Alfa Romeo 159, visul accesibil

Alfa Romeo 159, visul accesibil

Prin anii ’90, pe când urmăream posturile TV italiene transmise prin cablu, mi-am propus ca prima mea maşină să fie o Alfa Romeo. Deşi trecerea timpului m-a adus cu picioarele pe pământ şi prima maşină s-a dovedit o japoneză ieftină şi fiabilă, undeva, într-un colţ al minţii mele am continuat să-mi doresc o maşină a constructorului italian. Şi asta în ciuda tuturor răutăţilor pe care le auzeam în stânga şi-n dreapta despre „fiabilitatea” legendară a mărcii.

Aşa că a mă urca la volanul lui Alfa Romeo 159 a avut ceva din împlinirea unui vechi vis. Ca de fiecare dată în asemenea situaţii, surescitarea momentului a fost însoţită şi de teama de a nu fi dezamăgit, iar experienţa de atâtea ori imaginată cu ochii deschişi să nu se dovedească banală. Din fericire, teama s-a estompat repede, experienţa de a conduce o Alfa 159 nefiind nici pe departe una banală.

În spiritul în care ne-a obişnuit constructorul italian, maşina îţi taie respiraţia încă de la primul contact vizual, actualul model 159 putând candida la un concurs de frumuseţe.

Modelul primit la test era propulsat de un motor pe benzină de 1.8 litri, dezvoltând 140 de CP. Motorul, o noutate anunţată de producătorul italian în această primăvară, odată cu un minor face lift adus lui 159, este cel mai mic din gama cu care vine echipat modelul. Comparativ cu celelalte din oferta de motoare pe benzină (2.2 litri –  185 CP şi 3.2 litri – 260 CP), propulsorul de 1.8 poate părea extrem de modest, dar după câteva reprize de condus constaţi că reuşeşte cu uşurinţă să asigure maşinii caracterul sportiv specific mărcii. Iar, dacă luăm în calcul că în această versiune, cu un nivel de echipare care nu e luxos, dar e de bun simţ, maşina ajunge să coste 24.478 euro, cu tot cu taxe, tinzi să-i treci cu vederea diferenţa de performanţă. Mai ales când afli că preţul modelului cu motorizarea de top sare de 40.000 euro.

Astfel, cu noul motor de 1.8 litri, 159 devine chiar un vis accesibil celor îndrăgostiţi de marca italiană şi care până acum nu şi-o permiteau. 

Dacă în oraş motorul îţi oferă sportivitate la un consum rezonabil, pe un drum extraurban alura sportivă, aerodinamicitatea extraordinară, poziţia la volan şi sunetul motorului, toate te fac o victimă sigură a radarelor poliţiei. Şi nu prea ai cum să le eviţi pentru că te îndrăgosteşti instant de cum se lipeşte de şosea la viteze de peste 150 km/h şi cum se poartă în curbe. Totodată, în ciuda sportivităţii sale, am fost surprins să văd cât de lin trece peste gropile atât de dese pe şoselele de la noi.

În interior, deşi maşina nu-ţi oferă luxul altor modele premium (lipseşte pielea la acest nivel de dotări), materialele se dovedesc de calitate, iar bordul are la rândul său trăsături sportive, fără să fie totuşi spartan ca la modelele sport pur-sânge. Personal, n-am reuşit să mă obişnuiesc în scurtul timp în care am condus maşina cu amplasarea centrală a indicatoarelor privind nivelul de combustibil, cel al uleiului şi al temperaturii uleiului. La finalul perioadei de test mi-a fost nespus de greu să mă desprind de cheia maşinii, iar după ce, cu greutate, am returnat-o, am început să calculez cam în cât timp pot strânge cei 24.000 euro. Încă fac calcule.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine