Austeritate marca Goldman Sachs: Şeful băncii a primit un bonus în acţiuni de numai 7 milioane dolari
Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, a primit un bonus în acţiuni în valoare de 7 milioane de dolari pentru activitatea din 2011, în scădere cu 44% faţă de cel din 2010, după un an dificil pentru marile bănci de pe Wall Street, transmite Financial Times (FT).
Directorul financiar al Goldman, David Viniar, şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Gary Cohn, au primit de asemenea bonusuri în acţiuni de câte 7 milioane de dolari, potrivit documentelor transmise de bancă autorităţilor financiare.
Acţiunile primite de cei trei sunt restricţionate de la trazacţionare timp de câţiva ani.
Bonusul în acţiuni primit de Blankfein, CEO la Goldman Sachs din 2006, a scăzut astfel pentru prima dată de la criza financiară mondială din 2008-2009.
Raportările Goldman Sachs nu precizează eventuale bonusuri în numerar acordate directorilor.
Remunerarea directorilor de bănci a devenit o chestiune tot mai controversată pentru marile bănci de investiţii, precum Goldman Sachs, care a concediat 2.400 de angajaţi şi a redus pachetele de compensaţii financiare acordate angajaţilor în medie cu 21% în 2011, în urma turbulenţelor de pe pieţe şi scăderii numărului de clienţi.
Profitul Goldman Sachs a scăzut anul trecut cu 47%, la 4,4 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2008.
Salariul lui Blankfein a crescut anul trecut la 2 milioane de dolari, de la 600.000 de dolari în 2010. Şeful Goldman Sachs a fost remunerat cu 19 milioane de dolari pentru anul 2010, din care 12,6 milioane de dolari în acţiuni şi 5,4 milioane de dolari în numerar.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti lucruri pe care presa nu le prezinta!!
Anglia care în anul 2008 a fost nevoită să-şi recapitalizeze BRS din banii contribuabililor, nu a mai semnat niciun acord cu CEU privind mecanismul financiar BCE+FESF+MES sau consolidarea disciplinei bugetare în EU din două considerente. 1. Guvernul britanic nu este dispus să refinanţeze băncile europene din zona euro din comisioanele grase obţinute din tranzacţiile de capitaluri efectuate în centrul bancar City. 2. Vrea un control mai sever asupra activităţii băncilor autotohne, contând din plafonarea salariilor şi bonusurilor acordate directorilor şi angajaţilor, cât şi obligativitatea declarării averilor pentru primii 8 oameni de conducere din fiecare bancă în parte.
pai cat fura J I D A N I I astia din toata lumea pentru ei 7 milioane e un mizilic