Ramona LOZNIANU
Ramona LOZNIANU
16999 vizualizări 26 oct 2011

Englezul Paul Wood trăieşte în România de 13 ani şi a ştiut că vrea o viaţă aici, după ce a petrecut o oră la Sighişoara, într-un cartier din apropierea gării. "Era decrepit, prăfuit, totul era vechi". Astfel începea aventura englezului cu România, una oximoronică, cu stări oscilând între fascinaţie şi respingere.

Era la prima călătorie în România, în vara lui 1990. Îl aduseseră interesul pentru efectele comunismului în Europa de Est, despre care îl auzise povestind pe tatăl său, dar şi ideea că aici era un paradis fără reclame, fără capitalism şi muzică rock sau pop. S-a dus apoi în Capitală. Bucureştiul l-a cucerit. "Am fost extraordinar de încântat, era o fervoare deosebită". Aceasta a fost prima sa impresie despre Bucureşti, unde a stat patru zile.

Entuziasmat de frumuseţea în paragină

"Ce altă capitală europeană este atât de dezinvoltă, aşa diferită de altele, aşa de plină de energie şi de umbre şi, da, aşa de ne-europeană, în ciuda mall-urilor, hipermarketurilor, a consultanţilor străini extrem de bine plătiţi şi a altor orori ale democraţiei? Ştiu că străzile devin râuri inaccesibile când plouă. Ştiu că ar trebui să fiu mulţumit când gropile şi trotuarele sunt reînnoite cu fonduri europene, dar nu sunt. În mod iresponsabil, eu sunt entuziasmat de o frumuseţe pe care am găsit-o în paragină când am venit aici pentru prima oară, în 1990", scria Paul în 2005, după şapte ani petrecuţi în România.

Nu a dat glas dorinţei de a se stabili în România chiar în 1990. Au mai trecut opt ani până când o oportunitate de carieră l-a adus din nou în "cea mai interesantă ţară din Europa de Est", aşa cum caracterizează România.

În prezent, Paul are o firmă de headhunting, pe care a deschis-o în 2000, după ce anterior a lucrat pentru Antal International şi KPMG.

Este celibatar şi locuieşte în centrul vechi al Capitalei, pe strada Blănari, cu chirie. Regretă că nu a cumpărat o locuinţă în această zonă. S-a temut de bulina roşie de pe clădire.

Sub imperiul dilatării timpului şi al regăsirii sentimentului copilăriei

"Pentru mine a fost o experienţă ciudată. Când eram copil fiecare zi curgea foarte încet, ziua era lungă. Iar când am venit aici, mi s-a întâmplat acelaşi lucru. Fiecare zi părea o veşnicie. Primul an a fost cât zece ani, iar al doilea an la fel", îşi aminteşte Paul primii ani pe care i-a petrecut în Bucureşti.

Lumea din care venea Paul era una a relaţiilor publice, a managementului discursului, o lume artificială. Lumea pe care a găsit-o aici în schimb îşi păstrase dimensiunea umană, relaţiile interumane, comunicarea dintre oameni, dar mai ales, nu existau aşa de multe reguli ca acasă.

"Lipsa de reguli, care poate fi rea în multe sensuri, este în acelaşi timp reconfortantă. Deşi nu suntem ca nemţii, nu respectăm reguli cu care nu suntem de acord, acceptăm atunci când cineva ne spune că ceva nu se poate. De exemplu, dacă magazinul este închis, nu insişti. Aici te cerţi. Aici e mult mai uman, mai liber", spune Paul.

Cui nu-i place în România

Cunoaşte foarte mulţi străini care locuiesc în România şi nu vor să plece. Mai mult decât atât, mulţi l-au rugat să-i ajute şi să le găsească un job aici atunci când compania pentru care lucrau a vrut să-i promoveze.

"Nu tuturor străinilor pe care i-am întânit în România le-a plăcut aici. Ca o regulă generală, celor mai puţin educaţi, mai puţini inteligenţi, nu le-a plăcut România atât de mult", susţine Paul.

Îşi aminteşte amuzat de o întâmplare din Constanţa, unde împreună cu sora sa a trebuit să facă faţă unei inundaţii pe cinste şi unui bancomat defect. "Este ca în Africa. Cum poţi să trăieşti aici?"."Totul este greu în România, după o vreme începe să-ţi placă sau înnebuneşti", i-a răspuns Paul surorii sale. "Nu mi-ar fi plăcut şi nu aş fi rămas dacă nu era aşa".

Eventualele dificultăţi, pe care le resimţi şi mai acut când ai ca termen de comparaţie Marea Britanie, pot fi recompensate însă de o plimbare pe Calea Victoriei, mai cu seamă dacă eşti străin.

"Era în septembrie, în 1999. Îmi amintesc şi acum, era o zi lucrătoare, iar Calea Victoriei era plină de oameni. Două lucruri m-am lovit: oamenii mergeau foarte încet, nu se grăbeau, ca şi cum erau într-un vis, şi faptul că nu mai văzusem atât de multe femei frumoase în viaţa mea. Mi-am amintit de un critic de teatru care spunea că nicio femeie din Marea Britanie nu ar putea să o joace pe Cleopatra, referindu-se la piesa Antonio şi Cleopatra. În schimb, orice fata de pe Calea Victoriei ar fi putut să o facă", este de părere Paul.

Viaţa este mai săracă după intrarea în UE

După 13 ani petrecuţi în România, lui Paul îi lipseşte un singur lucru cu adevărat.

"Mulţi ani am spus că nu îmi lipseşte nimic. Îmi plac foarte multe lucruri din Anglia, dar asta nu înseamnă că îmi şi lipsesc. Este însă un lucru pe care România nu-l prea are: conversaţiile cu oameni foarte sofisticaţi şi inteligenţi, care citesc aceleaşi cărţi, au acelaşi idei, vorbesc despre literatură. Asta îmi lipseşte aici. Nu ştiu, poate că sunt astfel de oameni care discută şi îşi dau citate din Mircea Eliade, de exemplu, şi nu ştiu eu".

Când vine vorba de lucrurile care îl deranjează, Paul vorbeşte de aroganţa oamenilor, pe care o pune pe seama lipsei de încredere, specifică ţărilor din Europa de Est.

Dar cel mai mult regretă că lumea pe care a găsit-o în România în 1998 îşi pierde din consistenţă şi savoare.

"Lumea pe care am găsit-o aici în 1998 era o lume adevărată. Acum nu mai este aşa. Lumea mergea la alimentară pentru cumpărături, acum merge la mall. Eu încă mai merg la alimentară, chiar dacă acum trebuie să merg mai mult pe jos pentru că pe cea veche au schimbat-o în altceva. În anii '90, legumele şi fructele erau de 100 de ori mai bune decât cele din Anglia. Acum arată extraordinar de bine, dar nu au nici un gust. Acesta este un exemplu pentru faptul că viaţa este mult mai săracă după intrarea în UE", consideră Paul.

Poate va reuşi să surprindă şi astfel să salveze spiritul acelor vremuri în cartea despre Bucureşti pe care se gândeşte să o scrie. Între timp, în fiecare miercuri seară ia cina cu câţiva străini şi repetă, alături de ei, cât de mult le place aici.

Citește și: