3733 vizualizări 1 mai 2016

Gândul: Cine te-a ucis, Mihail?

Mihail: Nu m-a ucis nimeni. Eram într-o seară în studio şi am făcut un beat, nişte acorduri de pian, în acel zgomot a ieşit „Mă ucide ea”. Este vorba despre momentul acela când mergi pe stradă şi vezi un chip frumos care te atrage într-un fel sau altul şi, fără să te poţi abţine, transpiri un pic. Fantezia zboară, circulaţia se intensifică, dar e vorba de câteva secunde.

De-a lungul timpului, au existat multe fete care ţi-au vrut inima din piept?

Prima fată cu care m-am sărutat la 13 ani, dar e irelevant.

De ce crezi că mor iubirile atât de uşor astăzi? De ce nu mai există ''foamea'' aceea a unuia faţă de celălalt?

Pentru că ai acces, expunere, nu ştiu. Lumea e laşă, oamenii sunt slabi. Şi eu, recunosc, sunt slab şi laş, dar apreciez oamenii care pot să stea atâţia ani şi să ţină unul de altul, să se cunoască. E impresionant şi cred că mi-aş dori şi eu la un moment dat să trăiesc aşa ceva. Am gustat un pic din asta şi mi-a plăcut, doar că acum e prematur.

Ai un succes nebun. Te asaltează lumea pe stradă, te încolţesc admiratoarele? Suporţi greu celebritatea?

Încă îi fac faţă. Într-adevăr, recunosc că e obositor şi un pic aglomerat. Deja trebuie să fiu atent ce fac, ce vorbesc. E fain. Mă mai asaltează lumea pe stradă. Zici că-s la un show.

Taximetriştii te recunosc? În toate maşinile se ascultă ''Mă ucide ea''.

Da… Încerc să mă abţin, după o să ceară mai mulţi bani.

Ai prins şi o cursă gratis?

Niciodată, dar e ok. Munca fiecăruia trebuie plătită, e normal. Dacă  e să fie gratis, cu mare drag. De ce nu?

Aş vrea să ne întoarcem puţin în timp şi să îmi spui cum a început totul. Cum s-a produs întâlnirea asta cu muzica? Te-a urmărit talentul?

Da, din copilărie. Eram micuţ şi tot aveam un vis, probabil de la mama. M-a influenţat să fac pian şi am studiat din clasa a III-a până într-a X-a, şapte ani de zile. Între timp am făcut şi chitară, am început să cânt într-o trupă de copii. Cântam ceva cover-uri. Uşor-uşor mi-a plăcut, adică i-am dat de gust. După liceu, am fost admis la Universitatea de Arte şi Design, am făcut Arte. În paralel cu muzica făcusem în liceu şi pictură. Şi stăteam în dubiu: să fac muzică sau pictură? Şi am zis că mai bine merg pe Design. Am simţit pe moment că vreau să fac asta. Ei, după licenţă, am zis gata, dau totul la o parte şi fac ceva serios în privinţa muzicii. Şi în 2013, am înregistrat prima piesă, primul clip şi… primul contract.

Primul job? Când a fost? Cum ai câştigat primii bani?

Am lucrat voluntar la un centru social de bătrâni, duceam mâncare.

Îţi mai aduci aminte cât câştigai?

Puţin, îţi dai seama, 100 de euro pe lună, făceam voluntariat.

Şi ce ai făcut cu primii bani?

Mi-am luat o chitară albastră. Mă rog, şi prietenii m-au ajutat cu ceva bănuţi, şi mama.

Cum erai în copilărie?

Eram foarte timid, şi acum sunt.

Ce îţi dorea să fii?

Îmi doream să fiu puternic, nu ştiu de ce. Aveam un unchi care era foarte puternic şi eu îmi doream să ajung ca el.

Îţi plăceau fetele sau…

Sau băieţii? Eram un băiat obraznic, dar eram timid. N-aveam succes cu fetele. Bine, nu că mă laud că acum aş avea. Mă abţin, trebuie să tac, să nu zic nimic.

Te-ai lovit de lipsuri în copilărie sau ai avut tot ce ţi-ai dorit? Sărăcia te-a însoţit vreodată?

Da, normal că am avut lipsuri. Nu provin dintr-o familie bogată. Am luptat împreună. Am o familie frumoasă, o soră, doi părinţi buni care au fost alături de noi şi au încercat să ne ofere tot ce aveam nevoie. N-am avut lux, dar am avut parte de susţinere care, probabil, e mult mai importantă decât nişte bomboane.

Acum sunteţi departe, îţi lipsesc?

Da, îţi dai seama că îmi lipsesc foarte mult.

Te-ai gândit să îi aduci aici?

Nu, pentru că aş da dovadă de egoism. Mama e în Germania, sora mea e în India, tatăl meu e în Republica Moldova, mai finisează nişte chestii şi după aia vrea să plece şi el în Germania la mama.

Ce face sora ta în India?

E studentă. E fotograf, artistă şi ea.

Mai ai artişti în familie?

Nu artişti lansaţi. Mama şi tata cântă într-un cor de muzică populară. Bunelul meu cânta frumos, unchii mei, tatăl meu făcea fotografie, poate şi din cauza asta sora mea şi cu mine am luat-o pe calea asta.

Cum s-a întâmplat să te muţi de la Chişinău în România? Şi de ce ai ales Clujul? Gătesc bine ardelencele?

După liceu, am aplicat la Ambasada României în Chişinău, la Universitatea de Arte din Iaşi, Timişoara şi Cluj. Şi am ajuns la Cluj. Adică aşa a fost, atâtea locuri. M-am gândit să mă mut în Bucureşti, dar încă mă abţin. Ideea e că, după concerte, zgomot, perioade de promovare intensă, când merg la Cluj e ca şi cum aş avea vizuina mea, unde nimeni nu mă poate ajunge şi atinge. Numai la telefon. Şi telefonul e pe silent, şi e bine.

Ai fost ales cea mai bună voce masculină. Se câştigă bine din asta? Ai ajuns unde ţi-ai dorit din  punct de vedere financiar? Ai reuşit să-ţi achiziţionezi o casă, o maşină?

Am făcut ceva bani, dar foarte puţini, mai nimic pe drepturi de autor. Nu ştiu cât se primeşte şi cât s-ar primi. Sunt curios, aştept. Cică ceva semestrial, vedem. Nu mi-am luat casă, plătesc chirie la Cluj.

Cât e chiria?

150 de euro.

Apartament?

Stau cu o colegă de apartament. Sunt două camere, dar nu am nimic cu ea, e… un prieten bun.

Duci gunoiul, speli vasele?

Da, rar, recunosc. Am avut multe probleme legate de vase şi gunoi, dar le duc, n-am încotro. Cu vasele e mai greu.

Eşti un alergător de cursă lungă? Cât a durat cea mai lungă relaţie a ta?

Doi ani şi jumăte. Şi eu mă mir.

Mai avem curaj în dragoste? Tu ai?

După ce m-am despărţit, credeam că nu, dar aveam, probabil, nevoie de mai mult spaţiu. Trebuia să mă fixez, să mă setez strict pe muzică. Pentru că nu mai puteam face faţă. Având parte de libertate, mi-am dat seama că e fain aşa, doar că simţi că îţi lipseşte susţinerea, realizezezi că ai nevoie de cineva care e să fie lângă lângă tine în anumite momente. Acum nu am parte de echilibru. Sunt avantaje şi dezavantaje, asta e.

Ce apreciezi mai mult: femeile, arta, chefurile?

Toate, la momentul potrivit, cu limită. Nu sunt fumător, de două ori am încercat, dar nu mi-a plăcut. Ţin minte când m-am îmbătat prima dată şi am sărutat o fată mai mare ca mine, fiica unei profesoare de chimie. Am ieşit din discotecă şi am zis: „Băi, am pupat-o pe Diana!”

Dar prima dragoste adevărată unde ai trait-o? La Chişinău sau aici?

Aici.

Era din Bucureşti, din Cluj?

E din România.

Cum ar trebui să arate o femeie ca să-ţi câştige interesul. Apreciezi frumuseţea sau neuronul?

Apreciez o femeie care are personalitate, care ştie ce zice, care ştie ce vrea. Îţi dai seama că am făcut pictură, am făcut artă, normal că apreciez frumuseţea fizică, dar nu pot să zic că numai pe asta mizez. Niciodată n-am mizat doar pe frumuseţe, pe aspectul fizic

Căsătoria te sperie?

Acum, da. Eram odată acasă de Revelion şi maică-mea mă tot teroriza: „Hai arată-mi şi mie ce fete îţi plac, cum arată prietenele tale?” Când o să te căsătoreşti şi tu?” Şi eu îi zic: „Păi nu ştiu, după 30 de ani sau poate deloc. E o problemă? Şi dacă n-o să mă căsătoresc, ce?”  Ea s-a uitat la mine şi a copt chestia asta toată noaptea, iar a doua zi mă întreabă: „Dar tu eşti cu orientaţia tot normal?”  „Aoleu” – zic – „da, tot normal”. Mă rog, n-are rost să facem discriminări.

Ce e femeia pentru Mihail? Cum ai defini-o?

Un motor. Un motor pentru noi, bărbaţii, pentru lumea asta. Totul ajunge la femeie. Fără femeie nu am exista nici noi, deci e un motor al vieţii. Adică ar fi foarte mare plictiseală, probabil, pe lumea asta fără femei.

Dar fericirea ? Ai simţit-o, o cunoşti?

De multe ori, fericirea durează câteva minute sau câteva secunde. E un moment euforic, nu ştiu, eşti împăcat cu tine, cu tot ce se întâmplă în jurul tău. Eşti mulţumit că te afli aici, acum, şi ai parte de tot ce vezi în jurul tău, cam asta e fericirea. E o împăcare.

Ai avut decepţii în dragoste? Au năvălit, te-au cotropit? Ai dat pumni la perete? Sau ai suferit în tăcere?

Am suferit, recunosc, dar nu sunt decepţii. Tot timpul am fost conştient de tot ce se întâmplă. Am luat chestia asta ca pe o experienţă, ca o chestie naturală, ca pe ceva  care trebuie să fie. Tot timpul am respectat femeile cu care am fost. Şi acum ţinem legătura.

Crezi în aventurile de o noapte sau nu-şi au locul în viaţa ta?

Eh, cum să nu-şi aibă locul. Ce mi-a plăcut la aventurile de o noapte e povestea din spate. Niciodată n-am mizat strict pe actul sexual. Mi-a plăcut toată povestea până la actul sexual. Actul sexual e fain, e important, e mai mult aşa, un finish. Dar toată satisfacţia o ai de dinaintea actului sexual. Legat de chestia asta a fost un spectacol la Cluj, în care doi tineri, după ce au făcut sex , au început să se cunoască. „Salut, eu sunt Vasile.” „Şi eu sunt Lucreţia.” Şi evoluează povestea lor şi se îndrăgostesc. Deci e impresionant.

În general, îţi place să vânezi sau să te laşi vânat?

Îmi place să fiu vânat, dar când sunt doar vânat, mă plictisesc. Îmi place şi eu să vânez, pentru că noi suntem vânători, nu? Şi e nevoie şi de chestia asta.

Scapi de timiditate atunci?

Când am ocazia, le şi cânt o acapelă intimă, dar nu de fiecare dată. Când eram mic, îmi ziceam tot timpul că o să fiu un om urât, o să fiu înalt, slab şi eram foarte complexat din cauza asta. Zic decât să mizez pe fizic, să fiu frumos, hai să investesc în mine. Şi am făcut fotbal, pian, chitară, muzică. Voiam să fiu un om frumos, dar nu fizic, adică să nu impresionez neapărat prin partea asta fizică.

Se anunţă vreun concert în străinătate?

Vrem să ajungem şi afară, doar că uşor, nu ne grăbim. Eu nu mă grăbesc. Am în jur de zece concerte pe lună.  Vrem să lansăm un single nou cât de curând posibil, lucrăm la album

Versurile pieselor sunt scrise de tine. Unde îţi găseşti inspiraţia?

Peste tot. Ţinând cont că am retrăit momentele alea de foarte multe, cu chimii, cu vibraţii, ştiam despre ce să scriu. Am scris versurile la „Mă ucide ea” în două-trei zile. Sunt momente când mă plafonez şi nu merge. Trebuie să mă inspir, să citesc ceva, să caut, să mă documentez.

Crezi că ai prins cursa potrivită în profesia asta?

Sper că da, nu m-am gândit. Niciodată nu mă grăbesc, eu fac ceea ce iubesc. Mi-am dat seama că îmi place să pierd timpul în studio, să fac muzică, să am concerte. E vorba de energie, de adrenalina asta pe care nu o capeţi decât în studio şi pe scenă. Mă face să mă simt în viaţă şi să simt momentul ăsta prezent. Doar când sunt pe scenă simt că sunt cu mintea curată.  

Care sunt lucrurile care te sperie, pe scenă sau în viaţă?

Pe scenă am foarte mari emoţii. Mi-e frică să nu detonez, să n-o dau în bară. În viaţa mea persoanală, mi-e teamă de multe lucruri, în special de şerpi. Eu sunt un om înalt şi tot timpul am urât locurile micuţe.

 

 

 

Citește și: