Alimentele se scumpesc in Bulgaria
Inflatia in Bulgaria a accelerat la 1,4% in noiembrie, dupa ce s-a plasat la 1,3% in luna precedenta, iar analistii comenteaza ca majorarile preturilor la alimente, operate de producatori inainte de aderarea la Uniunea Europeana, stau la baza acestei evolutii, transmite Reuters. In termeni anuali, inflatia de baza s-a plasat la 6,1% in luna noiembrie, peste nivelul de 5,7% inregistrat in octombrie, potrivit datelor biroului de statistica. "Se pare ca producatorii din sectorul alimentar majoreaza preturile inainte de aderarea la Uniunea Europeana, in timp ce consumatorii cumpara mai mult", a afirmat Simon Quijano-Evans, analist pentru pietele emergente la Bank Austria. Analistii comenteaza ca Romania, care va adera la Uniunea Europeana odata cu Bulgaria, a consemnat o evolutie asemanatoare a inflatiei in luna noiembrie. Comerciantii au majorat preturile pentru a contrabalansa costurile aferente procesului de adaptare la normele europene de productie. Preturile produselor alimentare au crescut cu 3% in noiembrie, avans determinat mai ales de scumpirea produselor vegetale si a fainii. (Mediafax)Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu