250 de euro, biletul de tren pentru un TIR pe ruta Bucureşti - Arad - VIDEO
Ieftin la bani, scump la timp. Drumul durează 17 ore pe şine şi doar 11 pe şosea /// Foto: Valeriu Tanasoff
Transportul camioanelor cu trenul, în sistem RO-LA, ar putea fi mai ieftin decât cel rutier, însă numai dacă autorităţile vor fi în stare să obţină bani europeni pentru a subvenţiona acest proiect
În buna tradiţie românească, trenul experimental destinat transportului combinat al camioanelor, în sistem RO-LA, inaugurat marţi de oficialii Ministerului Transporturilor, a plecat cu o jumătate de oră întârziere din Gara Progresu din Capitală.
Atmosfera toridă, prezenţa camerelor de luat vederi, a secretarului de stat Eusebiu Pistru, a subsecretarului de stat Constantin Axinia şi a directorului general al CFR Marfă, Graţian Călin, i-a intimidat pe subordonaţii acestuia din urmă, care au făcut manevrele cu întârziere. Cum gara cu pricina nu a mai văzut atâta lume de mai bine de patru ani, de când podul de la Grădiştea a fost măturat de ape şi mersul trenurilor a fost demontat de pe perete, devenind inutil, câinii maidanezi din preajmă au fost foarte miraţi de desfăşurarea de forţe. Şoferii de camion oscilau între starea de mulţumire şi cea de protest. De mulţumire, pentru că din zona unde se strânseseră emana un iz puternic de bere şi vodcă, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă erau la volan. De protest, deoarece vagonul cuşetă ataşat la tren nu avea aer condiţionat şi nici perne.
Una peste alta, patronii de societăţi de transport auto au avut numai de câştigat, pentru că transportul de ieri a fost gratuit. Şoferii mai vociferau, între două înghiţituri de bere, că vor face până la Arad 17 ore cu trenul în loc de 11 la volan. „Asta pentru că nu respectă normele legale, care prevăd patru ore şi jumătate de condus, apoi 45 minute de odihnă, alte patru ore şi jumătate de condus, apoi obligatoriu 11 ore de repaus”, i-a pus la punct Pistru. Tot el a explicat că, pe şosea, deplasarea unui TIR pe relaţia Bucureşti – Arad costă 320 de euro, iar cu trenul doar 250. Asta însă numai dacă vor fi obţinute fonduri europene pentru subvenţionarea acestui mod de transport ecologic.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
În buna tradiţie românească, trenul experimental destinat transportului combinat al camioanelor, în sistem RO-LA, inaugurat marţi de oficialii Ministerului Transporturilor, a plecat cu o jumătate de oră întârziere din Gara Progresu din Capitală.
ideea este buna. ramane sa o vedem pusa in aplicare.
super! soferii de camioane se mai odihnesc si ei (dar nu le convine, pt. ca nu vor fi platiti sa doarma...), mai avem si noi loc pe sosea cu autoturismele, scade (speram) si numarul de accidente, numai efecte pozitive! tineti-o tot asa pina o sa avem vreo 2-3 mii de km de autostrada, apoi mai dati-le liber din nou! :)
excelent sper sa functioneze