280.000 de patroni riscă amenzi de 1.500 lei pentru că nu şi-au depus bilanţurile

Postat la: 02.06.2010 18:38 Ultima actualizare: 02.06.2010 18:43

280.000 de patroni riscă amenzi de 1.500 lei pentru că nu şi-au depus bilanţurile

Reprezentanţii IMM se scuză: " Ce importanţă mai are dacă mortul este dus la groapă cu sau fără autopsie?"

O treime dintre patronii firmelor active din România riscă amenzi de până la 1.500 de lei pentru că nu şi-au depus situaţiile financiare pentru anul trecut la Registrul Comerţului, până la data limită, 31 mai. Din cele circa 790.000 de societăţi comerciale cu obligaţia de depunere a bilanţului pentru anul anterior la Registrul Comerţului, doar aproximativ 510.000 de societăţi comerciale - 64,5% din total - au depus situaţiile financiare, în timp ce circa 280.000 încă nu le-au depus, adică 35%, reiese din datele transmise Mediafax de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Situaţiile financiare anuale pentru 2009 se depun numai la Registrul Comerţului, nu şi la fisc. Reprezentanţii IMM-urilor spun că patronii sunt "debusolaţi" de ceea ce se întâmplă în această perioadă în economie şi că mulţi dintre ei au ajuns în situaţii financiare dificile şi nu mai ţin cont că ar trebui să depună situaţiile financiare. "Oamenii de afaceri sunt în degringoladă. Nu ştiu la ce măsuri să se aştepte de la guvern. Ce importanţă mai are dacă mortul este dus la groapă cu sau fără autopsie?", a comentat pentru Gândul Florin Pârvu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Pe de altă parte, firmele care nu depun situaţiile financiare riscă să fie dizolvate. Cele mai multe firme care nu au respectat termenul stabilit sunt în judeţul Mureş, unde din circa 18.800 de societăţi, 70% nu au depus bilanţurile până la 31 mai. La polul opus se află judeţul Arad, unde ponderea firmelor care nu au prezentat situaţiile financiare este de 17,1%. În Bucureşti, din cele 179.821 de firme, 73,85% au depus datele. Mulţi administratori de firme au amânat depunerea bilanţurilor până pe ultima sută de metri. La Vâlcea unul din zece patroni au lăsat depunerea documentelor pentru ultima zi. "În Vâlcea, 98% din firmele în funcţiune au depus situaţiile financiare până în termenul legal de 31 mai. În ultima zi am primit 1.300 de dosare, din totalul celor aproximativ 10.000 de societăţi active, iar în ultimele şapte zile am primit câte 800-900 de situaţii financiare pe zi", a explicat pentru Gândul unul dintre reprezentanţii Registrului Comerţului din judeţul Vâlcea.

Suceava: "Mai multe situaţii financiare decât firme active"

O situaţie inedită este în judeţul Suceava, unde numărul situaţiilor financiare depuse este mai mare decât cel al firmelor active. "La Registrul Comerţului Suceava, până la 31 mai, am primit 12.700 dosare, faţă de 12.000 de firme în activitate. Chiar şi azi (miercuri -n.red.) au continuat să vină, să depună situaţii financiare. O explicaţie ar fi că au depus situaţiile financiare chiar şi firmele aflate în dizolvare, dar acestea nu sunt obligate de lege să le depună", au explicat pentru Gândul oficiali din cadrul Registrului Comerţului Suceava. Aceştia au declarat că în prezent se întocmesc sentinţele de dizolvare pentru firmele care nu au depus situaţiile financiare în anul 2007, iar din toamnă va începe dizolvarea firmelor care nu au depus situaţiile bilanţurilor în anul 2008. Pentru nedepunerea documentelor în termenul legal, firmele riscă amenzi între 500 şi 1.500 de lei.

INFO PLUS

Numărul falimentelor a crescut cu 18%

Numărul patronilor intraţi în faliment a scăzut în aprilie faţă de luna anterioară cu un sfert. În schimb, în primele patru luni din acest an numărul cazurilor de insolvenţă faţă de acelaşi interval de anul trecut a fost mai mare cu 18%, arată datele ONRC. Peste 40% din firmele care au intrat în insolvenţă în perioada ianuarie-aprilie 2010 sunt din domeniul comerţului, circa 16% din industria prelucrătoare, iar 15% din construcţii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa