Băsescu: Obiectivul nostru este un curs între 4 şi 5 lei pe euro. Dacă e sub 4 blocăm exporturile, dacă e 5 scădem puterea de cumpărare a românilor

Postat la: 05.10.2009 12:10 Ultima actualizare: 05.10.2009 12:14

Băsescu: Obiectivul nostru este un curs între 4 şi 5 lei pe euro. Dacă e sub 4 blocăm exporturile, dacă e 5 scădem puterea de cumpărare a românilor

Preşedintele Traian Băsescu spune că unul dintre obiectivele majore este menţinerea unui curs între 4 şi 5 lei pe euro. Pasa proastă prin care trece leul a fost explicată de preşedinte prin aprecierea monedei unice europene. "În ultimele zile leul nu se simte foarte bine din cauza întăririi puternice a monedei europene", a declarat el cu ocazia Forumului Economic Român. În ceea ce priveşte cele două plafoane pentru leu, Băsescu susţine că cel de jos, de 4 lei pe euro, dacă va fi atins, va bloca exporturile, în timp ce acela de 5 lei pe euro ar însemna scăderea puterii de cumpărare a românilor.

Investitorii se uită spre 4,3, speriaţi că România nu va putea respecta condiţiile acordului cu FMI

În ultimele zile leul a căzut pradă disputelor politice, după cum susţin dealerii, investitorii străini fiind din ce în ce mai neîncrezători în puterea unui Guvern fără majoritate în Parlament de a îndeplini condiţiile acordului de 20 de miliarde de euro semnat de România cu FMI şi CE în primăvară. În numai câteva zile cursul a urcat de la circa 4,18 lei/euro până la un nivel maxim de 4,29 lei/euro în cadrul şedinţei de tranzacţionare de vineri. Dealerii susţin că impactul dezechilibrelor politice este cu atât mai evident asupra leului cu cât moneda românească a pierdut cel mai mult din toată regiunea faţă de euro, celelalte valute din Europa Centrală şi de Est înregistrând chiar şi uşoare aprecieri.

Dealerii susţin că în ciuda intervenţiilor BNR, singura direcţie pe care investitorii o văd pentru cursul leului este în sus, respectiv atingerea pragului de 4,3 lei/euro.
Cursul a oscilat în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de luni sub nivelul de 4,27 lei/euro, uşor în scădere faţă de nivelul de închidere de vineri. Uşoara apreciere este explicată de dealeri prin faptul că unii investitori şi-au marcat profitul, respectiv au vândut acum euro pe care i-au cumpărat când cursul era mai jos. Oficialii BNR au anunţat cu diverse ocazii că, din punctul lor de vedere, un curs sănătos pentru leu ar fi între 4,1 şi 4,3.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

35 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Miticu 5.10.2009 12:33

"Sa traiti bine".
Cum nu toti o pot face, si nu imediat, incepem cu familia mea, cu clientela mea politica, cu oligarhii mei.
Daca mai ramane ceva, poate va dau si voua fraierilor. Va promit in calitate de prim-mintru si presedinte.
Stiu ca aveti intrebari perfide, de dusman de clasa si patrie, dar mai ales de dusman al meu si al partidului meu, cum ar fi: "de ce abia de la 5 lei/euro spun ca afecteaza nivelul de trai, cand ieri au anuntat ca cresc accizele si preturile deja de la 4,27 lei/euro? Lucru care dupa cum spun aia, afecteaza nivelul de trai, ptr. ca salariile vor scadea iar preturile vor creste in 2010".
N-am raspuns la asta, am spus-o ca stau prost cu scoala, cu bunul simt, cu competenta. In schimb stau bine cu minciuna, provocarile, lacrimile de opereta, ghiolbanismul... stiti voi, toate cele care ma fac unul dintre voi cei care cu entuziasm dar cu burta goala ma votati, si ptr care-mi iertati porcarile.
Deci, cum "statul sunt eu", iar eu si camarila mea o duc bine, pot spune ca Romania "traieste bine".
Hai sictir de fraieri credului...

 
#2 gigi 5.10.2009 12:37

Ce il intereseaza pe Basescu moneda nationala.El oricum pretinde spaga si contributiile la campania electorala in euro si ala e in crestere.La cita intelegere a economiei are el si la cit il intereseaza soarta firmelor si a cetatenilor romani,variatii intre 4 si 5 lei sint mizilic-ia de la mine coane.Ce daca falimenteaza firme,ce daca boboru nu mai are pe ce cumpara ,vin alte firme ,iar mujicul e inca obijnuit cu strinsul curelei.IAR SPAGA E IN EURO MAI BAIETI>

 
#3 FRATI ROMANI 5.10.2009 12:47

ASA CA SA UTILIZEZE BREVETUL PE APA SI NU LA COTROCENI !DEBARCATI MATROZUL PE APA !

 
#4 c. g. 5.10.2009 12:56

Legat de * nostru -leul-, important este ce spune domnul... guvernator M.Isarescu, creierasele de la .B.N.R., sunt singurii care stiu ce trebuie ...,2009 anul ajustarilor in economie , 2010 anul inceperii relansarii economice , toata lumea trebuie sa fie acordata pe lungimea de unda a ...B.N.R. ca sa nu facem ... buba !

 
#5 nobel 5.10.2009 13:10

este o disciplina academica care presupune ceva studii, nu multe dar cel putin 5 ani; si incep sa cred ca scoala noastra face "tampiti" in serie atata timp cat nu intervine niciun profesor de economie sa lamureasca pe romani ca un curs tare al leului "strica" la export si nu invers asa cum afirma TB; nu ma asteptam ca sa ajungem in ziua in care stiinta sa fie dictata de politic; da oameni buni, nu tot ce spune presedintele sta in picioare iar cei care pregatesc generatii de studenti sunt obligati sa ne explice

 
#6 levi strauss 5.10.2009 13:13

mai tineti minte,cand mugurel:aveti incredere in leu! mari prosti am fost,in orice tara cu coloana asta sfarsea cu un glont in cap,impreuna cu matrozu..,

 
#7 Rika Venturiano 5.10.2009 13:20

Presedintele jucator se intoarce ca inainte de parlamentare inspre BNR, respectiv Mugur Isarescu, ca sa ne anunte ca totul va fi bine cam prin a 2a jumatate a anului viitor, ne relansam in crestere econolmica. Ca doar si BNR a revazut cresterea noastra economica pt. la anul. Serios? Asa a revazut si de alegerile parlamentare viitorul luminos si fara criza al patriei, pt. care musiu Isarescu, si-a luat-o peste vara-n freza, ca toti oamenii care trebuie sa si-o ia dupa ce se antureaza cu dl. presedinte, fiind tras usor de maneca si reinvestire de dl. basescu, care l-a acuzat voalat ca in toamna/spre iarna l-a indus in eroare cu criza smile
Acum insa textul se apropie de maxime elebre saud e bancurile cu Bula/ bai fraierilor, noua nu ne trebuie curs sub 4 lei (asa cum nu ne-au trebuit autostrazi), noua ne trebuie peste bai, ca omoram naibii exporturile! Ne explica musiu Basescu ca mla prosti, ca si cum chiar am avea ce exporta si ca si cum l-ar fi izbit o revelatie dupa 5 ani de mandat, ca vai mama lui de exportator, cu leul puternic il omoram si presedintele tuturor romanilor n-ar face asa ceva. Cat despre leul care a slabit ca s-a apreciat euro, sa traiti bine,a sta-i un adevar de necontestat pe care numai un tip rafinat ca dl. Basescu putea sa-l constate, doar el ne-a luminat spuandu-ne ca Iarna nu-i ca vara.

 
#8 VASILE IONEL 5.10.2009 13:27

MA-I MULT CA SIGUR IN URMATORII 2-3 ANI , EURO VA SCADEA SUB 4 LEI.

 
#9 VASILE IONEL 5.10.2009 13:30

JOHN-IVAN. SIGUR VA SCADEA EURO SUB 4 LEI.

 
#10 edgar 5.10.2009 13:33

Si mai e sa scape de plaga securista. Si va cadea guvernul si vor fi ANTICIPATE si raul securistilor va deveni ocazia de a scapa de securistii psd pc udmr pnl spre binele poporului. DOAMNE AJUTA! Iliescule fosila amarata in curand o sa ajungi printre oamenii de care te-ai departat ca sa te inghesuii cu securistii tai criminali si hoti. O sa ajungi intr-o carciuma uitata cu hrebenciuc si voiculescu si vantu si nastase si vanghelie si patriciu si mazare si altii din poporul tau mic de securisti si hoti si o sa va cante un viorist la o coarda melodiile de viata ale Dnei Gabi Lunca, Un * avea o casa(voce voiculescu) si Suprata sant pe lume(voce adrian nastase) si Deschide gropare (sau gardian) mormantul (sau puscaria) (voce trio vanghelie hrebenciuc mazare). Si firea si mas media antenelor vor plange si vor canta si ei Hopai Di Di Da ce-am facut cu viata mea. Caci vor fi sechestre si inapoi vor da ce au furat din minciuni si lingusala.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa