Berceanu îi cere lui Pogea încă 350 mil. lei pentru CFR

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 26.08.2009 19:50 Ultima actualizare: 26.08.2009 19:51

1.400 de angajaţi de la CFR Călători vor fi concediaţi /// Foto:Ovidiu Micsik

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat ieri că a cerut Finanţelor, pentru rectificarea bugetară, o suplimentare cu 350 milioane de lei a subvenţiei acordate în acest an pentru transportul de călători pe calea ferată. „Este o sumă foarte importantă, pe praful ăsta, însă nu ştiu dacă se va aproba. Spre deosebire de alţi miniştri, care se duc la Finanţe să ceară să nu li se ia din ceea ce au deja, eu am mers tot timpul ca să mi se mai dea”, a spus Berceanu la finele unei întâlniri cu liderii sindicali din sistemul feroviar. Întâlnirea a fost menită să găsească soluţii pentru restructurarea sistemului, care va presupune inclusiv concedieri. De la compania de infrastructură CFR SA ar urma să plece, după ultimele informaţii, 800 până la 1.000 de angajaţi, de la CFR Călători 1.400, iar la CFR Marfă se preconizează o reducere la jumătate a numărului de angajaţi, în prezent de 17.400. Consultările cu sindicatele vor continua şi astăzi, iar luni sindicatele vor prezenta în scris un punct de vedere referitor la restructurare, după cum a precizat preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu. Berceanu a ţinut să reamintească faptul că directorii din sistemul feroviar sunt nominalizaţi de PSD. „I-am felicitat pe sindicalişti că au fost ieri la PSD cu directori cu tot. Cu ocazia asta am constatat că ştiu şi ei că CFR e la PSD, dar nu au rezolvat nimic acolo”, a spus ministrul. În primele şase luni ale acestui an, CFR Călători a înregistrat o scădere de 13% a numărului de clienţi, potrivit datelor puse la dispoziţia ziarului Gândul de conducerea societăţii. Scăderea se adaugă diminuării cu 11% a numărului de călători transportaţi în 2008 comparativ cu 2007, mai ales din cauza lucrărilor de modernizare pe sectoarele Bucureşti-Constanţa şi Câmpina – Predeal, care au dus la creşterea duratei călătoriei, dar şi la reducerea numărului de navetişti, consecinţă a concedierilor din economie. În primele şase luni din 2009, cifra de afaceri a CFR Călători a fost de 944 milioane de lei, faţă de perioada similară a anului precedent, când nivelul a fost de 1.010 milioane.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Geta 27.08.2009 13:56

Exista patru masuri pe care daca guvernul Boc le va lua vor sta la baza insanatosirii economiei romanesti. *://*.bloombiz.ro/finante/cum-poate-intra-in-istorie-guvernul-boc

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa