Ramona LOZNIANU
17990 vizualizări 15 nov 2011

Pe Marc Cannizzo l-au adus la Bucureşti afacerile, dar l-au convins să rămână oamenii. La început, speriat de "jungla urbană" în care aterizase, rămânea ore întregi în birou şi apoi se refugia la Ateneu. Acum spune că se simte cu adevărat acasă când îşi petrece serile cu oamenii de aici, care îi lipsesc cel mai mult atunci când trebuie să plece pentru perioade scurte de timp din România.

În ultimii 18 ani, elveţianul cu origini siciliene a petrecut perioade relativ lungi de timp în România. Primul job care l-a adus în Bucureşti, în 1993, a fost un proiect de-ale omului de afaceri Ion Ţiriac, pentru care a mai lucrat şi ulterior. A urmat apoi Deloitte, Creditanstalt Bankverein şi Raiffeisen. În prezent, Marc Cannizzo administrează o firmă de training în domeniul financiar. Înainte să vină în România, Marc Cannizzo a lucrat 10 ani pentru Citibank în Zurich.

"Sunt un mare fan al României în acest moment", spune Marc Cannizzo. Dar lucrurile nu au stat însă aşa de la început.

Refugiul la Ateneu

În octombrie 1992, elveţianul venea prima dată la Bucureşti pentru a decide dacă acceptă sau nu jobul care i se oferise. Într-o zi foarte friguroasă, ajuns într-un terminal cu geamuri sparte prin care îşi rătăcise zborul o pasăre, Marc Cannizzo a avut aceeaşi impresie pe care trebuie să fi avut-o Neil Amstrong când a făcut primul pas pe Lună.

"Totul era gri, gri, gri, fără culoare. A fost extrem de ciudat, ca într-o junglă urbană. Totul arăta ca o scenă după război", îşi aminteşte elveţianul.

În ciuda impresiei profund neplăcute, a acceptat jobul şi a revenit în 1993. La început, Bucureştiul i-a rămas străin, pentru că petrecea foarte multe ore în birou, iar când ieşea se refugia la Ateneu, primul lucru care l-a surprins plăcut în cenuşia capitală.

"Am fugit acolo mereu, era un refugiu. Istorie, stil, concerte, muzică. Era ceva familiar. Mă simţeam acasă. Aici este dovada că în trecut, România era o ţară normală, civilizată", spune Marc Cannizzo.

Dincolo de oraşul care îi rămânea ostil şi de barierele pe care le întâlnea la tot pasul în activitatea sa, de condiţiile grele de muncă şi de ignoranţă, elveţianul i-a descoperit treptat pe oamenii care locuiau aici.

"Românii au un suflet şi o căldură absolut imense. Mă simt cu adevărat acasă când sunt petreceri sau stau serile cu oamenii de aici. Cunosc străini, americani, irlandezi, care s-au mutat de aici la Praga sau la Budapesta şi îmi spun că le este dor de România", spune Cannizzo.

Un elveţian la Peleş

"România este cea mai frumoasă ţară, dar Bucureştiul este un dezastru", spunea Ion Ţiriac. Cannizzo mărturiseşte că se regăseşte în vorbele fostului mare tenismen român pentru care a lucrat. Locul care i-a rămas în suflet elveţianului fascinat de Carol I, în a cărui poveste se regăseşte într-o oarecare măsură, este castelul Peleş.

"A fost incredibil. A fost ca şi când ai duce un copil de 5 ani la Disneyland, incredibil", îşi aminteşte Cannizzo, care speră ca Sinaia, un oraş pe care îl consideră un soi de refugiu, să rămână accesibil şi să nu devină o staţiune de 5 stele.

De ce se îndrăgostesc străinii de România?

Marc Cannizzo a crescut în Elveţia, "o ţară frumoasă, dar cu oameni mai rezervaţi", aşa cum o caracterizează el însuşi. Mama sa este elveţiancă, dar tatăl este american din părinţi sicilieni. Acesta este poate motivul pentru care se simte bine alături de oamenii din România.

"Probabil că mi-am găsit rădăcinile. Este ceva din sufletul meu, e greu de zis", măturiseşte Cannizo.

În ceea ce priveşte fascinaţia străinilor, în general, faţă de România, el este de părere că un argument este caracterul latin al acestui popor, iar un al doilea îl reprezintă imprevizibilitatea locului, pentru că celor care trăiesc în societăţi în care totul funcţionează foarte bine, le plac surprizele şi caracterul schimbător al lucrurilor.

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe însă pentru că "jocul s-a făcut în România". "Dezvoltarea e mai lentă, a devenit mai puţin interesant. Înainte de apariţia mall-urilor, a centrelor comeriale, locurile erau mai autentice. Asta s-a schimbat", este de părere Marc Cannizzo, care spune că acum o altă ţinţă pentru occidentali ar putea fi Chişinăul.

El nu se grăbeşte însă să plece. "Am petrecut trei luni în Elveţia şi mi s-a făcut dor într-un fel de România, îmi lipseau oamenii. Dacă ar fi un popor mai rece, poate aş pleca, dar nu e aşa. Asta este esenţial. Iar aceşti oamenii merită o soartă mai bună", spune elveţianul.








Citește și: