229 vizualizări 22 mar 2018

Aspire Bootcamp reprezintă un eveniment unic de mix&match skills în România, aducând împreună participanţi cu abilităţi tehnice şi cei care deţin cunoştinţe de business. În cele 4 zile de Bootcamp participanţilor li se crează cadrul în care să îşi cunoască viitorul co-fondator împreuna cu care să pună bazele unui nou business. Bootcampul facilitează înţelegerea unor probleme reale din industrii diferite, mărirea echipei şi explorarea relaţiilor cu potenţiali investitori.

Bootcampul debutează cu o serie de sesiuni referitoare la atitudinea unui antreprenor, filtrarea şi prezentarea ideilor de afaceri. Participanţii vor interacţiona cu lideri din diverse industrii, pe care îi pot ulterior aborda ca mentori pe parcursul dezvoltării afacerilor lor şi cu coaches din partea comunităţii Aspire, care se pot alătura echipelor sub formă de manageri de proiect. Echipele au la dispoziţie două zile să îşi dezvolte ideile, îndrumate de către organizatori, multipli antreprenori de succes şi traineri. Întregul proces are ca scop prezentarea ideilor de afaceri în faţa unui juriu format din potenţiali investitori, care vor selecta echipele câştigătoare.

Cele mai bune echipe vor intra într-un program de mentorat de 3 luni şi vor primi un manager de proiect din partea organizaţiei Aspire, training, oportunităţi de micro-investiţii, precum şi acces la toate resursele comunităţii. Programul de Pre-Accelerare Aspire contribuie la dezvoltarea zonei de antreprenoriat în Europa de Sud-Est, prin oferirea unui mediu de dezvoltare şi testare a potenţialului în piaţă a ideilor şi ajutând la scalarea acestora.

Cei interesaţi sunt încurajaţi să aplice până pe data de 1 Aprilie, folosind formularul online https://aspireacademy.ro/programs/aspire-pre-accelerator/

Despre Aspire

Aspire a fost fondat în anul 2011 de absolvenţi români de la universităţi de top din Statele Unite şi Europa, precum Harvard, Princeton, Wharton şi Georgetown. Misiunea Aspire  este să descopere şi să motiveze talente cu potenţial de a deveni lideri în comunităţile din care fac parte. În jurul Aspire s-a creat o comunitate dinamică de peste 650 de Alumni cu peste 37 de naţionalităţi diferite, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani.  Aceştia organizează periodic evenimente în ţări precum Statele Unite, Marea Britanie sau Olanda şi beneficiază de o reţea de job-uri şi oportunităţi în România şi în străinătate. Companii de top au recrutat prin intermediul organizaţiei candidaţi pentru poziţii variind de la junior la senior, care depăşesc aşteptările şi excelează în domeniile în care s-au specializat.
Prima iniţiativa de a sprijini comunitatea de antreprenori din Aspire a fost Incubatorul Aspire fondat în 2016, care a pornit cu un circuit închis. Cele 3 echipe care s-au alăturat programului au dezvoltat un produs minim viabil care sa atragă primii clienţi în companiile nou înfiinţate şi au fost prezentate cu oportunităţi de investiţie.

Aspire Bootcamp este organizat mulţumită Black Sea Regional Trust, un proiect al German Marshall Fund, şi cu sprijinul partenerilor locali şi naţionali.
 

Citește și: