaminat?

 
#6 ciavistu 22.03.2010 17:59

si pentru ca e cald afara trebuie sa deschida * si dnul iftimie. ca sa-si aeriseasca limba, nu ca ar avea ceva de spus. sau, ma rog, sa bata in niste taste, ca tre' sa ia si el un salar si pupaturile la dosul dnei esca nu mai sunt suficiente.
aceasta e povestea articolului, dealtfel un text de mare adancime

 
#7 Bai domnu' Iftimie 22.03.2010 22:47

Domnu' Iftimie, de ce nu spui in cateva cuvinte: Am vorbit cu Tizul! Noi o sa intelegem.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa