Raluca ION
Raluca ION
9407 vizualizări 29 nov 2011

"Iubesc România pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Şi, înainte să mă îndrăgostesc de o femeie m-am îndrăgostit de lucrurile, locurile, care mă aşteptau acolo când am deschis ochii", spune George Moise, autorul cărţii "Iertaţi-mă că nu sunt japonez", care locuieşte, de trei ani şi jumătate, în oraşul Ito, aflat la două ore de Tokyo. Apoi adaugă. " Şi nu iubesc România pentru că de ceva vreme nu o mai recunosc şi nu mă mai recunosc pe mine în ea".

Absolvent de jurnalism şi scenaristică, George Moise a lucrat o vreme într-o agenţie de publicitate din România, până când, dezamăgit de ce vedea acolo, s-a hotărât să plece în aventura vieţii lui. S-a angajat fotograf pe un vas de croazieră, unde a cunoscut-o pe Miwako, japoneza care i-a devenit soţie.

Intră AICI pe site-ul deceiubescromânia.ro

"Când am ajuns în Japonia, a fost ca şi când cineva m-ar fi luat de mână dintr-o mulţime de oameni agitată şi m-ar fi aşezat pe o bacă, să mă liniştesc puţin", îşi aminteşte el. Astăzi locuieşte, împreună cu familia soţiei, în peninsula Shizuoka, unde au o pensiune tradiţională, ryokan.

Decorul vieţii lui e format acum din "pereţi de hârtie, femei în kimono, stăpânul casei care mârâie. Aşa vorbesc bărbaţii pe aici", inclusiv socrul său, Tata-san, pe care l-a poreclit Shogunul, şi cu care vă puteţi întâlni în cartea "Iertaţi-mă că nu sunt japonez", al cărui prim tiraj s-a epuizat deja. Unul nou urmează să apară pe piaţă în decembrie.

Îl puteţi vedea acum pe George Moise, îmbrăcat într-un tricou cu "Te iubesc", pe pajiştea din faţa unei săli de spectacole din oraşul Toyohashi. Alături de el se află câteva românce care, ca şi el, locuiesc acum în Japonia. Tocmai au terminat de cântat colinde, la un festival, şi vorbesc despre ţara pe care au lăsat-o în urmă. Însă atmosfera nu este una de Crăciun.

"Am devenit majori în 1989. Şi practic nu am avut nicio şansă"

"Iubesc România, în primul rând pentru că este singurul loc în care mă voi simţi totdeauna acasă. Indiferent cât de bine ar fi oriunde, nicăieri nu voi fi acasă", spune Mihaela, care îşi completează declaraţia de dragoste cu una de amărăciune. "Eu fac parte din aşa numita generaţie de sacrificiu, cei care am devenit majori în 1989. Şi practic nu am avut nicio şansă. Tatăl meu a muncit 43 de ani, fără libere, şi acum are o pensie cu care nu poate trăi decent. Dacă nu-l ajut eu de aici, nu poate trăi decent. Nu poate mânca, pur şi simplu. Şi este o ruşine. Pentru că în acceaşi situaţie sunt zeci, sute de mii de pensionari."

Îmbrăcată în costum popular, Valentina Takahashi, născută Prisăcariu, vorbeşte şi ea despre frumuseţile şi urâţeniile României. A ajuns în Japonia, împreună cu sora ei, Cristina, devenită Yano după căsătorie, acum 10 ani. Lucrează la firma soţului ei, membru al Asociaţiei de schimburi interculturale Japonia-România, învaţă, împreună cu sora ei, japoneza, şi ale ei complicate formule de politeţe. De câte ori li se oferă ocazia, cele două surori vorbesc despre România în diferite oraşe din prefectura Aichi. Peisaje, tradiţii frumoase, cetăţi şi monumente. Şi încă ceva, despre care nu aduc vorba pe scena sălilor de spectacol.

"Este o ţară coruptă la toate nivelurile, în special în sănătate. Nu poţi face o afacere fără să dai şpaga. Toţi politicienii care au fost până acum nu au făcut altceva decât să distrugă economia ţării. Din această cauză, noi tineretul am fost practic nevoiţi să plecăm din România pentru a ne face un rost în viaţă, un viitor, o familie", spune Valentina Takahashi.

"Iubesc şi urăsc România. Când să mă ridic în viaţă, mi-a luat toate visele"

Roxana Takahashi locuieşte în Japonia de 11 ani şi spune că iubeşte şi urăşte România în acelaşi timp. "Da, sunt mândră că sunt româncă, dar nu pot spune în totalitate, din motive pe care le ştim cu totii. România te iubesc, dar te şi urăsc în acelaşi timp. Iubesc România că este frumoasă, foarte originală în tradiţii, dar urăsc România care m-a născut, m-a crescut şi când să mă ridic în viaţă mi-a luat toate visele, planurile şi inclusiv familia."

Bianca Miyamoto e în Japonia de doisprezece ani, locuieşte in oraşul Hamamatsu şi spune că ce ar trebui să se schimbe în România este mentalitatea oamenilor" . Este căsătorită, are doi copii şi, în afară de jobul full-time de mamă, face si "munca de birou" la firma sotului, a cărei activitate se desfăşoară în domeniul construcţiilor.

România, pe înţelesul unui japonez

Mihaela Uratani, stă în Japonia de zece ani, e căsătorită, are doi copii şi lucrează într-o fabrica Toyota. Spune că nu iubeşte România. "Pentru ce? Corupţia, şpaga, pe care noi am simţit-o pe propria piele. Cel puţin eu. Să te duci cu copilul tău mort în spital şi să aştepţi ca doctora să-şi termine cafeaua de băut şi să-şi stingă ţigara, după aia să-şi facă datoria... Asta e sub orice critică la noi în România", spune ea. Akio Uratani, pe jumătate brazilian, pe jumătate japonez, a învăţat romaneşte şi are propria opinie despre ţara soţiei sale: "Iubesc România pentru tradiţie. Cea mai tare tradiţie pe care am văzut-o. De ce nu iubesc România? Foamea. Multă, multă foame...şi guvernul nu face nimic pentru asta".

Citește și: