Autostrada Bucureşti – Ploieşti se lărgeşte la trei benzi pe sens. În conturile lui Căşuneanu, Umbrărescu şi Besciu mai intră 50 milioane de euro

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 19.06.2009 18:55 Ultima actualizare: 19.06.2009 19:05

Fostul Ministrul Transporturilor Ludovic Orban da mâna cu patronul societăţii UMB Spedition, Dorinel Umbrărescu

Pe baza unei Hotărâri de Guvern emise anul trecut de Cabinetul Tăriceanu, în conturile "regilor asfaltului" Costel Căşuneanu, Dorinel Umbrărescu şi Dan Besciu vor intra încă 50 milioane de euro pentru construcţia tronsonului Moara Vlăsiei – Ploieşti al viitoarei autostrăzi Bucureşti-Ploieşti.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va schimba soluţia tehnică de la două la trei benzi pe sens pentru acest tronson, valoarea estimată pentru noile lucrări fiind de 196,85 milioane de lei, fără TVA. Contractul iniţial, care prevedea două benzi pe sens, a fost atribuit în vara anului 2007 şi are o valoare de 249,74 milioane de euro.

Teoretic, CNADNR va organiza la sfârşitul lunii iulie o licitaţie pentru proiectarea şi executarea lărgirii la trei benzi, de la Moara Vlăsiei şi până la Dumbrava (km 19+500-km 45+000). Practic, după cum au declarat pentru Gândul surse din cadrul companiei, lucrările vor fi executate tot de asocierea dintre firmele PA&CO Internaţional, UMB Spedition şi Euroconstruct Trading 98.

"Teoretic, poate participa oricine la licitaţie. Practic, e greu de crezut că va veni o altă firmă care să lucreze în paralel cu consorţiul, pe organizarea de şantier a acestuia. Nu este posibil ca o firmă să construiască prima bandă, iar altele, următoarele două benzi. S-ar călca pe picioare", au explicat sursele.

Berceanu a criticat, dar nu a schimbat

Chiar dacă modificarea proiectului de către fostul ministru Ludovic Orban a fost criticată de actualul ocupant al postului, Radu Berceanu, ministerul a pus-o în aplicare. "Am ales să mergem pe această direcţie pentru a câştiga timp, deoarece lucrările la autostradă durează de prea mult timp. O nouă modificare, prin anularea Hotărârii de Guvern semnate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, ar fi însemnat o nouă întârziere", a declarat pentru Gândul directorul Direcţiei infrastructură rutieră şi concesiuni din cadrul Ministerului Transporturilor, Adrian Ionescu.

Berceanu a criticat în mai multe rânduri modificarea proiectului, pe motiv că, oricâte benzi ar avea autostrada, la intrarea în oraş se creează blocaje, pentru că nu există artere pe care să se descarce traficul. "În loc să stăm la coadă pe lung, o să stăm la coadă pe lat", a spus ministrul.

Ionescu a precizat că au mai fost reduse costurile pe alte căi, prin renunţarea la două noduri rutiere care nu făceau, deocamdată, legătura cu nici o arteră de circulaţie. Unul dintre acestea era proiectat chiar la Dumbrava, până unde autostrada se va lărgi la trei benzi. Aici urma să se facă legătura cu viitoarea autostradă Ploieşti – Buzău – Focşani, pentru care însă nu există până în momentul de faţă posibilităţi de finanţare. În consecinţă, nodul rutier cu pricina va fi construit atunci când vor fi bani pentru construcţia acesteia.

Doar până la centură

Iniţial, şi primul tronson, între Bucureşti şi Moara Vlăsiei, a fost proiectat la două benzi, însă Ludovic Orban a decis schimbarea soluţiei tehnice de la două la trei benzi pe sens. Chiar dacă a fost criticată de Berceanu, decizia a fost pusă în aplicare, tocmai pentru a nu mai întârzia lucrările. Pe această porţiune lucrează o asociere italiană formată din firmele Impressa Pizzarotti şi Tirrena Scavi, valoarea contractului fiind de 152,8 milioane de euro.

Ulterior, Radu Berceanu a hotărât să oprească autostrada la Centura Bucureştilor, pentru că exproprierile de terenuri în Capitală ar fi fost prea scumpe şi nu ar mai fi rămas bani pentru construcţia autostrăzii propriu-zise. Potrivit asigurărilor date de ministru, autostrada va fi gata la finele anului viitor.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

29 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 19.06.2009 21:54

Pe baza unei Hotărâri de Guvern emise anul trecut de Cabinetul Tăriceanu, în conturile "regilor asfaltului" Costel Căşuneanu, Dorinel Umbrărescu şi Dan Besciu vor intra încă 50 milioane de euro pentru construcţia tronsonului Moara Vlăsiei – Ploieşti al viitoarei autostrăzi Bucureşti-Ploieşti.

 
#2 Mai bun BECHTEL 19.06.2009 21:54

sa vina bombonel nastase si cu miron mitrea, sa ne aduca bechtel-ul si pe aici. bechtel e cel mai bun la comisioane, inca din faza de contractare.

 
#3 Alin 19.06.2009 22:17

politist din timisoara, implicat in contrabanda cu tigari:

***.politiatm.word press.com

 
#4 optimus 19.06.2009 22:50

eu inteleg ca vaca unora trebuie sa moara dar mi se pare stupid sa licitezi largirea la 3 benzi cand ea de fapt nu a fost construita inca deci nu largesti nimic decat pe hartie adica modifici proiectul. aceasta autostrada trebuia de la bun inceput proiectata la 3 benzi pe sens...

 
#5 Un Tampit 19.06.2009 23:14

nu se vede ca doua benzi pe sens nu sunt suficiente ? mazgaliti hartia degeaba ! cum se face ceva, se trezeste un "destept" sa spuna ca nu este bine ! problema nerezolvata este intrarea in bucuresti !
beneficiile vor fi foarte mari, fiinca se va prelua o parte importanta a traficului din zona de nord.
sa lucreze si sa se termine odata filozofiile "urechistilor" specialisti in autostrazi !
si inca ceva : mai mult 50 milioane euro / km va costa 1 ( un ) km din autostrada comarnic - brasov. asa ca puteati sa calculati singuri cu cat s-a majorat km pe aceasta extindere ! deontologule !

 
#6 cum sa faci bani 19.06.2009 23:31

cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) baiasu marian danut strada aleea mioritei, nr. 2, bl. n5, sc. a, ap. 19, cod postal 240226 ramnicu valcea, jud valcea...6) barbucenescu alexandru marian strada aleea gladiolelor, nr. 2, bl. c19, ap. 14 sc. a, cod postal 240086, ramnicu valcea, jud. valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bai! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... baft

 
#7 COMAARNICUL 19.06.2009 23:44

si credeti ca ce se va intreprinde de-acum incolo va fi in folosul cetateanului roman?
nu..... in niciun caz!
va fi ca si pana acum.....
astept judecata divina, care-i mai dura decat cea umana.

 
#8 Tot io 19.06.2009 23:51

ha! ca sa vezi! pai nu erau umbrarescu, casuneanu si besciu "clientii" marinelului!? pai ce-au facut de-au binemeritat de la pnl-orban!? :))) si uite ce sluj frumos face umbrarescu in fata ghitarisului pnl: "traiti sefu! o votculita, o maslina, o scobitoare macar?! cu ce va servim, sa traiti?"

 
#9 titi 20.06.2009 08:23

pai e simplu se constriueste in plus se plateste in plus. oricum astia sint singurii care au facut niste drumuri in ultimi 20 de ani. cei care merg cu masina prin moldova sau cernavoda - constanta stiu de ce vorbesc.

 
#10 SANDOKAN 20.06.2009 08:42

pa&co internaå£ional, umb spedition åŸi euroconstruct trading 98 sunt firmele care n-au facut nimic de 5 ani in bucuresti. paco a facut caccatul praf pe soseaua oltenitei , eurocaccat transporta noaptea nisip pe sest de la arges (adunati) la bucuresti

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa