BCR: România nu a mai trecut printr-o astfel de criză în ultimii 10 ani
Oficialii băncii spun că priorităţile sunt infrastructura şi agricultura
România nu a mai trecut printr-o criză ca cea actuală în ultimii 10 ani. Creşterea economică, deşi cu 2-3 procente peste cea a zonei euro, aflată în recesiune, va fi de circa 1% anul acesta, conform raportului de ţară făcut public marţi de către BCR. Banca a scăzut astfel prognoza cu nu mai puţin de trei procente, de la 4% la 1%. În ciuda condiţiilor nefaste din economie, România are, totuşi, destul avantaje faţă de alte state, care au fost afectate mult mai grav de criza internaţională.
De exemplu, în anul de criză 2008 România a reuşit totuşi să atragă investiţii străine directe (ISD) record, de puţin peste 9 miliarde de euro, ceea ce arată, în mod evident, încrederea pe care investitorii au avut-o în economia locală anul trecut, spun oficialii BCR, cea mai mare bancă din România, parte a grupului financiar austriac Erste.
“România a reuşit în 2008 să aibă o creştere a investiţiilor străine directe de 26%, ceea ce reflectă încrederea investitorilor pe termen lung în economia noastră. (...) Avem de asemenea avantajul de a putea atinge o creştere economică de circa 1%, în condiţiile în care anul trecut a fost de circa 7%, ceea ce înseamnă că vom fi mai puţin afectaţi decât alte state”, a declarat Lucian Anghel, economistul şef al BCR, cu ocazia lansării raportului. El a subliniat că deşi criza actuală este o oportunitate bună de a corecta dezechilibrele din economie, cum ar fi diferenţa mare dintre importuri şi exporturi. Anul trecut, de exemplu, România a importat mâncare de circa două miliarde de euro, conform datelor BCR.
Anghel spune că acest fenomen poate fi inversat prin investiţii masive în agricultură. Baza de plecare este proastă, de exemplu 81% dintre exploataţiile agricole folosesc peste 50% din producţie pentru autoconsum. O problemă majoră este că nici străinii nu sunt atraşi de agricultura din România. În timp ce la noi investiţiile străine directe pe hectar sunt, în medie de 20 de euro, în Polonia sunt de 34 de euro, în Slovacia şi Cehia de 45 de euro în timp ce în Ungaria sunt de peste 60 de euro pe hectar. (V.R.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
România nu a mai trecut printr-o criză ca cea actuală în ultimii 10 ani. Creşterea economică, deşi cu 2-3 procente peste cea a zonei euro, aflată în recesiune, va fi de circa 1% anul acesta, conform raportului de ţară făcut public marţi de către BCR.
iar se pornesc astia contra taranului. le sta in gat ca nu-l pot controla. spun ca taranul face o agricultura de subzistenta. aiurea. taranul vinde maj mult decat consuma. suntem destui cei care cumparam majoritatea alimentelor direct de la tarani. ceea ce deranjeaza este faptul ca pe circuitul taran-orasean nu prea au loc intermediarii si bancile.
egoistii romaniei inca nu vor sa renunte la salariile pensiile de lux- 200 000 de sindicalisti ,someri si pensionari vor iesi la greve- din 500 000 de someri si mii de interlopi cam 50 000 vor sparge magazine banci etc... politia va chema in ajutor armata -clanurile mafiote sunt inarmate -deci pregatiti armata ptr lupte de strada .. daca iliescu nastase tariceanu puneau agricultura pe picioare .. existau locuri de munca si nu erau greve si razboi civil psihologic economic si armat etc ...