Clarice DINU
Clarice DINU
3037 vizualizări 22 mai 2016

Predoiu a vrut să fie premier, acum vrea să fie primar. Pe surse, s-a cam codit, oficial a acceptat „fără rezerve”. Cu inima uşoară sau cu inima mai grea? Răspuns de politician:  „Întotdeauna, când faci ce trebuie, faci lucrurile cu inima uşoară”.

Probleme? „Prima este intoxicarea, se aruncă pe piaţă sondaje care intoxică cu informaţii false privind distanţa dintre candidaţi, scopul fiind acela de a confuziona”. Care-i adevărut din sondaje?  „Sunt în urma doamnei Firea, dar la o distanţă recuperabilă”.

Trei proiecte?  „Voi fi primarul general care va rezolva problema traficului”, „Corupţie 0” şi ambiţia „să creez interes pentru Bucureşti, să caut în lume centre de investiţii”.

Moscheea? „Este o discuţie care, după părerea mea, nu are substanţă în acest moment”

Bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului? „Dacă o să am bani şi pentru Catedrală, da”.

Final: „Nu mi-am vândut sufletul nimănui. Sunt un om liber, foarte liber”

Interviul integral cu Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei:

Domnule Predoiu, aveţi un slogan „Soluţia serioasă”. Sunteţi a patra soluţie, cât de în serios să vă luăm?

Sloganul se referă la soluţiile din programul de guvernare, sunt serioase pentru că se adresează unor probleme concrete, sunt serioase pentru că prevăd soluţii realiste, sunt serioase pentru că le va pune în aplicare o echipă serioasă cu un lider serios. Şi atunci, tot gândindu-ne cum să denumim acest program, am spus că dacă noi ne-am concentrat pe acest element al seriozităţii, pentru că lumea a fost păcălită de atâţia ani de zile şi de atâtea rânduri de promisiuni, hai să spunem pur şi simplu ce reflectă soluţiile noastre: seriozitate.

Totuşi, de ce nu v-aţi asumat această candidatură din primul moment şi aţi lăsat să fie mai întâi domnul Buşoi, după aceea domnul Orban, după aceea domnul Munteanu şi abia în final dumneavoastră.

Domnul Buşoi era anunţat când am preluat şefia filialei, era clar că vom merge cu dânsul înainte. Tot înainte de a prelua şefia filialei se stabilise o decizie de a se face măsurători în luna februarie şi de a se definitiva atunci decizia privind candidatura. În februarie s-au făcut măsurători, de comun acord cu toată conducerea, Buşoi, Orban, subsemnatul, că am fost în jurul mesei atunci, am constatat că Orban avea o detentă mai mare în perspectivă, campania lui Buşoi se împotmolise oarecum, şi s-a trecut la domnul Orban în mod natural, firesc şi cât se poate de logic.

S-a întâmplat ce s-a întâmplat cu domnul Orban şi mai departe ştiţi. În momentul în care mi-am asumat această candidatură am realizat că nu are cine să preia ştafeta de la cei nominalizaţi anterior şi am făcut-o fără rezerve.

Cu inima uşoară sau cu inima mai grea?

Întotdeauna, când faci ce trebuie, faci lucrurile cu inima uşoară.

V-aţi dorit să fiţi primar al Bucureştiului?

În momentul în care am luat această decizie am evaluat şi schimbarea, dacă vreţi, de traiect politic, de proiect politic şi perspectiva de carieră. Şi n-am luat această decizie înainte de a mă lămuri eu cu mine însumi că da, pot să-mi asum un astfel de mandat şi că sunt lucruri provocatoare, interesante, benefice pentru cetăţeni la Bucureşti. În fond, şi celălalt proiect era legat tot de o reclădire, de o reconstrucţie, de o relansare la scară guvernamentală, la scară naţională.

Aţi renunţat la ideea de a fi prim-ministru al PNL-ului?

Mi-am asumat acest proiect, sunt legat de acest proiect şi cu aceeaşi încăpăţânare cu care am urmărit primul proiect, vă spun că voi duce până la capăt şi acest proiect.

Dacă pierdeţi, veţi renunţa la şefia organizaţiei Bucureşti?

Nu o să pierd. Voi câştiga aceste alegeri.

Cum staţi în sondaje?

Sunt în urma doamnei Firea, dar la o distanţă recuperabilă. Şi o voi recupera până la sfârşitul campaniei.

Nu aţi fost la o dezbatere la o televiziune în care a fost şi doamna Firea şi au fost şi alţi doi contracandidaţi. De ce, v-a fost frică?

Nu, a fost o incompatibilitate de program. Noi am confirmat participarea de principiu la dezbatere, am oferit zilele de marţi şi de joi, am înţeles că marţi şi joi nu s-a putut. Am fost după aceea anunţaţi că se va face luni şi cu asta basta. Era atunci începutul campaniei, mai sunt atâtea săptămâni de campanie şi deja sunt programate dezbateri cu toţi contracandidaţii.

Deci vă veţi întâlni cu doamna Firea, să înţeleg?

Da, fără nicio îndoială. Repet, este doar o extrapolare, o exagerare, o interpretare grăbită şi uşor neîntemeiată a unei simple incompatibilităţi de program. Repet, Digi poate confirma, noi am spus ‘Da, venim, dar uitaţi: programul nostru înseamnă marţi, înseamnă joi’. Marţi nu putea doamna Firea, joi nu putea Digi. Eram încă în curs de discuţii şi, la un moment-dat, au spus că va fi luni.

Aţi fost la o acţiune electorală, să înţeleg?

Am avut ceva programat în agenda care nu putea fi reprogramat. Deci nici vorbă de refuz de a întâlni candidaţii. Nu m-am grăbit nici să neg, nici să dau replici unora, altora. Am văzut şi micile răutăţi. Ăsta este nivelul, nu asta e problema. Se va vedea în timp că nu e vorba de niciun fel de reţinere, am fost la atâtea dezbateri…

După acest moment a fost, haideţi să zicem, o altă răutate, cum aţi caracterizat-o dumneavoastră, cu ANAF-ul. Ce-aţi făcut cu acei bani?

A fost o eroare a ANAF, am corectat-o, asta e, bun. Eu ştiu în ce condiţii lucrează şi ANAF-ul şi alte zone ale administraţiei. Cred că s-au pripit lansând acele liste fără să le verifice şi reverifice, eu am comunicat numărul de chitanţă cu care plătisem încă din 6 mai debitul anunţat de ANAF, înţeleg că n-am fost singura persoană în această situaţie.

Lista era până la sfârşitul lui aprilie.

Foarte adevărat. Nu am pretins niciun fel de reparaţii, se mai întâmplă, asta e. S-a corectat public acea informatie. Deci nu sunt dator la stat, era o plată făcută dinainte de a apărea lista. Deci nu sunt dator la stat. Nici la alte state, nici la statul român, nu-s dator la nimeni.

Domnule Predoiu, haideţi să intrăm pe nişte lucruri concrete. Trei planuri pe care le aveţi pentru Bucureşti dacă veţi câştiga Primăria Capitalei.

Prima şi cea mai urgentă problemă a Bucureştiului e legată de trafic, e traficul în sine şi vizează proiectele începute şi nefinalizate. Traficul nu se poate rezolva doar finalizând un obiectiv sau altul de investiţii, de exemplu Piaţa Sudului, trebuie să-l rezolvăm finalizând toate obiectivele-cheie, şi anume: şoseaua de centură a Capitalei, liniile de metrou, pasajele, inelul median, apoi făcut culoar unic pentru RATB, taxi şi urgenţe, acolo unde se poate, sistem integrat de parcări în centrul oraşului, în special, dar şi în parcări de reşedinţă şi, în fine, trafic alternativ cu bicicleta, piste de biciclete, dar făcute serios şi inteligent, nu cum s-au făcut până acum, unele care s-au închis imediat ce au fost făcute, astfel încât, combinând toate aceste soluţii, să creăm un trafic fluent.

Câte mandate vă trebuie ca să avem un trafic fluent în Bucureşti?

E suficient un mandat ca să avem un trafic fluent în Bucureşti. Voi fi primarul general care va rezolva problema traficului.

Bani sunt?

Sunt bani, sunt proiectele făcute, numai că trebuie accelerate lucrările, trebuie pusă în mişcare birocraţia primăriei, şi trec la al doilea obiectiv essential: curăţenie în primărie. Deci trafic, curăţenie în primărie.

Curăţenie în ce sens?

Corupţie 0. Şase sectoare, 0 corupţie, cum am spus, şi transparenţă totală. Totală. Licitaţii pe site, contracte pe site, cheltuieli pe site, plan de investiţii pe site, listing-ul de proprietăţi al primăriei pe site, totul pe site, astfel încât oamenii să poată privi nestingheriţi în interiorul primăriei. Al treilea obiectiv principal pe care îl am este atragerea de investiţii în oraş. S-a spus că oraşul are bani, are bani. S-a spus că oraşul are capacitate de îndatorare, are, este foarte adevărat. Ambiţia mea este mai mare. Pe lângă bugetul primăriei, pe lângă ceea ce se poate atrage din emiterea de bonduri municipale, pe lângă fondurile europene, eu am ambiţia să creez interes pentru Bucureşti, să caut în lume centre de investiţii, poli de investiţii care să vină în România, să creeze în Bucureşti un fel de centru regional de dezvoltare economică.

La ce vă referiţi exact? Adică aveţi în vedere un centru de IT sau…

Hai să vă spun la ce mă refer, ceva foarte simplu. Dacă veţi lua clasamentele oraşelor mari ale lumii în funcţie de brandul lor, fiecare oraş are un brand ataşat, compus din două-trei caracteristici. Unii au turismul foarte dezvoltat, alţii au, nu ştiu, industria de software, alţii au industria portuară, alţii industria financiară. Fiecare oraş are un brand al lui. Ştiţi care e brandul oraşului Bucureşti în aceste cataloage?

Casa Poporului, banuiesc.

Mai grav. Nu există Bucureştiul în aceste cataloage. Nu există. Deci noi nu existăm. Asta ce înseamnă? Că atunci când cineva vrea să investească, şi sunt bani în lume, sunt bani mulţi în lume care se mută uite-aşa dintr-un loc în altul, cum ne mutăm şi noi oamenii dintr-un loc în altul. Se mută acolo unde este profitabil să crească afaceri legale, afaceri care creează locuri de muncă şi generează taxe şi impozite. Când cineva deschide o carte, un catalog de clasamente ale acestor oraşe, nu găseşte Bucureştiul. Şi atunci firesc că se duce în altă parte, banii ăia se duc în altă parte.

Care ar fi brandul Bucureştiului? Din punctul dumneavoastră de vedere?

Şi vă întreb: în condiţiile în care Bucureştiul este al nouălea cel mai mare oraş european, este al patrulea în Europa de Est, după Moscova, Sankt Petersburg şi Kiev e Bucureştiul. E mai mare ca Budapesta, e mai mare ca Viena, e mai mare ca Varşovia, e mai mare ca Praga. Când avem în Bucureşti un PIB pe cap de locuitor de 131% din media europeană, mai mare ca cel al Atenei, al Madridului, al Berlinului, nu e păcat de Dumnezeu să nu vii să valorifici acest potenţial? Or eu ce vreau să spun: voi atrage atenţia lumii asupra Bucureştiului proiectând brandul Bucureştiului, rezolvând aceste probleme de trafic şi arătând celor care ştiu limba afacerilor că în Bucureşti se pot face afaceri, pot veni investiţii. De acest interes vor beneficia bucureştenii în mod direct prin companiile lor care pot intra în contractări cu aceşti investitori, prin oamenii care îşi găsesc de lucru, prin toţi cei care beneficiază de mediul economic.

Prin investiţii vă referiţi la investiţii în toate domeniile sau la ceva specific?

Gândiţi-vă la industria software, gândiţi-vă la industria hotelieră, gândiţi-vă la industria restaurantelor, la industria artei. Noi nu facem din artă o industrie. Alte oraşe fac din artă o industrie şi scot bani din asta şi generează locuri de muncă. Gândiţi-vă la talentele pe care le avem în cinematografie, în teatru, în artă la modul cel mai general. Noi suntem un popor talentat, suntem mai puţin organizaţi ca popor, n-avem talentul ăsta al organizării. Unii dintre noi au. Eu îmi asum să spun acest lucru, am această abilitate a organizării: unde am fost am organizat, şi în privat am avut rezultate, şi în public am avut rezultate. Talent plus organizare, plus integritate, plus comunicarea în lume, relaţionare, deschidere, modernitate înseamnă prosperitate pentru fiecare bucureştean. Eu ştiu să fac acest lucru, am mai făcut asta. Am făcut-o la altă scară.

Îmi spuneţi de un circuit cultural. Dar oamenii mai vin şi pentru distracţie şi vin în Centrul Vechi. Ce faceţi cu Centrul Vechi, că acolo sunt nişte clădiri care riscă să pice în capul oamenilor.

Nu numai în Centrul Vechi. Riscul seismic este o realitate pe care trebuie s-o confruntăm, s-o recunoaştem şi să acţionăm asupra ei. Concret, trebuie reluată, pentru că s-a oprit, inventarierea clădirilor cu risc seismic, modificată legislaţia ca să permit o procedură mult mai rapidă de consolidare a acestor clădiri, şi mobilizate fondurile care există. Există şi la Guvern şi va avea şi primăria aceste fonduri. Totul este să trecem la treabă, deocamdată nimeni nu face nimic.

Aveţi o variantă pentru oamenii care stau în aceste blocuri? Îi mutaţi undeva, sunt nişte locuinţe sociale ale primăriei?

De aceea vreau să dezvoltăm un fond de dezvoltare a oraşului şi o bancă de investiţii a oraşului care să genereze nu numai oportunităţi de afaceri, dar să genereze fonduri pentru locuinţe sociale, pentru tinerii care se căsătoresc, pentru vârstnicii care nu au suficiente mijloace să-şi plătească o chirie în Bucureşti şi n-au proprietăţi şi nici aparţinători să-i ajute şi pentru familiile care ar trebui temporar să părăsească aceste blocuri până când ele se consolidează, să nu cadă pe oameni, Doamne fereşte, precum şi pentru cei care au fost evacuate din proprietăţi naţionalizate abuziv şi restituite proprietarilor de bună credinţă de către justiţie.

Cam cât ar fi o chirie corectă pentru o astfel de locuinţă?

Pe măsură ce lărgeşti fondul locativ, chiria va scădea. Nu vreau să mă hazardez să arunc cu cifre fără să discut cu specialişti şi fără să facem calcule. Sunt chestiuni de detaliu.

Aveţi în vedere un parteneriat public-privat?

E o cheie, toată lumea merge pe parteneriat public-privat, numai noi românii ne-am blocat în chichiţe legislative şi ne împotmolim cu legile în Parlament nu ştiu nici eu de ce, pentru că n-am fost în Parlament niciodată, decât ca ministru să-mi prezint proiectele. Dar mă uit la toate marile oraşe, au folosit parteneriatul public-privat, toate economiile europene au folosit parteneriatul public-privat pentru că fără combinarea resurselor statului sau ale administraţiilor, ale comunităţilor, şi a celor private, nu ajungi la un rezultat pe care îl poţi obţine numai adunând toate aceste resurse laolaltă. Da, parteneriatul public-privat va fi o formulă pe care o voi folosi.

Domnule Predoiu, care este poziţia dumneavoastră vis-à-vis de construcţia unei moschei în Bucureşti?

Am spus-o, din poziţia unui om care are trei din zece prieteni musulmani şi mi-am format o părere nu înainte de a discuta şi cu ei. N-au nevoie în acest moment, comunitatea musulmană din România se bucură de toate drepturile pe care le pot dori, ca şi celelalte comunităţi religioase sau de altă naţionalitate, standardele în această materie în România sunt mai înalte decât multe standarde din Europa, putem da exemplu în această materie. Este o discuţie care, după părerea mea, nu are substanţă în acest moment.

Să revenim la Biserica Ortodoxă Română. Spuneţi-mi, ca primar, Cătălin Predoiu va da fonduri către Catedrala Mântuirii Neamului pentru finalizarea construcţiei?

Dacă o să am bani care să ajungă şi pentru Catedrală, da, am mai spus-o. Dacă nu, vor fi alte priorităţi şi sunt alte priorităţi rapide, atunci întâi tratăm aceste priorităţi. Traficul pentru mine este esenţial şi trebuie să dirijăm acolo toate eforturile, dar eu voi fi un primar care va şti să aducă bani în oraş, să aducă bani la primărie. Nu voi fi un primar care va jumuli primăria de bani, dimpotrivă. Voi decăpuşa primăria de tot ce înseamnă contracte netransparente şi ineficiente, că unele poate pur şi simplu sunt ineficiente, eu nu pun de la început cazul corupţiei în faţă. Dar corupţie, ineficienţă aruncat pe geam, ştiu să fac lucrul ăsta pentru că am demonstrat că sunt un bun manager, şi apoi să atragem investiţii în oraş, să generăm bani. Voi fi un primar care va genera prosperitate.

Care este cea mai mare problemă în acest moment a candidatului Cătălin Predoiu?

Sunt mai multe probleme pe care adversarii le aruncă în calea mea. Prima este intoxicarea, se aruncă pe piaţă sondaje care intoxică cu informaţii false privind distanţa dintre candidaţi, scopul fiind acela de a confuziona, a-i deruta pe cei nehotărâţi şi, poate, mă gândesc eu, de a înmuia, dacă vreţi, trupele candidatului. O altă problemă este, evident, fărâmiţarea votului pe dreapta şi de aceea am făcut totdeauna apel la un vot util, pentru că oricâte speculaţii s-ar face, să fim realişti: numai PNL-ul poate opri candidatul PSD în Bucureşti, şi un vot dirijat către alte forţe de dreapta, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este un vot risipit, este un vot pentru Gabriela Firea. Deci aceste două probleme sunt, dacă vreţi, cele mai stringente la ora asta. Le confruntăm şi pe unele şi pe altele cu tactici electorale, în primul rând aş spune cu adevărul. Şi anume că aceste sondaje sunt false, sunt aceleaşi case de sondaje care îl dădeau castigator detaşat pe Victor Ponta în după amiaza turului doi al alegerilor prezidenţiale cu trei-patru procente. În câteva ore s-a văzut că situaţia era invers. Şi sunt aceleaşi case de sondaje care acum spun că Gabriela Firea e castigator detaşat. Eu vă spun, Gabriela Firea nu va fi primarul general al Capitalei. Primarul general al Capitalei va fi Cătălin Predoiu. Ştiu ce spun.

Spuneţi-mi, Cătălin Predoiu, primarul general al Capitalei: care este singurul lucru pe care nu l-ar face niciodată?

Niciodată n-am luat, niciodată nu voi lua mită de la nimeni. Nu mi-am vândut sufletul nimănui. Sunt un om liber, foarte liber.

 

 

Citește și: