Editia din data de 06 IANUARIE 2009
Agenda zilei - 6 Ianuarie
Până pe 19 ianuarie, Galeria Orizont găzduieşte o expoziţie de ceramică din Jingdezhen, cu vânzare. Întemeiat pe baza dezvoltării producţiei de porţelan, în Jingdezhen focul din cuptoare continuă să ardă de două mii de ani.
Sepultura deschide festivalul „My Metal Festival“
Concertul pe care trupa Sepultura îl susţine la Bucureşti pe 7 februarie va fi inclus în prima ediţie a My Metal Festival, un eveniment dedicat heavy metal-ului. Evenimentul va include, printre altele, recitaluri ale grupurilor Dew Scented şi The Sorrow, informează un comunicat al organizatorilor.
Femeile obeze, risc mai mare de cancer ovarian
Femeile obeze, comparativ cu cele cu greutate normală, au un risc cu 80 la sută mai mare de a suferi de cancer ovarian, spun cercetătorii de la Institutul Naţional de Cancer din Statele Unite ale Americii. Specialiştii menţionează că vârsta are un rol important în apariţia acestei boli.
Persoanele ambiţioase şi organizate trăiesc mai mult
Persoanele silitoare, ambiţioase şi disciplinate pot trăi cu până la patru ani mai mult decât indivizii cu o personalitate impulsivă, susţin cercetătorii de la Universitatea Riverside din California.
Unghiile false te lasă fără unghiile adevărate
Unghiile false distrug celulele de cheratină, iar refacerea unghiilor naturale poate dura între o lună şi trei luni, afirmă dermatologii. Atât gelul cât şi acrilul sunt dăunătoare unghiei naturale.
Am luat plasă. Biodegradabilă
A început „portabilitatea” pungilor în hipermarketuri: acum vezi sacoşe de rafie bleu şi roz marca Cora plimbându-se în magazinele Carrefour, sacoşe imprimate Carrefour în Cora, iar cu plasele zdravene ale Metro şi Selgross se cară afară marfa din magazinele tuturor.
Ucis de frig într-o toaletă ecologică
Frigul a ucis, în ultimele zile, două persoane în judeţul Timiş. Poliţiştii au fost sesizaţi, duminică seara, de un şofer că pe marginea şoselei Lugoj-Făget a observat cadavrul unui bărbat în şanţ. Când oamenii legii au ajuns la faţa locului, l-au găsit pe T. Dănuţ, de 48 de ani, din Lugoj, căzut cu faţa în jos, fiind îngheţat.
Polul frigului cere subvenţii de căldură 6 luni pe an
Autorităţile din judeţul Covasna intenţionează să ceară şi noului Guvern ca subvenţia pentru căldură să se acorde mai repede şi pe o durată mai lungă în zonele montane.
Sinistrată de la inundaţii – moartă de frig în container
O bătrână din comuna nemţeană Tămăşeni, sinistrată în urma inundaţiilor din iulie 2008, a murit de frig în „modulul social” în care locuia. Cadavrul Anei C, de 81 de ani, a fost descoperit duminică seară.
Ghişeu deschis la miezul nopţii, pentru veteranii cozilor la bilete de tratament
Peste 2.500 de cereri s-au înregistrat, ieri, la ghişeul pentru cereri pentru bilete de tratament din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, care s-a deschis la ora 0.00, sute de pensionari primind numere de ordine.
Doar 252 de bucureşteni şi-au pierdut carnetul pentru 15 „puncte de penalizare”
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, agenţii de poliţie rutieră din Bucureşti au întocmit, în 2008, 3.612 dosare penale pentru cei care au încălcat Codul Rutier. Astfel, 1.462 de dosare au fost întocmite în cazul celor care au condus fără permis
Sezonul frigului e pe sfârşite, în februarie ne aşteaptă 15 grade - VIDEO
De la jumătatea acestei luni, vremea se va încălzi atât de mult, încât temperaturile vor urca până la 10 grade, în zilele cele mai călduroase, potrivit ANM. „Totuşi, nu se poate spune că încălzirea va fi semnificativă, în sensul că nicidecum nu vom avea primăvară în luna ianuarie”
Un poliţist grec, atacat şi rănit grav de o grupare de extremă stânga - VIDEO
Avertismentele serviciilor franceze care anunţau regruparea forţelor de extremă stânga la nivel european prind tot mai mult contur. Luni, un poliţist grec a fost grav rănit la Atena de persoane necunoscute care au tras focuri de mitralieră asupra sa şi a unui coleg al său.
Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru reducerea fluxului de gaze destinat Europei
Şase state din Europa – Cehia, România, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Grecia – au raportat oficial scăderi mari în fluxul de gaze ce vine dinspre Rusia, via Ucraina. Turcia, Croaţia, Serbia şi Bosnia au indicat că au şi ele probleme.
Declaraţia zilei
„Aştept ca oamenii să reintre în atmosfera de lucru pentru a putea pune totul la punct” - Radu Berceanu, ministrul transporturilor
Israelul poartă lupte cu Hamas la porţile oraşului Gaza
Rachetele trimise de Hamas au continuat să cadă în sudului Israelului chiar şi în a zecea zi de ofensivă israeliană, când Fâşia Gaza este deja „sfâşiată” de la nord la sud de coloanele de tancuri israeliene, iar oraşul Gaza este înconjurat.
FOTOINFO Inspecţie pe schiuri
Premierul rus Vladimir Putin în staţiunea Soci, viitoarea gazdă a Olimpiadei de Iarnă din 2014
Paranghelionul, cel mai urmarit program TV, „Mondenii“, preferatul tinerilor cu venituri mari
Programul de Revelion al Antenei 1, “Paranghelionul”, a obţinut cea mai mare audienţă în seara de Revelion, în topul ratingului urmând programul “Happy New Year” al PRO TV şi emisiunile TVR.
Vânzările Dacia au crescut cu 33,5% în Franţa, anul trecut
Înmatriculările de autovehicule Dacia în Franţa au crescut cu 33,5% anul trecut, comparativ cu nivelul din 2007, pe o piaţă care a scăzut cu 0,6%, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
Boc, premierul cu maşină în leasing, şeful lui Bazac-Ferrari şi al lui Oprea-opt case - VIDEO
Premierul Emil Boc deţine un autoturism Peugeot achiziţionat în leasing în 2007, pentru care trebuie să plătească rate până în 2010, un apartament de 63 mp la Cluj-Napoca, şi are depozite bancare de peste 160.000 lei plus economii în valută.
Info financiar
Euro 4,0296 lei + 0,0444
Notarii scad tarifele pentru case şi terenuri
În 2009, taxele pe tranzacţiile imobiliare scad cu peste 20 la sută. Cu acelaşi procent se diminuează taxele şi impozitele către stat, dar şi onorariile notarilor. Grila de evaluarea a imobilelor, după care notarii calculează impozitele pentru vânzările de case şi terenuri, a scăzut cu peste 20 la sută.
Vreţi o casă? Mai aşteptaţi două luni
Chiar dacă ultimele luni ale lui 2008 au adus scăderi de preţuri pe piaţa apartamentelor vechi dar şi a celor noi, experţii imobiliari nu recomandă încă achiziţionarea unei locuinţe. Unul dintre motive este mult aşteptata decizie a Băncii Naţionale a României de a relaxa a normele de creditare.
Ecaterina Andronescu se întâlneşte cu sindicaliştii
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, se întâlneşte, astăzi, cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pentru a discuta despre majorările salariale ale cadrelor didactice.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi atacă nepotismul
Rudele personalului din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) nu se vor mai putea angaja în respectiva instituţie de învăţământ superior.
Boc lasă DEX-ul orfan
Măsurile împotriva crizei economice, întreprinse de guvernul Boc ar putea arunca România într-o criză culturală. Executivul pune în pericol apariţia unor lucrări academice de căpătâi precum Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX)
Moneda naţională s-a depreciat până la 4 lei/euro - VIDEO
Leul a început noul an şi mai prost decât a încheiat anul 2008. Banca Naţională a României (BNR) a afişat luni un curs de peste 4,0296 lei/euro, depăşind astfel pentru prima dată în ultimii patru ani pragul psihologic de 4 lei/euro.
Bursa a început anul „pe verde”
Bursa de la Bucureşti a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a acestui an pe verde, indicele celor mai tranzacţionate zece titluri, BET, crescând cu 2,85% faţă de ultima şedinţă din 2008, până la 2.983 de puncte.
Michelin a reluat producţia în România
Michelin România şi-a reluat sâmbătă activitatea la fabricile Silvania şi RomSteel Cord din Zalău, iar luni la unitatea Victoria din Floreşti, judeţul Prahova, după ce acestea fuseseră oprite în luna decembrie. „A fost reluată activitatea la toate cele trei fabrici Michelin din România.
Şansele de a obţine un salariu mai bun sunt foarte mici anul acesta
Obişnuiţi cu creşteri salariale consistente în ultimii ani, cel puţin după cum indică datele Institutului Naţional de Statistică (INS), angajaţii din România au şanse foarte mici să obţină o mărire de salariu în 2009.
BNR ar putea deschide azi calea către dobânzile mai mici
Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) ar putea lua astăzi o serie de decizii care să aducă, în final, dobânzi mai mici la bănci la creditele în lei, sau care să impulsioneze băncile să reia procesul de creditare.
FC Braşov, amical cu Şahtior Doneţk în Spania
Echipa FC Braşov, antrenată de Răzvan Lucescu, va întâlni formaţia ucraineană Şahtior Doneţk, pregătită de Mircea Lucescu, la 26 ianuarie, în stagiul de pregătire din Spania, de la Valencia.
Meci din Spania, suspendat după eliminarea a 19 jucători
Meciul Recreativo Linense - Saladillo de Algeciras, din campionatul regional din Cadiz, a fost suspendat după ce arbitrul a eliminat 19 jucători, informează cotidianul Marca.
Victor Hănescu, fără emoţii în turul doi la Doha
Tenismanul Victor Hănescu s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 1.110.250 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Beckham vrea apartament de 5 milioane de euro
Englezul David Beckham vrea să achiziţioneze un apartament în valoare de 5,1 milioane de euro în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Dubai, aflată în prezent în construcţie, informează Daily Star.
Oamenii de fotbal nu mai fac afaceri cu Copos
George Copos şi-a „clădit” o reputaţie de „ţepar” în lumea fotbalului şi acum suportă consecinţele. Rapidul doreşte să-l transfere pe Laurenţiu Marinescu de la Petrolul Ploieşti, unul dintre cei mai buni jucători din liga a doua de la noi
Criza financiară ameninţă bugetul echipei Oţelul Galaţi
Oţelul Galaţi este, în acest moment, una dintre echipele pe care criza mondială o poate lovi foarte tare, în condiţiile în care sponsorul principal al echipei, Combinatul Arcelor-Mittal Galaţi, îi asigură mai bine de jumătate din buget, dar până acum nu a anunţat dacă va mai ajuta fotbalul şi în 2009
Ce consumă românul: 40% mâncare, 0,6% carte
Înainte de apariţia primelor semne de criză în ţara noastră, populaţia a cheltuit în perioada iulie – septembrie 2007, puţin peste 90% din cât a câştigat. Astfel, dintr-un venit mediu de 2.164 de lei pe gospodărie au fost cheltuiţi, în medie, 1.954 de lei
Asigurările CASCO mai scumpe reduc timpul de reparaţii
Comparând ofertele şi condiţiile contractuale pentru asigurarea CASCO, se poate observa că preţul mai mare este mai avantajos, chiar dacă riscurile acoperite sunt în proporţie de 99 la sută aceleaşi la toate companiile.
„Ministrul Ferrari” de la Sănătate a demis trei manageri de spital
Încă din prima săptămână a mandatului său, „ministrul Ferrari“ de la sănătate, Ion Bazac, a demis doi manageri de spital din Ialomiţa şi Giurgiu, iar la începutul săptămânii acesteia l-a concediat şi pe managerul Spitalului „Victor Babeş”, Cristian Banu, din Capitală.
Programul de autostrăzi demarează cu o nouă amânare
Celebrul de acum program de autostrăzi al guvernării PDL-PSD demarează „în trombă”, cu o amânare: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) prelungeşte, din nou, cu aproape o lună, până la 2 februarie, termenul de depunere a ofertelor finale pentru selectarea constructorului tronsonului Comarnic-Braşov
Balada greierului falit
Românii au păşit în Noul An mai temători ca oricând după ’89. Neliniştea lor este cu atât mai mare, cu cât nimeni nu ştie ce le va rezerva ziua de mâine.
Şcoala pe butuci
„Am decis interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, adică la stat, cu alte cuvinte, nimeni nu mai poate beneficia şi de pensie, şi de salarii de la stat.“
Criză la pungă
De ani de zile întâmpin privirea nedumerită a vânzătoarelor de la megaimajul de pe 1 Mai: ele îmi pun cumpărăturile în cât mai multe pungi, două-trei pacheţele într-una, un pet de 1 l în alta, pâinea în alta, eu protestez şi încerc să le bag în cât mai puţine
Băsescu şi-a trimis o consilieră să ţină cheile Guvernului Boc
Un fost consilier de stat la Cotroceni va deţine cheile Cabinetului Boc - Daniela Nicoleta Andreescu, numită ieri de premierul Emil Boc în fruntea Secretariatului General al Guvernului.
Parlamentarii şi funcţionarii lor, atacaţi la buzunare: salariul sau pensia?
Recent adoptata hotărâre de guvern, potrivit căreia nimeni nu mai poate beneficia simultan de pensie şi salariu de la o instituţie de stat, i-a pus în alertă pe oamenii politici, care au păreri diferite în legătură cu acest subiect.
Ruşii au tăiat gazul României la staţia Isaccea 2. Premierul şi ministrul economiei susţin că populaţia nu va fi afectată - VIDEO
În noaptea de luni spre marţi, la ora 3:00, Gazprom a sistat total furnizarea de gaze naturale către România prin staţia de la Isaccea 2, lăsând astfel România fără 4,7 milioane de metri cubi de gaz.
Fostul deputat Mircea Stănescu s-a sinucis - UPDATE 2, VIDEO
Fostul deputat Mircea Stănescu a fost găsit mort într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei, situată pe Şoseaua Panduri nr 10. Din primele date rezultă că ar fi vorba despre o sinucidere. Mircea Stănescu s-ar fi împușcat cu o armă de foc, pe care ar fi deținut-o din perioada în care era parlamentar.
BVB continuă avansurile începute în acest an
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început şedinţa de astăzi cu un avans de 0,19% pe o piaţă a cărei lichiditate a fost de 102,8 mii euro (414,28 mii lei). În jurul orei, 10:30 indicele BET a câştigat 1,22%, în timp ce societăţile de investiţii financiare (SIF).
Boc dă asigurări că deficitul de gaze poate fi acoperit
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că deficitul de gaze rezultat din sistarea livrărilor de gaze ruseşti către România, prin staţia Isaccea, va fi acoperit prin producţia internă, cantităţile de gaze aflate în stocuri şi reducerea consumului la centralele termice
Kodak aduce 24X zoom optic pentru fotografii amatori
Desi odata cu trecerea la era digitala Kodak a ramas in urma, compania americana mizeaza pe amatorii de specificatii impresionante si arunca in lupta modelul Z980 - un aparat cu 24x zoom optic si 12 MP rezolutie.
Leul îşi continuă deprecierea - VIDEO
Leul s-a depreciat în prima parte a zilei de marţi, cu o uşoară revenire aproape de jumătatea şedinţei, fără să fie susţinut, potrivit dealerilor, de intervenţia băncii centrale. Rata de referinţă atinge un nou maxim din ultimii patru ani şi două luni, de 4,0629 lei/euro.
BNR menţine dobânda de politică monetară la 10,25%
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, marţi, să menţină dobânda de politică monetară la 10,25% şi nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Simirad anunţă că renunţă la salariul de preşedinte CJ pentru pensia de fost ambasador
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a anunţat, marţi, că îşi va da demisia din funcţie, dacă guvernul nu va renunţa la decizia ca pensionarii care primesc salariu de la stat să aleagă între cele două venituri, informează Mediafax.
Ministrul Educaţiei: Creşterile salariale vor fi cuprinse în proiectul de buget
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor, că majorarea salariilor cadrelor didactice va fi cuprinsă în proiectul de buget.
Miliardarul german Adolf Merckle s-a sinucis după ce a pierdut sute de milioane de euro pe bursă
Miliardarul german Adolf Merckle, în vârstă de 74 de ani s-a sinucis astăzi, după ce imperiul său financiar întâmpină dificultăîi din cauza crizei financiare, potrivit unui anunţ făcut de familia omului de afaceri.
|