Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
19171 vizualizări 5 dec 2015

Mihai se declară „un tip obişnuit, care încă mai crede în victoria inevitabilă a binelui, un optimist incurabil care refuză să accepte ideea că oamenii nu mai ştiu să se bucure. „Manifestul” său se numeşte Jumpin’ Romania, o pagină de Facebook unde şi-a propus să încarce fotografiile oamenilor pe care îi întâlneşte pe stradă şi care, în numele fericirii, sunt gata să lase la o parte convenţiile şi să ţopăie în faţa obiectivului.

Gândul: Cine este omul care se află în spatele paginii Jumpin’ Romania?

Mihai Andrei: Un tip obişnuit, sociabil, optimist care încă mai crede în clişeul „binele învinge întotdeauna”.

 

 

Gândul: De unde a plecat ideea unui proiect care să imortalizeze fericirea?

Mihai Andrei: Atunci când merg dimineaţa la muncă, cu metroul, mă uit în jur şi văd numai persoane apăsate de griji. Sprâncenele încruntate, umerii lăsaţi, genul ăsta de tablou. Atunci mă întreb: „Oare nu mai există niciun motiv de fericire pe lumea asta?”. Aparent nu. Ei bine, refuzul meu de a crede în aparenţe a dat naştere acestui proiect. Românii sunt optimişti în ciuda obstacolelor şi vreau să arăt asta printr-un salt de fericire.

Gândul: Cum ai ales numele paginii, Jumpin’ Romania,  şi ce te-a inspirat?

Mihai Andrei: De fiecare dată când a trebuit să aleg numele unui proiect a fost o sclipire de moment. De pildă, am pornit în arta fotografică realizând fotografii de stradă, adica din mers. Aşa că portofoliul meu se numeşte dinmers.ro. Inspiraţie de moment. Am realizat că, cu cât te gândeşti mai mult la o denumire aparte, cu atât te îndepărtezi de ideea de bază, cel puţin în cazul meu. Românii sar de fericire, de aici a pornit totul. Având în vedere că voiam ca proiectul să fie un manifest internaţional, a devenit Jumpin’ Romania. Traducerea evidentă este „România care sare”, dar se mai poate citi şi ca „salt în Romania”. De ce? De fericire, evident, fapt ce încerc să-l ilustrez prin fotografiile însoţite de motivele protagoniştilor. Ca punct de inspiraţie, a fost tocmai refuzul meu de a accepta că oamenii nu au motive de jovialitate.

Gândul: Care sunt gesturile care definesc fericirea adevărată?

Mihai Andrei: Zâmbetul. Răspuns simplu, de impuls. Zâmbetul este un gest de fericire. Atunci când fotografiez oameni sărind, cu toţii zâmbesc. Acum îmi vine în minte un citat al lui Tom Wilson: „zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău!”

 

 

Gândul: Cum îi convingi pe oameni să se lase fotografiaţi şi să îţi dezvăluie motivele lor de bucurie?

Mihai Andrei: Iniţial fac cunoştinţă cu ei. Le spun despre manifestul ăsta de fericire la care lucrez şi prin care doresc să promovez optimismul, bucuria românilor. Apoi îi întreb dacă au un motiv, unul singur, demn de un salt de fericire. Majoritatea zâmbesc şi răspund afirmativ. Există şi cazuri în care dau greş, însă procentul este insignifiant.

Gândul: Care este cel mai original motiv de fericire pe care l-ai primit de la oamenii pe care îi fotografiezi?

Mihai Andrei: „Sar de fericire pentru că s-a apropiat un străin de mine pe stradă şi mi-a cerut să fac asta.” Cred că rezumă din plin ideea pe care încerc să o promovez.

Gândul: Ce te-au învăţat poveştile oamenilor pe care i-ai fotografiat de-a lungul timpului?

Mihai Andrei: Orice fotografie pe care o fac ascunde o poveste. Pentru mine nu contează atât de mult calitatea unei fotografii, în cazul de faţă, cât mai degrabă mesajul ei. Până acum am învăţat că oamenii merg mai departe în ciuda obstacolelor; plâng, râd, într-un cuvânt, trăiesc şi, cel mai important, sunt speciali. Cu toţii suntem speciali în felul nostru şi avem o poveste de spus. Eu nu pot decât să „îngheţ” o clipă aparte din viaţa cu care, poate, nu mă voi mai întâlni niciodată.

 

 

Gândul: Unul dintre cele mai importante proiecte fotografice pe care le-ai realizat este Urban Swan. Cum l-ai defini?

Mihai Andrei: Numeroşi oameni care cunosc succesul depun o muncă impresionantă pe care noi, de cele mai multe ori, nu o observăm. Admirăm sau criticăm, împinşi de aparenţe, însă nu ne întrebăm ce stă în spatele cortinei. Am vrut să ilustrez această idee prin fotografie şi aşa a luat naştere proiectul Urban Swan. Balerina reprezintă imaginea graţiei, a sublimului, iar străzile prăfuite ale Capitalei, cotidianul, adică orele grele de trudă pentru a izbuti. Proiectul se încadrează în societatea contemporană tocmai prin această antiteză puternică dintre graţia baletului şi străzile prăfuite ale oraşului.

Gândul: De ce ai ales să fotografiezi balerine şi de ce pe străzile oraşului?

Mihai Andrei: Aşa m-am gândit că pot reliefa puternic ideea pe care voiam să o comunic. Din fericire, am avut dreptate, căci la o zi după publicarea pe Bored Panda a ultimei părţi, aceasta a devenit populară, şi numeroase publicaţii locale/internaţionale au preluat-o, au răspândit „zvonul”. Consider că succesul se câştigă foarte greu în domeniul baletului, chiar dacă acesta este arta corpului omenesc de a se mişca în graţie.

Gândul: Ai spune că „Lebăda Urbană” din proiectul tău este mai degrabă White sau Black Swan? Este fericită sau nefericită?

Mihai Andrei: Este şi White şi Black pentru că nu există tristeţe fără fericire şi nici fericire fără tristeţe. Nu poţi cunoaşte una dacă cealalată este inexistentă. Viaţă este un echilibru, chiar dacă uneori tindem să credem că balanţa se înclină în favoarea unei anumite stări.

 

 

Gândul: Ai fotografiat-o pe micuţa balerină în prima parte a proiectului – Începuturi. Finalul Urban Swan va fi unul fericit?

Mihai Andrei: Proiectul Urban Swan are trei părţi: Black, White şi Începuturi, plus un Epilog - Tradiţii. Toate formează un întreg. Acest proiect ar trebui să facă lumea mai responsabilă atunci când critică şi mai îngăduitoare atunci când vine vorba despre succesul cuiva. Cu siguranţă finalul va fi fericit. Mica balerină, Anca Breteanu, practică baletul de cinci ani. Este foarte dedicata şi pasionată de ceea ce face. Sunt sigur că într-o zi va ajunge pe una din marile scene ale lumii. Iar Ana-Maria, lebada albă şi neagră din proiect, a fost balerină şi coregrafă la Circul Globus timp de 18 ani. A cunoscut succesul şi a primit numeroase premii de-a lungul carierei, iar în prezent iniţiază şi alţi copii în tainele baletului.

Gândul: Proiectul a fost foarte popular, chiar şi pe plan internaţional. Ce reacţii ai primit de la cei din jurul tău?

Mihai Andrei: Mulţi nu au ştiut că proiectul este al meu. Asta mi-am şi dorit, ca el să ajungă în sufletele oamenilor, nu eu. Este mulţumitor să stai la o cafenea şi să auzi discutându-se la o masă alăturată despre el.

 

 

Gândul: Cum arată fericirea pentru tine, dincolo de obiectivul camerei foto?

Mihai Andrei: Regăsesc fericirea adevarată în diverse lucruri simple, precum o îmbrăţişare a soţiei, o clipă de relaxare savurată pe o bancă în parc ori un zâmbet subit, fără motiv al unui trecător necunoscut.

Gândul: Când ai fost fericit ultima dată?

Mihai Andrei: Fix în clipa asta, când răspund la aceste întrebări.

Gândul: Ce ar mai trebui să înveţe românii despre fericire?

Mihai Andrei: Că ea există chiar dacă infinitele probleme de orice natură o acoperă. Depinde de noi dacă ne dorim să o simţim, să o trăim ori dacă dăm undă verde scheleţilor din debara ca să o sufoce. Personal zic să fim fericiţi cât trăim, căci morţi o să fim multă vreme.

 

 

Gândul: Dacă ar trebui să compui o reţetă a fericirii, care ar fi ingredientele principale?

Mihai Andrei: Atitudine presărată cu optimism şi îndulcită cu zâmbet.

Gândul: Ce cuvinte ar trebui să spună oamenii mai des pentru a se ajuta pe ei înşişi să fie fericiţi?

Mihai Andrei: Cuvintele nu au forţă, oamenii, prin atitudine, da. Putem să dăm numeroase definiţii fericirii, oricum ea este dependentă de natura şi ambiţia fiecăruia. Ce pot face oamenii este să fie convinşi în sinea lor că merită să fie fericiţi. Timpul trece, nu ne aşteaptă să ne bucurăm de viaţă.

Gândul: Cum se modifică definiţia fericirii de-a lungul vieţii?

Mihai Andrei: Ea rămâne aceeaşi, oamenii se schimbă.
 

Citește și: