ANUNŢUL delegaţiei FMI la Bucureşti: CALENDARUL CREŞTERII PREŢURILOR la energie, stabilit cu GUVERNUL BOC

de Alexandra PELE Postat la: 05.02.2012 15:46 Ultima actualizare: 05.02.2012 21:14

Foto: Mediafax// Răzvan Chiriţă

Liberalizarea preţurilor gazelor se va face treptat în perioada 2013-2017 pentru gospodării şi până la începutul anului 2014 pentru consumatorii industriali, a declarat Jeffrey Franks, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), cu ocazia unei conferinţe de presă organizate la sfârşitul misiunii de evaluare a acordului de tip stand-by semnat cu România. Franks a mai precizat că România şi-a atins în 2011 toate ţintele bugetare asumate. În 2012, guvernul trebuie să continue politicile de reforme, printre care şi cele din domeniul sanitar, catalogat de şeful misiunii FMI drept "defect".

Cele mai importante declaraţii ale reprezentanţilor delegaţiei Băncii Mondiale, Comisiei Europene şi FMI în România, Peter Harold, Istvan Szekely şi, respectiv, Jeffrey Franks:

Peter Harold, Country Manager al Băncii Mondiale pentru România:

Vom continua să ne axăm pe zone cheie: energie, transporturi, sectorul sanitar şi cel al finanţelor publice.

Istvan Szekely, oficial Comisia Europeană:

Pieţele au reacţionat foarte bine în această perioadă. Economia României se întoarce pe creştere. Estimarea de creştere s-a modificat la 2,5% în 2011. Pentru 2012 prognoza s-a ajustat în jos la 1,5-2% din PIB din pricina tensiunilor de la nivel european. Creşterea economică se va baza în principal pe cererea internă, alături de investiţiile publice şi absorbţia de fonduri europene.

Deficitul din 2011 se încadrează în ţintele stabilite prin program.

Plata arieratelor a scăzut, mai ales în sectorul sanitar unde au ajuns aproape de zero. Trebuie continuate eforturile pentru a reduce aceste arierate.

Nu credem că există probleme în ceea ce priveşte îndeplinirea bugetului. Bugetul pe anul 2012 este pe calea cea bună.

Suntem îngrijoraţi cu privire la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). Proiectele din cadrul acestul program ar trebui să fie introduse în strategia pe termen scurt a Guvernului.

Băncile continuă să fie bine capitalizate şi sunt foarte bine provizionate.

Este nevoie de investiţii şi restructurare în sectorul energetic. Preţurile reglementate vor fi eliminate treptat până în 2013 pentru consumatorii industruiali. Am convenit să mai acordăm încă doi ani pentru gospodării.

Jeffrey Franks, reprezentantul delegaţiei FMI în România:

Ne aşteptăm ca inflaţia să scadă. Este posibil să se menţină în intervalului ţintit de BNR în cea mai mare parte a anului.

Menţinerea unor politici prudente va fi importantă pentru a se asigura o protecţie împotriva şocurilor viitoare. Rezultatele bune vor ajuta România să facă faţă furtunii financiare mai bine decât alte state.

Având în vedere alegerile ce se apropie şi incertitudinile din zona euro va fi esenţial să se continue politicile de reformă.

Pe frontul fiscal rezultatele au fost favorabile. Reducerea arieratelor din colectările mai mari de taxe şi impozite.

Nu s-au făcut ajustări la planurile de cheltuieli şi venituri.

Trebuie să ţinem seamă că reducerea deficitului va lăsa puţin loc pentru iniţiative noi la începutul anului.

Fiecare euro cheltuit de România va atrage alţi 20 de euro de la Bruxelles. Mai avem multe de făcut pentru a utiliza fondurile europene.

Proiectele cu cel mai mare impact ar trebui să beneficieze de finanţare de la buget. România cheltuieşte deja un procent ridicat pe investiţii de capital şi nu beneficiază de calitate pentru banii cheltuiţi.

Reforma din sistemul sanitar este necesară. Sistemul sanitar din România este defect. Înţelegem îngrijorările publicului privind reforma sistemului sanitar. Acesta este învechit şi trebuie schimbat.

Modul de organizare a sistemului prezintă deficienţe. Autorităţile au luat deja unele măsuri de urgenţă pentru a asigura plata la timp a facturilor. Am convenit că trebuie să se acorde timp pentru a garanta că planul de reforma se bucură de sprijinul publicului.

Indiferent cine administrează sistemul nu se pot promite servicii mai bune cu cheltuieli mai mici.

Eliminarea arieratelor. Există unele veşti bune. Au fost îndeplinite toate ţintele programului. Aceste facturi neplătite reprezintă o barieră în calea creşterii.

Reforme la nivelul societăţilor de stat. Reforme profunde la nivelul companiilor de stat - cea mai mare problemă cu care se confruntă guvernul.

Este de o importanţă vitală ca angajamentele şi eforturile să nu fie întrerupte. Dacă este bine implementat acest program va aduce o infuzie de capital şi manangement privat în aceste instituţii.

Pentru ca aceste investiţii să se materializeze este important să există un mediu prielnic. Ele trebuie să fie atractive pentru investitorii privaţi. Sectorul privat trebuie să deţină capital majoritar pentru a fi interesat să investească.

Contractele bilaterale ce creează un cadru inechitabil şi de care beneficiază numai anumite grupuri, pe cheltuiala publicului, ar trebui încetate imediat. Cetăţenii români, care sunt ţn ultimă instanţă proprietarii companiilor de stat, pied 175-275 milioane euro în fiecare an numai la Hidroelectrica, din cauza acestor contracte.

Prin urmare am discutat cu guvernul paşii următori:

Autorităţile vor începe un proces de dereglementare în sectorul energiei. Pentru consumatorii industriali, tarifele reglementate la gaze şi electricitate vor fi eliminate până la sfârşitul lui 2013.

Pentru gospodării, ajustările vor începe treptat cu 2013 şi să se vor întinde până în 2017, asigurându-se protecţia consumatorilor vulnerabili.

Guvernul este cel care decide datele exacte la care se vor opera ajustările preţurilor la energie.

Impactul protestelor, al discuţiilor privind alegerile anticipate şi al tensiunilor politicie asupra economiei.

Pe noi nu ne interesează ce guvern este la putere, ci continuitatea politicilor publice.

Noi înţelegem nemulţumirile populaţiei. Eu aş zice că situaţia este încă dificilă, dar se îmbunătăţeşte.

Cu privire la masa tradiţională la care Franks a participat alături de Sorin Blejnar, şeful ANAF:

Duminica trecută după ce am lucrat la centrul BNR din Sinaia am fost invitat la o masă tradiţională care m-a ajutat să apreciez mai mult bunătăţile româneşti.

Eu sunt o persoană religioasă, sunt mormon. Eu nu beau alcool, cafea, nu fumez, conştiinţa mea este curată.

Preţul la energie electrică este sub standardul european, ceea ce nu aduce noi investiţii în acest sector.

România nu mai trebuie să importe gaze din Rusia la un preţ atât de mare ca în prezent.

Când am discutat cu guvernul care este data optimă pentru ajustare ne-am dat seama că aceasta trebuie să fie graduală. Trebuie să ne asigurăm că vom creşte într-un ritm care să permită consumatorilor să se adapteze la noile preţuri.

Despre decizia BNR de a reduce dobânda-cheie de politică monetară la un minim istoric

Este îmbucurător. BNR se află într-o poziţie avantajoasă, inflaţia a scăzut, ceea ce a permis scăderea dobânzii-cheie de politică monetară. Banca Naţională trebuie să fie totuşi precaută şi să supravegheze inflaţia.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

108 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Horia 5.02.2012 16:12

Si am o intrebare la voi Presa si Politica Korecta( asa se clasifica slugile Marii Finante) :
Premier tot Jeffrey Franks ramane ???
Ca Boc sau oricine ar fi in locul lui, au doar calitatea de agenti manageriali.
H

 
#2 Romania 5.02.2012 16:24

Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti lucruri pe care presa nu le prezinta!!

 
#3 voi nu ? 5.02.2012 16:28

nu-i vad pine p'astia de la FMI. eu unul il doresc pe nenea asta si pe lagarde si straus kann si restul spanzurati .. voi nu?

 
#4 Ramona 5.02.2012 16:35

Inteleg faptul ca sistemul sanitar este invechit si trebuie restructurat dar nu in conditiile saraciei extreme, cand pensiile si salariile stau pe loc de patru ani, in timp ce pretul gigakaloriei a crescut in mod exagerat, medicamentele sunt la preturi de specula, mancarea de asemenea, este prea scumpa. De unde, Domnilor de la FMI, sa mai plateasca romanul de rand , coplati si tot felul de alte taxe pentru serviciile medicale? Puneti-va in locul nostru, cu veniturile noastre, inainte de a trage concluzii tampite!

 
#5 Gherman Adrian 5.02.2012 16:54

Vrem si "calendarul alinierii salariilor din Romania la nivelul mediu european. Dupe asta.. FMI poate sa ma suga linistit!

 
#6 ANA 5.02.2012 16:56

@Ramona
Imi pare rau ca spun acest fapt, dar suntem o tara da handicapati, incepand cu seful drojder si un prim min. autist toti avem o vina. Toti intelectualii o facem ca strutii si nu vedem ca mai avem putin si ramanem in *` gol. Aceasta manevra, privatizare a orisice, aduce inexistenta unui stat care nu mai are nimic al lui. Auzi, privatizarea acelor care aduc pierderi, dar privatizati de 22 de ani, tot din cauza managementului propus de politicieni. Deci pana la urma ei sunt cauza si nu managerii. Cel mai impartial acum e Regele Mihai si numai un chior nu vede ca asta e singura solutie, nu o revolutie.

 
#7 adi 5.02.2012 17:03

ALO! D-le, dar de salarii se mai aude ceva? Vin alegerile, stati linistiti.

 
#8 George 5.02.2012 17:05

Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului

Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine * si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara

 
#9 bluesky89 5.02.2012 17:05

Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt "cumparati" sistematic ca sa serveasca mafia

Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala bani, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile, conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)

 
#10 Parakimomenos 5.02.2012 17:06

Cit de nelegiuit si tradator de neam poti sa fii incit sa sustii ca este in regula sa privatizezi, sa permiti capitalistului sa faca afaceri cu banul public???Cit de tradator si vinzator de neam poti sa fii incit sa permiti strainilor, capitalistilor sa exploateze resursele poporului pentru interes individial, si nu in interesul comun???Cit de innegrit la suflet si ticalos poti sa fii incit sa consideri ca este normal ca saracul sa fie solidar cu bogatul cu capitalistul lacom care a profitat de sistem???

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa