Editia din data de 15 OCTOMBRIE 2009
Cine e cel mai miliardar dintre miliardarii români? Forbes spune că Dinu Patriciu iar Capital l-a desemnat pe Ion Ţiriac. Vedeţi aici care sunt diferenţele dintre cele două topuri
Cel mai bogat român este omul de afaceri Ion Ţiriac, care are o avere estimată la 1,8-2 miliarde de euro, potrivit topului 300 realizat de revista Capital. Pe următoarele locuri se află Dinu Patriciu şi familia Voiculescu, fiecare cu o avere estimată la 1,5-1,6 miliarde de euro.
Topul celor mai scumpe MBA-uri din România
Taxele pe care le percep şcolile de management care oferă programe de tip MBA (Master of Business Administration) sau EMBA (Executive Master of Business Administration) în România au reprezentat dintotdeauna un subiect aprins de discuţie.
FMI închide ochii la criza politică şi ne dă banii - VIDEO
România rămâne în criză politică. Noroc că FMI este mult mai indulgent decât altă dată şi acceptă ca bugetul să fie trimis şi mai târziu în Parlament pentru a elibera tranşa a treia, de 1,5 miliarde de euro.
S-a găsit gena care îţi menţine inima tânără şi sănătoasă
Îmbătrânirea inimii şi declanşarea insuficienţei cardiace la oameni pot fi amânate sau prevenite, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Medicină din Kyoto. Cercetătorii niponi au reuşit să elimine o variaţie a genei P13K într-un grup de şoareci care îmbătrâneau.
Tratamente gratuite pentru astm şi bronşită compensate de stat
Românii care au pensii mai mici de 700 de lei beneficiază, gratuit, de tratamente moderne pentru astm şi bronşită cronică, informează un comunicat de presă al Societăţii Române de Pneumologie. „Ministerul Sănătăţii compensează cu 90% cele mai moderne tratamente pentru astm şi bronşită.
2 milioane de români s-au uitat la „Frumuseţe pe muchie de cuţit“
În minutul de aur al show-ului (22.13), Pro TV înregistra pe publicul comercial un vârf de audienţă de 11,2 puncte de rating şi 31,5 procente din cota de piaţă.
Ce trebuie să mănânci în sezonul rece
Proteine şi găsimi. Asta trebuie să conţină alimentaţia normală în sezonul rece, ne sfătuiesc specialiştii în nutriţie. „Atenţie însă, deşi carnea este o bogată sursă de proteine şi grăsimi, nu trebuie să facem abuz. Este indicat să mâncăm, în perioada rece, o dată pe săptămână carne roşie
Natalie Cole vrea trandafiri roşii la Bucureşti
La concertul pe care îl va susţine la Bucureşti, pe 27 octombrie, Natalie Cole va veni însoţită de 14 muzicieni şi oameni din showbiz. Diva a cerut organizatorilor evenimentului o vază cu trandafiri roşii pentru pianul de concert, interzicându-le însă acestora să-i aducă garoafe.
S-a lansat păpuşa Michelle Obama
O păpuşă înaltă de 15 centimetri care o reprezintă pe Michelle Obama, cu braţe frumos conturate şi cu haine foarte şic, va fi lansată de un producător de jucării din Statele Unite, care speră ca aceasta să depăşească vânzările înregistrate de păpuşa care îl reprezintă pe Barack Obama.
Cum îşi pedepseşte Arnold nevasta
Guvernatorul statului american California, Arnold Schwarzenegger, a dat asigurări marţi că va lua “măsuri exemplare” împotriva soţiei sale, Maria Shriver, surprinsă în flagrant în timp ce încălca legea privind folosirea telefoanelor mobile la volan, relatează AFP.
Ce îi aduce la psiholog pe cântăreţi, actori şi fotbalişti
A trecut vremea în care românimea considera că doar nebunii au nevoie de psiholog ori psihiatru. În ultimii ani, celebrităţi şi muritori de rând au cerut ajutorul specialiştilor pentru a-şi rezolva problemele. Şi, chiar dacă vedetele acţionează adesea din simple capricii...
Sesizări penale pentru tranzacţii imobiliare
ANAF a finalizat inspecţia fiscală în 80 de cazuri în cadrul controalelor iniţiate în domeniul imobiliar şi a emis decizii de impunere pentru plata TVA de 94,78 milioane de lei, întocmind totodată şi 30 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 15 milioane de lei.
100 milioane de euro de la IFC
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a acordat în acest an finanţări de peste 100 milioane euro în România, ajungând la un portofoliu activ de peste 600 milioane euro, şi estimează împrumuturi de 150 milioane euro pentru 2010.
Tarife mai mici la Otopeni
Tarifele de navigaţie plătite de majoritatea aeronavelor care operează pe Aeroportul Otopeni vor scădea de la 1 ianuarie 2010, după aplicarea unei noi formule de calcul, în conformitate cu normele europene, care ar putea genera însă pierderi financiare regiei Romatsa.
Avioanele germane, din ce în ce mai pline spre România
Compania low-cost Germanwings estimează pentru acest an circa 80.000 de pasageri şi un grad mediu de ocupare de 80% pe cele trei curse operate din România, în creştere comparativ cu anul trecut, când au fost înregistraţi peste 50.000 de călători.
Un etnic german cu lipici la politica mare. Primarul 88%. Şi-a cumpărat şase case. Citeşte aici CV-ul primarului din Sibiu. Cum vi se pare „premierul” Klaus Iohannis?
Klaus Werner Iohannis, premierul propus de PNL şi se pare susţinut şi de PSD şi UDMR, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu. A absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, ulterior devenind profesor de fizică la Liceul Samuel von Brukenthal din Sibiu.
150 milioane de euro, credite pentru medici
Divizia pentru Medici a Băncii Transilvania a acordat, în cei doi ani de activitate, 3.200 de credite, în valoare de 150 mil. de euro. După primul an divizia avea 2.600 de împrumuturi acordate, în valoare de 100 mil. de euro.
Alte 3.400 de notificări privind disponibilizările
Peste 3.400 de noi notificări privind disponibilizarea de locuri de muncă până în luna aprilie 2010 au fost înregistrate la nivel naţional în ultima săptămână.
Tribunalul Prahova a decis punerea în libertate a lui Penescu
Tribunalul Prahova a hotărât, miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul finanţatorului FC Argeş Cornel Penescu, a directorului PIC Liviu Făcăleaţă şi a fostului preşedinte al CCA Gheorghe Constantin cu interdicţia de a părăsi ţara, această decizie putând fi atacată cu recurs.
Funcţionar al CJ Gorj, arestat
Tribunalul Gorj a dispus arestarea lui Alexandru Drăghici, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean, deoarece a pretins aproximativ 50.000 de lei de la un bărbat, căruia îi promisese că îl va ajuta, pe el şi pe soţia sa, să se angajeze la CJ.
Legea comercializării produselor alimentare - promulgată
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, Decretul pentru promulgarea Legii privind comercializarea produselor alimentare.
Bucureştenii renunţă la camerele în plus pentru a sta în zone mai bune
Când au de ales între un apartament cu două camere confort II situat într-o zonă proastă şi o garsonieră confort I dintr-o zonă bună, bucureştenii preferă să renunţe la camera în plus, în favoarea zonei superioare şi a confortului sporit.
FOTOINFO - Drumuri blocate de copaci rupţi
O parte din drumurile naţionale au fost blocate de copacii rupţi de zăpada căzută în aceste zile.
Banii ţinuţi în bancă de români, un lux în următorii cinci ani
Românii sunt sceptici când vine vorba de bunăstarea lor viitoare: 43% dintre ei consideră că în următorii cinci ani vor pune deoparte mai puţini bani decât reuşesc acum. Inflaţia, situaţia economică instabilă, pierderea locului de muncă şi scăderea venitului sunt principalele motive.
Un apartament şi mii de lei, premii pentru Rareş Dumitrescu
Războiala politică dintre baronii Braşovului, liberalul Aristotel Căncescu, şeful Consiliului Judeţean, şi primarul pedelist George Scripcaru, are uneori şi câte un rezultat neaşteptat de benefic pentru...sportivi: premii totalizând 8.000 de lei plus făgăduiala unui apartament, pentru sabrerul Rareş Dumitrescu, medaliat cu argint la individual şi aur pe echipe la Mondialele de scrimă.
Casa Albă, „în război” cu toţi cei care se opun reformei în sănătate
Primul pas înspre reformarea sistemului de sănătate din SUA i-a reuşit lui Barack Obama, marţi seara, când Comisia pentru Finanţe din Senat a avizat favorabil planul său, care va costa 829 miliarde dolari pentru următorii zece ani.
Marius Urzică analizează şansele gimnaştilor români la Mondiale
Marian Drăgulescu, Flavius Koczi şi George Stănescu sunt cei trei gimnaşti români calificaţi în finalele pe aparate de la Campionatele Mondiale găzduite de Londra.
Peste 1.200 de migranţi ilegali prinşi în 2009
Poliţiştii de frontieră au depistat, în ultimele nouă luni, peste 1.200 de migranţi ilegali, aproape 200 de traficanţi de persoane şi 64 de victime ale traficului uman, la graniţele României.
Contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte
Contribuţia virată către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte cu 0,5 puncte procentuale, la 2,5% din venitul brut al fiecărui participant la sistem, începând cu colectarea din ianuarie 2010.
Amenzi de peste un milion de lei pentru nereguli la vânzările de solduri
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste un milion de lei pentru nereguli privind vânzarile de soldare şi promoţionale, iar la jumătate dintre comercianţii verificaţi inspectorii au oprit temporar activitatea.
Principesa Margareta primeşte Legiunea de Onoare
Principesa Margareta va fi decorată, vineri, cu Ordinul “Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler, de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, potrivit unui anunţ transmis de Palatul Elisabeta.
12 ore la coadă de doi kilometri pentru pupat moaştele Sfintei Parascheva - Galerie foto
După ce s-au rugat trei ore de un jandarm, o familie de romi a reuşit să-şi strecoare copila de zece ani prin gardul despărţitor, în faţă la moaşte.
Românul care a salvat „satul regal” în care Prinţul Charles merge „la ţară”
Cei mai mulţi dintre noi visează să se întoarcă într-o zi în casa bunicilor de la ţară, unde orice era permis, şi să regăsească acolo atmosfera locului, drumul pietruit, poarta cu zăvorul care scârţâia puţin şi prispa unde mai târziu gustam pe furiş cafeaua.
Orice Guvern vine, programul de guvernare e tot al FMI
Indiferent de componenţa, politică sau nu, a noului Guvern, oficialii de la Palatul Victoria au un singur drum în faţă: respectarea acordului cu FMI, punctual, în datele şi cu cifrele cerute de Fond.
DNA-ul s-a fumat
Cea mai filmată uşă din România este cea a sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe unde au intrat teferi şi au ieşit şi mai teferi toţi marii corupţi ai ţării. Datul cu subsemnatul la DNA a devenit un fel de doctorat pentru politicieni, un soi de vaccin miraculos,
CINEMATOGRAFE - Orfana
După o serie întreagă de dificultăţi maritale, culminând cu pierderea de către Kate a unei sarcini, soţii Coleman, care mai au doi copii, un băiat şi o fată, cred că cea mai bună soluţie la toate aceste necazuri este să înfieze o fetiţă. Esther.
RECOMANDĂRI TV - Grădiniţa lui Tăticu’/Toţi oamenii preşedintelui
PRO TV: 20,30
Grădiniţa lui Tăticu’
SUA, 2003, comedie
Distribuţia: Eddie Murphy (Charlie Hinton); Jeff Garlin (Phil); Steve Zahn (Marvin)
UNDE MERGEM - Teatrul Masca
Vineri, 16 octombrie, de la ora 20.00, Teatrul Masca vă invită la Regele Cerb, după un text de Carlo Gozzi - o nouă premieră în regia lui Michele Modesto Casarin.
UNDE MÂNCĂM - Louisenhof
Dacă vreţi să mâncaţi într-o berărie bavareză şi să beţi bere cum numai nemţii ştiu să o facă, atunci o soluţie ar fi să găsiţi Germania chiar în inima Bucureştiului, la restaurantul Louisenhof.
CE CITIM - Michel Houellebecq, Bernard Lévy
Meciul de ping-pong intelectual al secolului: lovituri razante, lovituri tăiate, lovituri perfide, retrageri strategice, reverenţe reciproce în faţa fiecărei lovituri izbutite.
Bochemoni şi păcănele
Am stat toată ziua cu ochii-n ecran. M-au dezlipit noaptea târziu, cu bomfaierul. Am urmărit cu sufletul la gură cum a căzut guvernul de bochemoni în direct: buf. Nu mă-ntrebaţi chiar acum ce-s bochemonii, că-mi ies din pasa elegiacă.
Băsescu şi premierul altora
Înhăţat de camerele de luat vederi încă de la aeroport, primarul Sibiului n-a tăiat degeaba drumul prin haoticul Bucureşti.
Preluând reţeta de succes a Andreei Esca, Andreea Marin întră în industria hainelor pentru copii cu „body-ul extensibil”
După Andreea Esca, pionieră în domeniu – care a iniţiat o linie de body-uri pentru nou-născuţi încă din 2004 - a venit rândul Mihaelei Rădulescu să creeze o linie vestimentară pentru pici.
Breaking News – Lucian Croitoru, desemnat premier de Băsescu. Videanu: "Guvernul Croitoru va trece de Parlament. Cum? Simplu. O să vedeţi. O să treacă cu 99% la a doua nominalizare" - LIVE TEXT
Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru candidat pentru funcţia de premier.
Citeşte şi
Cititorii Gândul au aflat numele premierului lui Băsescu încă de Miercuri: LUCIAN CROITORU, OMUL DIN UMBRĂ AL LUI ISĂRESCU
Preşedintele forţează independentul său ameninţând că sunt în pericol pensiile şi salariile
Al cui e premierul nostru? Cum s-au bătut Geoană şi Crin să se tragă în poză cu Johannis
Un etnic german cu lipici la politica mare. Primarul 88%. Şi-a cumpărat şase case. Citeşte aici CV-ul primarului din Sibiu
Băsescu despre Tănăsescu: „E un tip modest”
Preşedintele forţează independentul său ameninţând că sunt în pericol pensiile şi salariile
Preşedintele Traian Băsescu a dat ieri şah opoziţiei, propunând un guvern de uniune naţională care să aibă ca premier un economist cu experienţă în relaţia cu FMI, în contrapartidă cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, susţinut de PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor.
Al cui e premierul nostru? Cum s-au bătut Geoană şi Crin să se tragă în poză cu Johannis
O adevărată luptă de imagine s-a dat, ieri, între PSD şi PNL cu ocazia discuţiilor privind nominalizarea lui Klaus Johannis pentru funcţia de premier.
Băsescu despre Tănăsescu: „E un tip modest”
Mihai Tănăsescu se numără printre foarte puţinii membrii ai PSD lăudaţi de preşedintele Traian Băsescu. În luna martie a acestui an, Băsescu l-a numit „un ministru de Finanţe excepţional”. „Ştiţi când a fost un ministru de Finanţe excepţional?
Cititorii Gândul au aflat numele premierului lui Băsescu încă de miercuri: LUCIAN CROITORU, OMUL DIN UMBRĂ AL LUI ISĂRESCU
În vârstă de 52 de ani, Lucian Croitoru a absolvit în 1982 Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Timp de doi ani, după terminarea studiilor, el a lucrat ca economist la Întreprinderea pentru Foraje şi Alimentări cu Apă Bucureşti
Impozitele pe case, terenuri şi maşini cresc în Bucureşti cu 15%
Bucureştenii vor plăti în 2010 impozite pe case, terenuri şi maşini majorate în medie cu 15 la sută. Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, susţine că “nu este vorba de o majorare, ci de o actualizare a acestora. Municipalitatea are dreptul să majoreze sau să micşoreze aceste impozite.
Strategia confiscării maşinilor, punct şi de la capăt
Comitetul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră (CISR) a decis să respingă în totalitate actuala variantă a strategiei, care prevedea eliminarea instituţiei martorului şi confiscarea autoturismelor celor care depăşesc cu peste 50 km/oră viteza maximă legală.
Românii au donat cei 30.000 de € care vor salva viaţa Aneimaria
Cei aproape 30.000 de euro care vor salva viaţa fetiţei Anamaria de nouă ani au fost strânşi în timp record, în numai două zile. Ieri, fetiţa a plecat din Hunedoara spre Viena unde, după investigaţii, medicii îi vor face operaţia de extirpare a tumorii.
Cristian Tudor Popescu despre criza politică actuală
Ascultă aici opiniile lui Cristian Tudor Popescu despre criza politică actuală
Băsescu şi-a desemnat premierul: Lucian Croitoru. Credeţi că este cel mai potrivit premier pentru actuala situaţie din România?
Credeţi că Lucian Croitoru este cel mai potrivit premier pentru actuala situaţie din România?
FMI şi-a anulat vizita la Bucureşti programată peste o săptămână pentru că nu are cu cine vorbi la Palatul Victoria. Tranşa III din acord, de circa 1,5 mld. euro e în pericol
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a amânat vizita oficială la Bucureşti, programată pentru 21-22 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Traian Băsescu. Deşi preşedintele nu a dat detalii, amânarea era evidentă...
Băsescu l-a mai vrut prim-ministru pe Lucian Croitoru şi în 2008, când s-a format coaliţia PSD – PD-L
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi, la Palatul Cotroceni, că l-a nominalizat pe consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru ca prim-ministru şi i-a cerut să formeze rapid un guvern. „Nu se mai poate prelungi timpul de consultări..."
Johannis, out. Presa austriacă şi germană: Traian Băsescu a respins un minoritar german ca premier
Aproape toate marile cotidiene germane şi austriece remarcă în ediţiile de joi că un candidat de etnie germană a fost respins de preşedintele ţării pentru funcţia de premier.
Există viaţă politică şi dincolo de gardul Palatelor. Cum arată România crizelor mici: de la Nati Meir, la Ninel Potârcă, acest „Obama de Meteor”
Scârbit de politica autohtonă, Nati Meir s-a retras astăzi din cursa prezidenţială. „Am luat ceastă decizie în semn de protest faţă de ceea ce se întâmplă în politica românească. (...) Ce s-a petrecut în aceste zile cu politicienii români m-a convins că totul este pentru ciolan” a anunţat Meir, sec, într-un comunicat
Apartament de 57 de milioane de dolari, vândut în Hong Kong
Un apartament din Hong Kong a fost vândut la un preţ care sfidează criza financiară, suma plătită de client pentru fiecare metru păstrat construit fiind de aproximativ 90.000 de dolari, informează, Associated Press.
Calota glaciară va dispărea complet vara în 20-30 de ani
Calota glaciară din zona Arctică se va topi complet în lunile de vară ale următorilor 20-30 de ani, susţine o echipă de cercetare bazându-se pe datele colectate în timpul unei expediţii conduse de aventurierul Pen Hadow.
Soldaţi francezi ucişi în Afganistan pentru că italienii au oprit mitele către talibani
Zece soldaţi francezi au fost ucişi în Afganistan după ce au pătruns într-o zonă periculoasă convinşi că este sigură. Ceea ce francezii nu ştiau este că italienii care staţionaseră anterior în acea zonă obişnuiau să-i mituiseră pe talibanii locali pentru a nu recurge la violenţă, infomează AFP.
|