Simona TUDORACHE
17683 vizualizări 6 feb 2016

“Fericirea a ajuns la mine pe căi ocolite. Reţeta nu o pot da, pentru că sunt mulţi oameni care nu ar digera procesul de fabricaţie. Fericirea este probabil momentul acela scurt de extaz când întâlneşti un bărbat care îţi place sau îţi cumperi o geantă sau dai cu un parfum extraordinar. Genul ăla de fericire ţine puţin şi nu e durabil. Aş miza mai mult pe o pace interioară, care este rezultatul unei împăcări cu sine, cu destinul, aşa cum spuneau anticii este important să ne cunoaştem pe noi înşine, este excursia cea mai grea, pentru că o dată ce avem curajul să ne privim cu luciditate, urmează faza a doua, care este cea mai importantă, să schimbăm ce nu e bine pentru noi, în relaţiile cu ceilalţi sau cu destinul. Sunt lucruri care nu ne ies fiindcă nu ne sunt scrise şi nu le putem obţine cu forţa.  Nicio viaţă nu este perfectă”, mărturiseşte Corina Chiriac pentru Gândul.

Crede că viaţa este un şir de lecţii pe care le învăţăm până închidem ochii şi că regretele îşi au locul în viaţa fiecăruia dintre noi.  "Am ales din tot doar ce îmi face bine. Fiecare vârstă vine cu frumuseţea şi bucuriile ei. Sunt o femeie practică, la mine lucrurile trebuie să aibă utilitate şi o folosinţă imediată. Se întâmplă să îmi cumpăr o pereche de pantofi pentru că sunt splendizi. Îi probez, îmi vin bine în magazin, vin cu ei acasă. Când vreau să îi încalţ, constat că nu mă mai simt bine în ei, aşa că îi dăruiesc, nu mă forţez să îi port", mai spune cântăreaţa pentru Gândul.

A procedat la fel şi în dragoste. A încercat să nu păstreze în viaţa ei lucrurile sau persoanele care nu îi erau destinate. A ales cariera, şi acolo a dat totul, pentru că a fost educată să devină un artist profesionist: “Părinţii mei credeau că voi fi o mare violonistă. Am crezut că voi fi o mare actriţă, dar am ajuns cântăreaţă. S-ar putea să nu fi întâlnit un suflet pereche. Am călătorit mult, am avut mulţi colegi, nu se punea problema de relaţii de durată. Am ales întotdeauna cariera. M-am gândit că o mare iubire se poate transforma după şase luni într-o corvoadă. Viaţa e o suită de alegeri. Am căutat iubirea toată viaţa, nu mă refer aici la iubirea senzuala, ci la cea sufletească".

A fost o femeie iubită şi dorită, dar despre existenţa multora dintre admiratori a aflat mult mai târziu. “Foarte multe inimi care au fost date gata nu mi-au spus la vremea respectivă, au preferat să sufere în tăcere. Am aflat după 30 de ani ce îndrăgostiţi au fost de mine”, îmi mărturiseşte artista, vizibil amuzată de situaţie. Despre momentele care i-au marcat existenţa, dar pe care a avut tăria să le depăşească, Corina Chiriac relatează şi în cartea sa,"Căutând iubirea": “Mi-am amintit de anii mei de depresie şi am înţeles de ce i-am trăit: pentru că fusesem refuzată. Nu mai contează nici de ce, nici de către cine. Nici în ce context. În refuz constă respingerea. Mai ales în refuzul uscat. Refuzul uscat este egal cu veninul lichid. Sunt oameni pe care refuzul îi determină la agresivitate, de parcă toată fiertura veninului injectat s-ar înmulţi în sângele nostru până la  explozie. Şi sunt oameni pe care refuzul îi striveşte emoţional tot aşa cum te-ai lovi în fugă de o stâncă. Iar durerea amorteşte în timp toată persoana lovită".

A făcut din viaţa ei o poveste, dar nici dezamăgirile nu au ocolit-o, acele trăiri intense sunt însă închise în cutiile sufletului ei. Mi-ar plăcea să descopăr mai mult, dar, uneori, tăcerea e de aur. ''În general, în momentul în care un om la care ţin mă dezamăgeşte sau mă loveşte sub centură, sentimentele mele se transformă în dezgust, dispreţ, organismul meu îl respinge ca pe o grefă de care nu mai ai nevoie, e probabil un noroc sau o formă de autoapărare. Mă supăr, mă necăjesc, dar nu mai stau să plâng pentru nimeni. În momentul în care ai o vocaţie superioară vieţii de fiecare zi, că eşti un doctor mare, un pianist sau un templar, în clipa în care ai o meserie pe care o iubeşti şi pentru care te pregăteşti din copilărie, ştii cum spun americanii, pui ordine în priorităţi".

Puterea de a o lua întodeauna de la capăt, solista pare să o fi moştenit de la unchiul său, care făcuse puşcărie politică pe vremea stalinistă. Despre el, Corina Chiriac povesteşte în volumul publicat: "fusese ţărănist. A fost aruncat într-una din celulele alea cumplite ale completei izolări. Pe atunci deţinuţii nu aveau drepturi şi nu-i întreba nimeni dacă suportă detenţia! Ca să nu înnebunească a început la un moment dat să vorbească cu Dumnezeu. În felul lui se ruga. Din ce-l vedeau mai rezistent, din aia torţionarii îl ţineau mai mult în absolută izolare. Dar a venit ziua când a trebuit să mai elibereze din puşcării. Unchiul meu a ieşit reconfortat din puşcărie, o umbră cenuşie, o părere de om, dar era mult mai puternic spiritual decât întrase în carceră, aşa ca să facă faţă şi realităţii că i se luase între timp tot, inclusiv dreptul lui şi al familiei sale de a-şi câştiga pâinea. A ieşit aşa de puternic din acestă încercare a destinului încât a emigrat, cam la vârsta ta, cu toată familia în Germania de Vest. Nu ştia limba şi nu avea o misiune anume: fusese toată viaţa politician. Dar a învins şi schimbarea exilului nedorit şi calamnitatea ratării personale. A luat-o de la zero şi a închis ochii mulţumit că nu şi-a pierdut nici viaţa, nici demnitatea, nici minţile. Dar până a închis ochii s-a rugat continuu la Dumnezeu. Şi a învins".

 

 

 

 

 

 

Citește și: