A fi acru este o înfrângere (I)

A fi acru este o înfrângere (I)

Tot ce se întâmplă bun în această ţară este rezultatul muncii câtorva de-a convinge pe alţi câţiva că - în ciuda a toate - se merită facut ceva. Toate ideile frumoase, toate proiectele sociale ambiţioase s-au izbit în lungul drum al implementării lor de neîncrederea inteligentă a oamenilor din jur.

Numesc acest tip de neîncredere una inteligentă pentru că motivele logice şi întemeiate pentru care nu se merită să te complici cu nimic în această ţară vin de la oameni cultivaţi şi inteligenţi care ştiu în mod obiectiv următoarele adevăruri:

1) Nu merită să încerci să schimbi nimic pentru că nu vei reuşi, vei găsi piedici peste tot începând de la mentalitatea oamenilor până la frânele puse de legi, birocraţie, factori politici şi economici.

2) Nu merită să încerci să schimbi nimic pentru că, deşi vei reuşi să schimbi ceva, va fi la un nivel atât de mic încât nu va conta aproape deloc în marasmul şi amorţirea generală.

Prin urmare, în mod logic, rezultă că nu merită să te complici, nu merită să te implici social, nu merită să încerci să schimbi nimic.

Dacă nu te-ai izbit de neîncrederea oamenilor inteligenţi din jur nu ştii ce înseamnă să duci un lucru până la capăt, nu ştii ce înseamnă să te baţi pentru o idee în care crezi. Cu alte cuvinte, n-ai încercat aproape nimic.
De ce se întâmplă lucrul acesta aparent paradoxal?

Pentru că - în faţa tabloului imens al lucrurilor care merg prost în această ţară - trebuie să fii nebun să încerci să faci un singur lucru care să meargă bine. Pentru că la cât de generalizată este metastaza trebuie să fii nebun să crezi că poţi îndrepta ceva.

În mare parte, a deveni inteligent în această ţară presupune o instanţă desolidarizare de noroiul din jur. Înaintăm în drumul educaţiei noastre disociindu-ne în permanenţă de tot răul specific naţional (politicienii, maneliştii, corupţii, nepotiştii, inculţii, hoţii, incompetenţii etc.) Această disociere vine la pachet cu lipsa de implicare - a te implica presupune a te păta cu bună ştiinţă sau a fi cu întru totul naiv - şi cu neîncrederea că lucrurile ori nu se schimbă deloc, ori avem nevoie de generaţii întregi pentru a vedea şi a produce schimbarea în bine.

Prin urmare, a fi inteligent în România înseamnă a constata cu mai mare precizie amploarea răului şi a conchide că nu prea ai mare lucru de făcut pentru a îndrepta situaţia. A deveni inteligent înseamnă a afla cu stupoare că eşti deja înfrânt de tot ce este în jurul tău.

Aici se întâmplă un fenomen care ar trebui să ne pună pe gânduri: dacă inteligenţa proprie nu este cuplată cu dorinţa de-a contribui în mod activ în jurul nostru şi dincolo de interesul nostru imediat, atunci toată inacţiunea se întoarce împotriva noastră. Devenim acri, resentimentari, consolaţi, îmbătrâniţi devreme, pe scurt, înfrânţi.

În România, există mai multă acreală în rândul oamenilor cultivaţi decât în eşaloanele sociale "inferioare", iar această situaţie este un semnal al nefirescului în jurul căruia gravitează societatea actuală.
Prin contrast, cei mai puţin acri oameni din România sunt cocalarii (şi nu o spun cu acreală). Ei au încredere că lucrurile merg bine, au încredere că pot prospera. Ei au încredere pentru că nimic din jurul lor nu-i deranjează, lucrurile sunt fireşti şi pe potriva lor.

În România, inteligenţa apare o dată cu pierderea entuziasmului (dacă a existat cândva pe traseul dulcei ignoranţe), iar această situaţie nu poate fi corectată cu argumente oricât de logice şi obiective ar fi acestea.
Cu privire la soluţiile de-a ieşi din acest impas voi încerca să trasez câteva idei în următorul articol care se va numi în mod naiv şi neinteligent A te implica este o victorie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine