Băncile pot primi 3,75 miliarde de euro pentru a credita statul
BNR, obligată să ajute şi statul, şi leul /// Foto: Gândul/Octav Ganea
Banca centrală ar putea, deşi nu e obligată, să ajute statul să îşi acopere deficitul bugetar
Banca centrală îşi va continua politica de reducere a dobânzilor la creditele în lei prin scăderea dobânzii de politică monetară, de la nivelul de 8% în prezent până la circa 7,85%, conform unui sondaj efectuat în rândul economiştilor de către Mediafax cu privire la şedinţa de politică monetară a BNR de marţi. Măsura nu va fi resimţită la nivelul populaţiei decât prin dobânzi mai mici acordate la depozite, susţin unii economişti.BNR ar putea, de asemenea, să dea şi o mână de ajutor statului, indirect, prin eliberarea a câteva miliarde de euro din rezervă către bănci, prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii (r.m.o.), bani care ar urma apoi să fie împrumutaţi de către stat de la bancheri. "În contextul actual, o reducere a dobânzii este în linie cu aşteptările pieţei şi nu cred că poate destabiliza cursul.
Reducerea r.m.o. va elibera lichiditate în piaţă şi va diminua costurile băncilor", a declarat pentru Gândul Florian Libocor, economist-şef al BRD şi preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). Libocor spune că este posibil ca BNR să reducă rata r.m.o. la lei cu până la cinci puncte procentuale, iar pe cea la euro cu până la 10 puncte procentuale, ceea ce ar putea echivala cu o infuzie totală de până la 3,75 miliarde euro, adică peste 15 miliarde de lei. Rezervele minime obligatorii reprezintă sumele pe care băncile din România sunt nevoite să le depună la BNR pentru fiecare finanţare atrasă. În momentul de faţă, r.m.o la lei este de 15%, ceea ce înseamnă că la fiecare 100 de lei atraşi de bănci, acestea sunt nevoite să pună la BNR 15 lei. La valută, rata r.m.o este de 30%.
Presiuni mari pe leu
După anunţarea faptului că România a pierdut anul acesta tranşa de un miliard de euro de la CE, economiştii au declarat că, cel mai probabil, BNR va reduce rezervele minime şi pentru a da înapoi banii pe care băncile i-au depus la banca centrală pentru ca bancherii să aibă bani cu care să împrumute statul, nevoit să acopere deficitul bugetar aproape integral din împrumuturi de pe piaţa internă.Unii economişti s-au întrebat însă dacă o piaţă monetară mică, precum cea internă, are suficienţi bani pentru a acoperi nevoia de împrumut a statului, estimată la peste trei miliarde de euro până la finele acestui an. În cazul în care BNR va oferi băncilor lichidităţi atât de mari, mai ales în contextul politic actual, există însă riscul ca banii să fie folosiţi nu pentru a împrumuta statul, ci pentru a cumpăra valută, ceea ce ar duce la deprecierea leului.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
- bănci
- ,bnr
- ,credite
- ,dobânzi
[+] Adauga un comentariu