Teodor Tita
Teodor Tita
19734 vizualizări 19 mai 2016

Nu vorbeşte cu pasiune, recunoaşte că habar nu are de chestiuni mai tehnice – “nu mă pricep personal la managementul spitalelor”, dar e gata oricând să argumenteze diferenţe ideologice. Diferenţa dintre ALDE şi PNL, de exemplu.

Totuşi, când e întrebat despre prioritatea numărul unu a Primăriei, are un răspuns surprinzător de exact şi ne-demagogic: fuziunea ELCEN - RADET. Daniel Barbu este un liberal care nu se teme să ceară ajutorul statului în această problemă.

Pentru cineva care încearcă să obţină voturi, Daniel Barbu pare să fie insensibil la diversele zone de influenţă şi putere din societate. La întrebarea ”Veţi da bani de la buget pentru Catedrala Mântuirii Neamului?”, candidatul ALDE răspunde neechivoc: “Simplu şi scurt, nu.”

Pentru Bucureşti, profesorul Barbu ar vrea să introducă o cultură a consultării şi ar cam renunţa la blocuri. Bucureştiul ideal al primarului ALDE este un oraş în care oamenii îşi recapătă un simţ al comunităţii.

Sunt lucruri care îl deranjează? Sunt. Daniel Barbu deplânge “cultura asta a plângerii penale, a denunţului, a suspiciunii, cum te supără cineva te duci şi faci o plângere la Poliţie, la Procuratură, la orice…”. Ar vrea să o schimbe şi începe cu sine, amintind că nu a depus plângere acum câţiva ani când a fost victima unei agresiuni în timpul unor demonstraţii împotriva proiectului Roşia Montană.

Un detaliu relativ important: candidatul ALDE merge întotdeauna prin Bucureşti pe la suprafaţă. Nu merge cu metroul.

Interviul integral:

Domnule Daniel Barbu, sunteţi profesor, publicist public şi, mai nou, candidat la Primăria Capitalei. De ce ar vrea cineva cu profilul dumneavoastră să se înscrie într-o astfel de cursă?  Aş vrea să ţinem cont aici că mai toţi primarii Capitalei sunt în diverse faze ale procesului penal în timp ce vorbim.

Sunt două motive, unul care este foarte, foarte personal şi celălalt, evident, politic. Primul motiv, cel personal, este următorul: când, în 2010, sunt aproape patru ani, am făcut campanie electorală pentru Senatul României, am fost atunci candidat din partea USL şi sunt în prezent senator, cetăţenii mi-au acordat atunci încrederea. Aveam în mână, sigur era ghidul meu şi ceea ce urma să le spun cetăţenilor, aveam în mână programul USL şi acolo era o prevedere care mie mi s-a părut foarte importantă. Nu o imaginasem eu, dar o susţineam, privitoare la programele de după şcoală. Urma ca ele să fie generalizate, cel puţin pentru ciclul primar, cu alte cuvinte urma ca toţi copiii României, până în clasa a patra urma să fie ţinuţi în şcoală ca program educativ, până seara, cu o masă caldă la prânz. Acest lucru nu s-a petrecut, numai că eu, personal, în calitate de candidat, m-am uitat în ochii acestor tinere doamne şi le-am spus că voi face acest lucru pentru ele. Nu am reuşit să-l fac, din motive, aşa cum se spune, independente de voinţa mea, dar în acelaşi timp a fost un angajament pe care eu mi l-am asumat. M-am gândit că în calitate de Primar General, aş putea coordona cele şase primării. Sigur, ele sunt responsabile pentru sistemul şcolar din Capitală. Resursele pot fi puse împreună, cele ale sectoarelor, cele ale Primăriei Generale, pentru a realiza fie şi numai la nivelul Capitalei acest program.

N-aţi reuşit atunci şi credeţi că o să reuşiţi acum? Credeţi onest că o să reuşiţi să câştigaţi alegerile de la Primăria Bucureştiului.

Cred onest că am datoria să încerc să le câştig. Sigur, cetăţenii sunt cei care vor decide. Sunt conştient de handicapul de a candida din partea unui partid nou, format în urmă cu un an, nici măcar atât. Un partid care nu e masiv, nu avem decât circa patruzeci de parlamentari. Structurile în teritoriu sunt ca la orice început, nu dintre cele mai solide, recunosc acest handicap în raport cu partidele masive, care au rutina alegerilor şi care au, evident, şi reţele electorale vaste în oraş, cum este PSD-ul sau noul PNL, dar, sigur, am datoria să încerc să fiu cât se poate de convingător în raport cu cetăţenii cărora vreau să le cer să-mi încredinţeze acest mandat.

Deci acest sentiment al ruşinii personale, faţă de un angajament care nu a fost dus la îndeplinire şi cred că ceea ce trebuie să îi caracterizeze pe toţi politicienii într-o societate democratică, sănătoasă, este integritatea intelectuală, care înseamnă asta: dacă ai spus un cuvânt, trebuie să încerci tot ceea ce stă în puterea ta să pui în operă ceea ce te-ai angajat să faci.

Al doilea motiv este cel politic, foarte pe scurt voi fi. Fac parte dintr-un partid. Am evocat deja alianţa liberalilor şi democraţilor. E un partid nou, un partid de convingeri, cel puţin cei cu care lucrez eu sunt oameni care imediat au convingeri liberale foarte puternice şi care au angajamente tari în promovarea democraţiei şi o îngrijorare oarecare faţă de scăderea calităţii democraţiei în societatea noastră. Şi mi-au încredinţat colegii această sarcină de a fi candidat şi mi s-a părut că am obligaţia, poate tocmai datorită calităţilor, folosesc termenul absolut neutru, în sensul cel mai plat cu putinţă, pe care le-aţi evocat la început. Sunt profesor. Am o anumită abilitate, probabil profesională, nu neapărat personală, de a formula idei, în mod explicit şi, sper, convingător. Deci al doilea motiv este cel de a purta mesajul ALDE, de a-l prezenta cetăţenilor atât cât voi fi în stare să o fac.

Vă revendicaţi de la liberalism. Nu cumva faceţi mai degrabă deservicii liberalismului, atunci când candidaţi separat de noul PNL, cum îl numiţi dumneavoastră şi împărţiţi voturile? Aşa cum arată situaţia acuma, şi dumneavoastră, şi candidatul noului PNL, nu sunteţi pe primul loc.

Da, evident, nu cred că fac un deserviciu, în măsura în care Partidul Naţional Liberal, noul Partid Naţional Liberal, în ciuda numelui pe care îl poartă, dar numele nu au întotdeauna o mare importanţă.... O scurtă paranteză, preşedintele Comisiei Europene, precedentul preşedinte Barroso, conducea în Portugalia lui natală Partidul Social Democrat. Era un partid conservator şi popular. Partidul Naţional Liberal Român, noul Partid Naţional Liberal, e un partid conservator şi popular, nu e un partid liberal.

ALDE în clipa de faţă este singurul partid politic românesc care îşi asumă explicit, în program, şi prin afilierile internaţionale la ALDE european, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni şi la Internaţionala Liberală promovarea valorilor convingerilor principiilor liberale. Deci nu cred că este o concurenţă, nici măcar loială nu este, pentru că mergem pe culoare diferite.

Sigur, dumneavoastră aveţi dreptate, ţintim probabil un electorat care, dacă nu e acelaşi, în orice caz e unul foarte asemănător. Un electorat de dreapta, extremă dreaptă, dacă e să ne gândim că candidatul PNL, care a intrat până la urmă în cursă, a fost precedat de un candidat care era foarte radical şi extremist, deci PNL-ul s-a gândit să ţintească un electorat chiar de extremă dreaptă, aşa foarte vibrant…

Pe dumneavoastră vă interesează acest electorat?

Pe mine mă interesează toţi cetăţenii. Ei sigur sunt cu precădere în ceea ce, dacă ar fi să ne luăm după manuale, dar manualele nu corespund întotdeauna şi pe de-a întregul realităţii, concret, societăţile se învie, evoluează, se mişcă, scapă definiţiilor şi rubricilor de manual, ar fi, tehnic vorbind, un electorat de centru-dreapta, nu un electorat de extremă dreaptă.

Despre cel cu înclinaţii populiste, absolut legitime, n-am nimic de spus, dar nu este electoratul nostru. În acelaşi timp, noi ca liberali şi democraţi, (suntem n.r.) singurii liberali din România şi n-o spun cu plăcere, adică nici măcar nu e o mândrie. O spun cu oarecare regret pentru că vechiul Partid Naţional Liberal a fost desfiinţat în octombrie 2014. E un detaliu tehnic, dar el trebuie ştiut. A fost radiat din Registrul Partidelor Politice, fiind înscris imediat un nou partid, noul Partid Naţional Liberal…

Bun, asta este istoria Partidului Naţional Liberal…

…deci eu ţintesc toţi cetăţenii, că sunt… că manualele le-a situat la dreapta, la centru sau la stânga mă interesează mai puţin, care au sensibilitate democratică, care cred, ca să duc la o singură propoziţie ce înţeleg prin sensibilitate democratică, care au convingerea că cetăţeanul e mai important decât statul, decât orice altă instituţie publică şi că unitatea de măsură, tot ceea ce facem în viaţa noastră comună, în viaţa pe care o numim politică, unitatea de măsură e cetăţeanul. Nu e securitatea naţională, nu ştiu ce luptă împotriva a ceva sau promovarea a ceva, ci este cetăţeanul foarte concret, fiecare dintre cetăţeni e unic, are o istorie personală, nu e repetabil şi aşa mai departe. 

Nişte cetăţeni foarte concreţi demonstrau acum câţiva ani prin mijlocul Bucureştiului şi vă asociau cu proiectul Roşia Montană, ba chiar aţi fost cumva victima unui incident violent la un moment dat.

Da, victima unei agresiuni, într-adevăr.

 Unei agresiuni, aşa aţi spus atunci. Întrebarea mea legată de aceşti cetăţeni concreţi, aţi făcut pace cu societatea civilă care era atunci în stradă?

Da, societatea civilă s-a manifestat atunci în stradă. Nu ştiu, a rămas anonimă. Eu cu dragă inimă, în calitatea mea de creştin, şi încerc să mă port zi de zi ca atare, eu aş face pace cu toată lumea, inclusiv cu duşmanii mei, pentru care sunt dispus…dacă aş avea unii, nu ştiu să am, dar generic vorbind, sunt dispus să am cele mai cordiale sentimente, fără să uit ceea ce ne desparte, sub raportul ideilor, convingerilor, dar în plan uman nu port ranchiună sau pică absolut nimănui. Acei oameni au rămas fără feţe, fără chip. Asta este problema acestei străzi sau societăţi civile, nu-şi asumă o identitate, nu stă într-o conversaţie raţională, argumentată. Eu nu pretind că am dreptate, în tot ceea ce fac. Am doar nişte convingeri, în care cred şi pe care încerc să le explic pe cât îmi stă în putinţă celorlalţi. Întotdeauna sunt dispus să schimb idei, să aduc argumente, să întoarcem lucrurile pe toate feţele, cum se spune, numai că nu am cu cine.

Acei oameni sunt puternici când sunt gregari, mulţi, în stradă, fără nume, fără chip, fără identitate. De altfel, că aţi pomenit acel episod, eu nici măcar nu am depus vreo plângere penală atunci, deşi am fost presat de Poliţie, care aparent nu se putea descurca fără plângerea mea penală. Nu am ştiut împotriva cui să o fac. Chiar dacă aş fi ştiut un nume şi o faţă, n-aş fi făcut-o, pentru că detest această nouă cultură care s-a instalat în viaţa noastră publică, cultura asta a plângerii penale, a denunţului, a suspiciunii, cum te supără cineva te duci şi faci o plângere la Poliţie, la Procuratură, la orice…

Dar nu puteţi să negaţi că România este afectată de corupţie.

Nu, nu neg. România afectată de corupţie şi cred că ar trebui să se lucreze chiar mai intens şi mai sistematic decât se întâmplă astăzi. Acum este aşa, pe un sistem care s-ar numi, în limbajul integrării europene, pick and choose, adică sunt aleşi pe eşantioane, aproape ca într-o operaţiune probabilistică sociologică. Eu aş merge chiar pe operaţiune mult mai discretă, dar mult mai eficientă şi mai sistematică împotriva corupţiei.

În cartea dumneavoastră Politica pentru barbari” sugeraţi că românii nu ar vrea atât să fie reprezentaţi, cât să fie guvernaţi. Puteţi să explicaţi foarte pe scurt această idee?

Da, ideea e oarecum simplă, în sensul că, sigur, şi o durată istorică mai lungă, dar cu precădere deceniile de comunism ne-au obişnuit pe noi ca cetăţeni români, generici, de fapt e vorba de calitatea noastră de cetăţeni să aşteptăm să ni se facă lucruri, cineva să ne dea ceva, beneficii sociale, locuri de muncă, să ne ia în mâini propria viaţă şi să ne ducă aşa ca pe nişte copii de la grădiniţă şi până la vârsta pensiei. Cred că nu e normal. Trebuie să fim o societate de adulţi, de oameni, asta este  viziunea mea liberală, de oameni care se simt responsabili pentru propriul lor destin, pe care şi-l iau în mâini, care au cât mai puţină nevoie de stat şi nu apelează la el decât atunci când nu se mai pot descurca singuri şi sunt foarte mulţi concetăţeni, chiar şi dintre cei puternici şi avuţi care au momente în viaţă când singuri nu se pot descurca şi e nevoie ca comunitatea cetăţenilor, prin instituţiile ei, pe care le numim generic stat, să intervină.

Eu cred că trebuie să avem mai multă încredere în mecanica reprezentării, în faptul că ne votăm reprezentanţi la nivel local consilieri, primari, votăm parlamentari şi aceştia iau decizii în numele nostru, ei reprezintă cu adevărat societatea, chiar dacă suntem nemulţumiţi adesea de modul în care suntem reprezentaţi, numai această reprezentare a intereselor generale ale societăţii merită să fie luate în seamă într-o societate de oameni mândri şi liberi.

Cum va arăta Bucureştiul după patru ani de mandat al primarului Daniel Barbu?

Va arăta aşa cum vor conveni cetăţenii să arate, prin răspunsul pe care îl vor da propunerilor mele sau prin iniţiativele pe care ni le vor aduce. Ce vreau să spun cu asta? Un lucru care pare teoretic, dar este foarte simplu şi concret şi are legătură cu întrebarea dumneavoastră anterioară. Eu îi invit şi e punctul principal, aş îndrăzni să spun, al programului meu, pe cetăţeni la coresponsabilitate. După patru ani cetăţenii, nu toţi, nu e omeneşte posibil, dar mulţi dintre ei, nici măcar nu spun cei mai mulţi, dacă vor începe să le pese de oraş, să se simtă cu adevărat proprietari, nu numai ai locuinţei şi ai casei lor, dar şi a străzilor, parcurilor, pieţelor. Să simtă că e oraşul lor, că au drepturi şi creanţe. Numai aşa îşi vor da seama după patru ani, dacă a fost un primar bun sau un primar rău.

Cum funcţionează această coresponsabilitate”?

E o metodă pe care am propus-o. E metoda centrală, esenţială a guvernării oraşului, după părerea mea şi anume cea a consultării prin referendum, prin corespondenţă. Sigur, nu are o valoare legală, ci una politică şi morală, care pentru cineva ca mine, cred că pentru orice politician cu o brumă de responsabilitate e constrângătoare această valoare, cu alte cuvinte, şi costul e foarte mic, mai mic decât un referendum legal, care înseamnă urme, secţii de votare, cheltuieli, cetăţeni care vin…

Câte astfel de referendumuri aveţi de gând să faceţi în cei patru ani de mandat?

Ori de câte ori se va ivi o chestiune importantă, în regim de urgenţă, o chestiune esenţială, ceea ce înseamnă investiţii majore, de urbanism, ceea ce înseamnă decizii care nu sunt neapărat de urbanism, dar privesc comunitatea în ansamblu. Vă dau un exemplu, mie mi se pare că, de pildă, pentru a trăi altfel decât am fost educaţi în comunism. Comunismul, dincolo de caracterul criminal al regimului, a încercat să ne schimbe viaţa, să ne oblige…

Să creeze omul nou, cum se spune…

Exact. Şi atunci eu aş îndrăzni să guvernez oraşul, să îl administrez mai degrabă în răspăr cu asta, ceea ce înseamnă foarte concret, să le propun cetăţenilor, cel puţin în zona centrală a Bucureştiului şi în noile spaţii care pot deveni locuite, terenurile neocupate încă, care sunt ale Primăriilor de sector şi Primăriei Generale, să le propun mai degrabă un mod de viaţă rezidenţial, în case, fie individuale, fie cu două, patru apartamente, cu un petic de grădină, adică cultura vieţii la bloc să rămână un episod important, semnificativ al vieţii Bucureştiului.

Deci în mandatul dumneavoastră n-o să mai vedem blocuri? Nu se vor mai construi blocuri?

E o propunere pe care vreau s-o fac cetăţenilor prin referendum, să le trimit acasă această întrebare: Aţi fi de acord ca să limităm, de pildă, cota de înălţime a construcţiilor în Bucureşti, cel puţin în spaţiul central, în perimetrul istoric, la şapte nivele maximum? Şi cetăţenii vor răspunde da sau nu, vor primi acasă un plic cu timbru de retur, deci nu va costa nimic, pur şi simplu vor bifa una din opţiuni, o vor pune în plic şi o vor arunca în prima cutie poştală. Iată o întrebare care cred că trebuie pusă cetăţenilor. În ce fel de oraş vor să trăiască.

Pentru că aţi ajuns la referendum şi la imaginea viitorului Bucureşti, sunt două proiecte majore care provoacă discuţii intense: Catedrala Mântuirii Neamului şi acea moschee finanţată de statul turc care ar urma, teoretic, să fie construită undeva prin nordul oraşului. Pentru ele credeţi că ar trebui referendum?

Nu, evident că pentru prima cel puţin zarurile sunt aruncate, cum se spune, din informaţiile… 

…dar n-a fost nimeni întrebat dintre cetăţenii oraşului…

E adevărat. E ceea ce se numeşte un fapt împlinit, din datele pe care eu le am clădirea e executată în proporţie de 70%, nu şi ansamblul, pentru că biserica însăşi urmează, din câte am înţeles, să fie centrul unui ansamblu construit. E prea târziu să o mai opreşti. E probabil utilă, e un proiect vechi, din anii 20, înţeleg, important pentru mulţi. Eu am altă viziune despre cum ar trebui să fie prezentă biserica în viaţa cetăţilor, a oraşului, nu prin construcţii masive…

Haideţi să rămânem aici. Pentru Catedrală nu o să faceţi referendum?

Nu, e prea târziu. Ea s-a terminat, dar…

…dar pentru moschee?

Pentru moschee ar putea fi întrebaţi cetăţenii dacă îşi doresc sau nu, deşi aici este un mare risc, care a fost foarte complicat de Guvernul precedent, prin acest acord cu statul turc, adică a devenit un fel de chestiune internaţională, peste capul Capitalei, pentru că altfel răspunsul tehnic ar fi fost: orice grup de cetăţeni în Bucureşti, că suntem un oraş european şi liber, că sunt musulmani, că sunt budişti, că sunt creştini de diverse confesiuni, au dreptul să-şi exprime credinţa, inclusiv prin ridicarea unui locaş de cult, în condiţiile planului de urbanism general, cu toate autorizaţiile necesare. Acum chestiunea a scăpat oarecum din mâna bucureştenilor. Terenul care este alocat este un teren al Guvernului, nu este al Capitalei, ca să se poată răzgândi următorul primar.

Da, dar autorizaţiile de construcţie de la Primărie

Vor fi date de Primărie şi în măsura în care îmi va fi mie dat să le acord, voi fi extrem de atent la respectarea întocmai a literei, nu numai a spiritului legii.

Veţi da bani de la buget pentru Catedrala Mântuirii Neamului, dacă va mai cere Biserica Ortodoxă?

Simplu şi scurt, nu.

Suntem în plin scandal al dezinfectanţilor. Sunt sigur că şi dumneavoastră îl urmăriţi aşa cum îl urmărim şi noi. Primăria are un rol important în sănătatea publică, are nişte spitale în subordine, are nişte atribuţii care au legătură cu zona de sănătate. Cum aţi gestiona de la Primărie un scandal de felul acesta? Presupun că acest scandal nu se va termina până când noul primar va intra în Primărie.

Da, e o dramă într-adevăr care, vă asigur, e oarecum amplificată cu conotaţii ideologice, mi se pare mie. Înţeleg că 17 dintre cele 19 spitale bucureştene, care sunt administrate de Primărie, spitale sunt mai multe, dar numai 19 cad în sarcina Primăriei Generale ar fi fost afectate în urma investigaţiei care s-a făcut şi a analizelor efectuate. Au fost afectate de o asemenea gravă neglijenţă. Sigur e o gravă neglijenţă care ţine de managementul spitalelor. Ştiţi unde ar fi grija mea? Să despart apele foarte atent, să nu aruncăm blamul asupra sistemului ca atare, pentru că dacă sunt infecţii în spitale, e un lucru foarte simplu la care puţini se gândesc. Primele victime sunt medicii şi personalul medical, pentru că noi suntem bolnavi, mai puţin sau mai mult grav, stăm o zi, stăm o săptămână, stăm o lună într-un spital. Unii dintre noi pot lua infecţii specifice nozocomiale, cum spun specialiştii, dar medicii, dar personalul medical care stă acolo uneori şapte zile pe săptămână, multe ore pe zi, mai mult de opt. Acest personal e expus permanent, deci medicii, personalul, sistemul cum s-ar spune n-are nici un interes să existe asemenea infecţii.

Ceea ce vreau eu să înţeleg e ce faceţi dumneavoastră.

E o problemă de management. Managementul trebui să aibă… nu mă pricep personal la managementul spitalelor, dar standarde există şi ştiu ce ar trebui să le cer managerilor.

Două lucruri pe care le-aţi cere.

Maximă atenţie. Există o anumită neglijenţă şi o preocupare sporită pentru integritate, pentru că într-adevăr e inadmisibil şi, dacă vrei, şi spirit liberal, să ai o singură companie, nu vreau să o atac, toată lumea este în cârca ei acum şi-i dă pumni. Nu ştiu dacă a greşit grav sau nu, rămâne ca autorităţile competente să stabilească. Oricum e inadmisibil ca o singură companie să devină furnizor aproape universal şi obligatoriu de consumabile. Trebuie să existe concurenţă, pentru că numai concurenţa între mai mulţi furnizori de consumabile şi utilităţi pentru sistemul sanitar şi asta e o înţelepciune liberală elementară, asigură calitate, asigură integritate. Când ai monopol, cum aparent această companie ajunsese să aibă nu numai în Bucureşti, ci pretutindeni, atunci devii leneş şi nu mai eşti atent la calitate, pentru că nu îţi mai ameninţă nimeni poziţia dominantă. Deci voi avea grijă, ca să sintetizez răspunsul, ca nimeni, nici în sistemul sanitar, nici în cel de educaţie, nici în sistemele guvernate de Primărie, să nu deţină astfel de monopoluri, pentru că ele tind să fie leneşe şi neglijente, criminale uneori.

Pentru că aţi amintit de sistemele aflate sub coordonarea Primăriei, mi-aduc aminte că la un moment dat aţi fost protagonistul unui scandal destul de mare, când aţi declarat că un program medical, cel de prevenire HIV SIDA, are un buget cam mare, comparat cu bugetul culturii. Eraţi ministru pe vremea aceea şi eraţi nemulţumit de bugetul Ministerului Culturii. În lumina acestei afirmaţii acum v-aş întreba care credeţi că este prioritatea numărul unu pentru administraţia bucureşteană? Ce anume va fi pentru dumneavoastră primul lucru de care vă veţi ocupa acolo? Care e prioritatea principală?

Prioritatea zero este realizarea fuziunii între ELCEN şi RADET, transformarea noii entităţi în societate comercială, e mai uşor de gestionat o societate comercială, decât o Regie.

Şi cu datoriile ce-o să faceţi?

Datoriile trebuie negociat cu Guvernul şi cu Comisia Europeană o schemă de ajutor de stat. Deci RADET-ul nu poate…

Un liberal care cere ajutor de stat. Nu pot să nu remarc…

Da, pentru că datoriile nu sunt imputabile nici măcar ultimului mandat de primar. Ele sunt istorice. Merg pe douăzeci de ani în urmă. Sunt, să spun aşa, însumarea unui şir mult prea lung de neglijenţe, poate şi de corupţie, în orice caz neglijenţă şi proastă administrare. Şi bucureştenii astăzi, cei care trăiesc astăzi nu pot fi făcuţi responsabili. Schemele de ajutor de stat sunt legitime în Uniunea Europeană, dacă sunt foarte bine fundamentate, mai ales că cele mai multe datorii şi asta e… sunt datorii redundante şi la RATB şi la RADET, adică sunt… marea masă a datoriilor în clipa de faţă, pentru că ele sunt de durată lungă au ajuns să fie penalităţile la datoriile acumulate. Cetăţenii Bucureştiului datorează ANAF-ului sume absolut exorbitante practic pentru nimic, pentru că doar un proces contabil s-a rostogolit din cauza proastei administraţii.

Şi ultima întrebare, domnule profesor, când coborâm la staţia de metrou Nicolae Teclu în ce cartier şi în ce sector suntem?

Nu ştiu să vă spun. Eu nu merg cu metroul niciodată, numai la suprafaţă umblu.

Citește și: