Azi vine miliardul de euro de la FMI. Inflaţia se dublează şi ajunge la 7,9%
Decizia boardului FMI nu a produs surprize /// Foto: Gândul/Octav Ganea
Din cauza majorării TVA, Consiliul Director al FMI a
fost nevoit să accepte creşterea de la 3,5 la 7,9% a ţintei de
inflaţie. Azi intră în contul BNR tranşa a cincea, de 910 milioane
de euro
Pe fondul majorării la 24% a TVA, oficialii FMI au aprobat revizuirea de la 3,5 la 7,9% a ţintei de inflaţie pentru acest an, a anunţat şeful misiunii de evaluare a instituţiei financiare internaţionale, Jeffrey Franks. Cifra avansată de el este mai mică decât estimările BNR.
"În Consiliul de vineri am aprobat deja o revizuire a ţintei noastre de inflaţie pentru acest an, ca urmare a creşterii TVA. Am majorat ţinta cu 4-4,5 puncte procentuale, astfel că centrul bandei de fluctuaţie va fi de 7,9%", a spus Franks, citat de Mediafax. El s-a arătat optimist, spunând că FMI se aşteaptă ca impactul creşterii TVA să aibă un singur efect asupra preţurilor, care va dispărea gradual în cursul anului viitor, astfel că nu vor exista presiuni inflaţioniste persistente. Prognoza Băncii Naţionale nu este atât de optimistă ca estimările FMI în ceea ce priveşte rata inflaţiei din acest an. "Inflaţia se va duce la 8 - 8,5% în urma măsurilor (de austeritate luate de Guvern, n.r.). Ţinta de 3 - 3,5% trebuie menţinută, pentru că publicul trebuie să înţeleagă că BNR este fidelă stabilităţii preţurilor", a declarat la finele săptămânii trecute Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cât despre evoluţia economiei, el este de părere că PIB va scădea cu 2% până la sfârşitul anului, în funcţie de situaţia economică internaţională, dar şi de evoluţia de pe plan intern.
FMI, mai optimist decât Finanţele şi BNR
Şi în acest caz FMI se dovedeşte a fi mai optimist, cel puţin pentru moment, Franks declarând că prognoza Fondului privind evoluţia PIB, respectiv o scădere de 0,5%, nu va fi modificată semnificativ. Experţii instituţiei vor decide în perioada următoare, pe baza unor noi date privind economia românească, dacă va fi nevoie de modificarea estimării în cadrul noii misiuni de evaluare, care va avea loc la sfârşitul lunii iulie. Şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, admite că recesiunea va fi mai mare decât 0,5%, fără a preciza însă care este estimarea sa. "Economia va scădea cu 1,x la sută. Lucrăm la o nouă prognoză, vrem să vedem şi cifrele semestrului I. Va fi mai multă inflaţie, un alt curs de schimb, mai multă recesiune", a spus recent şeful Finanţelor.
În ceea ce priveşte deficitul bugetar, premierul Emil Boc a declarat ieri că va rămâne la 6,8%, nefiind discutată cu FMI problema majorării lui, aşa cum sugerase ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Vineri, boardul FMI a aprobat a patra revizuire a acordului stand-by cu România, astfel că va elibera cea de-a cincea tranşă din împrumut, în valoare de 910 milioane de euro, banii urmând să intre cel mai probabil astăzi în contul BNR.
Şi totuşi, optimismul FMI are o limită. Jeffrey Franks a declarat că boardul instituţiei este îngrijorat în legătură cu capacitatea autorităţilor române de continuare a politicilor de reformă, fiind nevoie de ţinerea cheltuielilor sub control şi de măsuri privind creşterea colectării veniturilor. "În mod evident, ei (membrii Consiliului Director al FMI - n.r.) sunt îngrijoraţi cu privire la continuarea efortului Guvernului de a implementa politicile. Nu este doar o chestiune de aprobare a măsurilor, trebuie să şi respecţi angajamentele", a spus oficialul Fondului.
El a admis posibilitatea încheierii unui nou acord cu România, însă a precizat că aşteaptă un semnal clar de la Bucureşti. "Toate discuţiile legate de tipul de acord pe care ar putea să-l încheie autorităţile române cu FMI şi durata unui eventual nou acord ar putea avea loc în următoarele luni, odată ce Guvernul ne va da un semnal clar că vrea să înceapă aceste discuţii", a mai spus Franks.
Citeşte şi:
Berceanu: Guvernul ar putea cere FMI creşterea deficitului, pe forţă majoră din cauza inundaţiilor
Cifra secretă a Guvernului. Cât va ajunge inflaţia până la sfârşitul anului
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














33 Comentarii [+] Adauga un comentariu
e bine si la anu`.... cald,caci vara asta ne'a dat teapa
...parol !!!
cand intretinerea se va dubla /tripla, cand alimentele de baza, telefonia etc se vor scumpi ca 15%, mai crede cineva macar cifra avansata de fmi [necum cea a bnr]?
ADMINISTRATIA BASESCU/ BOC/ BASESCU VA RAMANE IN ISTORIE CA CEA MAI CATASTROFALA DIN ISORIA TARII.
@tester
din contra. va ramane ca una care a scos tara din impasul provocat de altii.
licitatii traduceri - http://www.makeatranslation.com/
Dragi romani,
de azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes.
Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga.
Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump!
Refuz sa mai platesc taxe la stat pentru ca de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel. Platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania , voi fi tratata mizerabil.
De ani de zile, refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen "noua ne pasa de Dumneavoastra" , refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta - cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? - "cu statul nu te joci". Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari, am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile...si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat.
Jocuri politice murdare, politicieni corupti si *, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes - macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant, si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip... l-am avut si eu, pana astazi - dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau si pe termen lung daca nu m-as implica ACUM.
Nu se mai poate asa! Destul este destul!
Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de *, de parveniti, de oameni fara "balls" si fara coloana vertebrala.
La prostii neglijentii dezinteresati ca romanii prind ela public Vor consuma si vor aduce profit
Stiam sigur ca banii vor da era prea mare miza si l;e convine Vin cu laude sa impresioneze si sa-i apreciem dar ma Doare in kour de UE- si FMI masonii dracului care se va destrama categoric ASCULTATII LA MINE NU VA TINE fiecare cu ale lui si politica si economia lui .Sau prefacut in Parlamanet ca s-au zbatut toate partidele dar le convin * CATEGORIC !O SA VADA EI LA ALEGERII VOR SA FACA LEGEA SA NE OBLIGE CA MASONII O SA AIBA SURPRIZE LA VOTARII
Sapanta 1951-2010
"Si cat traiti voi pe lume/ Va doresc sa traiti bine/ Ca viata o lasai la 59 de ani".
@smarti
cei care sunt ca tine, ma refer la cine are o afacere reala construita cu spirit anteprenorial si nu cu relatii si afaceri cu statul ar fi trebuit sa se uite spre alte tari, plecati. pana acum au plecat cei care au fost chemati "capsunari" e timpul sa plece si altii. eu am plecat de mult.
ce nu intelegeam, si am citit asta in comentariul tau, era cum si de ce mai ramaneau sa traiasca in tara. adica nu intelegeam exact ce zici tu: "dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici". de 20 de ani cineva a furat ceea ce se chiama stat, guvern etc. niste hoti si-au pus haine noi si nume de functii noi: presedinte, prim ministru, etc. majoritatea cetatenilor nu au inteles inca realitatea: toti acestia nu sunt decat niste oportunisti ordinari, care folosesc functiile in interes propriu. ce e mai rau ca urmarind acel interes al lor fac tot mai rau cetatenilor romaniei, marei mase de oameni care ar dori sa aiba o viata normala, sa traiasca normal in tara lor.
Nu stiu de ce trebuie titluri de o schioapa ca sa se anunte aceasta veste absolut normala si previzibila; nu se poate mari TVA-ul cu 5 procente si pastra neschimbata tinta de inflatie; nu trebuie sa fii economist ca sa pricepi acest lucru!