Adrian Vasilescu, consilier BNR, îl corectează pe Traian Băsescu: "Ar fi Doamne fereşte să avem deflaţie. Avem dezinflaţie, cred că la asta s-a referit preşedintele"

Postat la: 30.10.2011 19:51 Ultima actualizare: 30.10.2011 19:55

Adrian Vasilescu, consilier BNR: “Recolta pe 2011 e bună, agricultura ar putea aduce 1-2 miliarde la PIB”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a declarat că "2012 va fi un an cu multe necunoscute, lucrurile se vor produce văzând şi făcând".

El s-a referit şi la situaţia agriculturii din acest an. "Recolta pe 2011 este bună şi ştim că, dacă e bună, se adaugă 1-2 miliarde de euro la PIB. Mă uit pe geam, e încă vreme bună, aşa că sper să avem un adaos important la PIB, din agricultură", a spus Vasilescu.

Consilierul s-a referit şi la o declaraţie făcută în această seară de preşedintele Traian Băsescu, care spusese: "Important este că se realizează şi o uşoară creştere a consumului, ceea ce arată o uşoară creştere a puterii de cumpărare, ca efect al deflaţiei".

Vasilescu a atras atenţia că termenul "deflaţie" este folosit greşit şi că preşedintele ar fi trebuit să spună "dezinflaţie".

"Suntem după trei luni de rată negativă a creşterii preţurilor. Sigur că sunt cărţi care spun că, după trei luni, e deflaţie. Dar, de fapt, avem dezinflaţie. Ar fi Doamne fereşte să avem deflaţie. Avem dezinflaţie, cred că la asta s-a referit preşedintele", a spus Vasilescu.

Conform DEX, "dezinflaţia" reprezintă scăderea creşterii inflaţiei, iar "deflaţia" - retragerea din circulaţie a unei cantităţi de bancnote, în timpul unei inflaţii, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

19 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 parere 30.10.2011 20:47

ai de * noastra ce presedinte de 2 bani avem ...

 
#2 parere 30.10.2011 20:47

ai de p _-_u _-_ l _-_ a noastra ce presedinte de 2 bani avem

 
#3 Adrian 30.10.2011 20:57

Nu se pricepe la nimic, dar se pricepe la totul.
Asta e reteta PDL - gargara si neputinta.
Omul asta nu e sincer nici cand vorbeste cu familia lui, sunt convins.
E numai o spoiala de vorbe ce ascunde intotdeuna interese.
Masivele frustrari am facut din el un personaj malefic si ingrat.
Va primi multi scuipati cand nu va mai avea functia, sunt convins

 
#4 rammstein 30.10.2011 21:21

Mos teaca? esti un geniu, poate mai mare decat Bulanov cel care a descoperit metoda vulcanizarii perzervativelor!!!!!! Ti-a dat voie sa vorbesti cel cu semnatura?

 
#5 lica 30.10.2011 21:52

Ce dovada mai palpabila mai e nevoie ca sa vedem ca BASESCU-MENGELE aiureaza si bate campii?Crede ca tot poporul roman este tampit si ahtiat de minciunile si aberatiile lui la vreme de betie .

 
#6 Demosthenes 30.10.2011 21:56

Bine ca nu avem defelatie.

 
#7 Bãsecsu 30.10.2011 22:35

Bai Vasilescule bine ca esti tu destept si ma corectezi.Cine stie ,poate am fost un pic baut...sau poate a zis ceva copilul ,m-a injurat,nu mai stiu,tre sa vad filmul!In orice caz: Rusine Dinoo 4iciu!

 
#8 Basescu, fost membru al Partidului Comunist Roman 30.10.2011 23:23

Ba Vasilescule, eu am vrut sa zic ca avem flatulatie, da' m-am incurcat in subtilitati !

 
#9 pensionita 31.10.2011 06:24

la bnr nu exista o virsta limita de pensionare ? sau macar o reevaloare psihologica, cat mai tineti fosilele comunistoide in posturi de decizie ? unde sunt acei tineri capabili sa le ia locul acestor mumii ???? si mai e si invitat la zeci de emisiuni tv

 
#10 vd 31.10.2011 07:40

"Deflația este un fenomen economic care reprezintă opusul inflației, caracterizat prin scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor. Acest fenomen are consecințe asupra unei economii naționale la fel de grave ca și inflatia. El poate fi determinat, în principal, prin reducerea masei monetare și a creditului."
"DEFLÁTIE, deflaţii, s.f. 1. Retragere din circulaţie a unei cantităţi de bancnote în timpul unei inflaţii, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului."
Deci cine e prostul?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa