Berceanu ne anunţă că ne luăm adio de la autostrăzi
Ministrul Transporturilor se mai gândeşte dacă face 836 kilometri de autostradă în patru ani /// Foto: Octav Ganea
Constatând că promisiunea de a construi 836 km de
autostradă până în 2012 nu prea poate fi onorată, în condiţiile
lipsei de bani, Radu Berceanu a ieşit ieri la rampă şi a cerut
pentru la anul minimum 3,5% din PIB pentru
transporturi
Avem bani europeni, avem credite de la instituţii financiare internaţionale, dar nu putem folosi aceste resurse, pentru că statul român trebuie să asigure şi el jumătate din sumă. Acesta a fost mesajul lansat ieri de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a cerut imperios alocaţii bugetare mai mari pentru 2010: măcar 3,5% din PIB, faţă de numai 1,45%, cât are anul acesta. "Numai pentru subvenţionarea transportului feroviar de călători, care se practică în toată lumea, şi numai pentru susţinerea infrastructurii feroviare, care iar se întâmplă în toate ţările, avem nevoie de 1% din PIB. Înseamnă că restul de 0,45% rămâne pentru autostrăzi", a spus ministrul. El a comparat bugetul alocat Transporturilor cu cel pe care-l primesc Educaţia şi Cercetarea, de 7% din PIB: "Foarte bine că au această alocaţie. O să facem nişte persoane foarte educate, care după terminarea studiilor vor pleca în alte ţări, unde există autostrăzi. Asta e legătura dintre învăţământ şi autostrăzi".
Şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene nerambursabile (4,5 miliarde de euro până în 2013, pentru transporturi) ministrul este sceptic. El a dat cazul ipotetic al unui proiect de 100 milioane de euro, la care UE contribuie cu 85 milioane. "În primul rând, noi trebuie să punem cofinanţarea noastră, de 15 milioane. Apoi, tot noi facem exproprierile, pe care mai dăm 30-40 milioane, relocarea utilităţilor, încă 10-20 milioane şi trebuie să mai avem bani şi pentru TVA - 19 milioane", a spus Berceanu. Până la finele anului, în funcţie de ce va primi pentru 2010, oficialul va anunţa dacă cifra de 836 km de autostradă construiţi până în 2012 mai rămâne valabilă. "Voi fi nevoit să ies şi să spun ce vom face cu sumele disponibile şi care dintre proiectele începute le vom opri", a mai declarat ministrul.
"Norocul nostru că şi bulgarii întârzie la Vidin"
Construcţia podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin şi racordarea lui la infrastructura existentă vor întârzia din cauza constructorului, consorţiul spaniol AZVI-VIMAC, a lăsat să se înţeleagă Berceanu, care a completat zâmbind că avem noroc că şi bulgarii au aceleaşi probleme. "Au venit la mine trei persoane de la AZVI, de vreo 26 de ani fiecare, care m-au rugat să le găsesc subcontractori. Ultima oară am auzit că erau pe la Iaşi, să găsească firme subcontractoare", a spus ministrul.
INFO PLUS:
Gratuitate pentru elevi, la Feteşti
Ministerul Transporturilor va găsi o soluţie pentru scutirea de taxa de pod, la Feteşti, a microbuzelor care transportă şcolari. Radu Berceanu a ţinut însă să completeze că nu taxa de pod îi deranjează în primul rând pe patronii firmelor de transport. "Îi deranjează nu atât taxa de pod, cât faptul că la oprirea de acolo se mai fac şi alte controale: respectarea timpilor de odihnă, greutatea vehiculului, rovinieta şi aşa mai departe", a spus oficialul.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















34 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ne-am laut din prima zi ca luati de la rovinete si autorizatii si dati la profesorii coruptii si judecatorii imorali cu copii belea
Imi iau ADIO cu cea mai mare placere, de la tine Berceanule, din cauza incompetentei tale s-a ajuns aici. Adio si nu am cuvinte
rahat imputit jigoddie , sa te ia dreacu de nnenorocit cocalar, nu esti in stare de nimic , de cand ai venit ministru doar cauti motive sa nu faci nimic. dupa aproape 1 an de zile ai facut zero km din coridorul 4 pan european. daca puneam un analfabet ministru al transporturilor, facea mai mult boule. iar faza cu banii pe exproprieri 5 eur/metru patrat cat platesti tu, nu se justifica deoarece in romania nu exista teren in camp care sa coste 50.000 eur/hectarul, bani nu ai!? pai atunci de ce cheltui milioane de euro pentru studiu de fezabilitate pe un tronson care nu se va construi niciodata: Târgu NeamÅ£ - Ungheni!?!?!?!?!?
e si vina noasta... absentam de la vot, astia strang 34 la suta din aia 40 la suta care se prezinta la vot... si zic ca ii reprezinta pe romani. ei reprezinta doar interesele proprii, sa aranjeze licitatii de 3-4 ori mai scumpe ca in restul europei, sa isi puna oameni in toate functiile sa nu poata fi bagati la puscarie si sa ne trateze cu dispretz.
PDL-ul are cei mai competenti oameni.Trebuie sa ramana la conducerea tarii.
MA BERCENE TIPAI CU TOATA GASCA PDL-LISTA CA LIBERAALI AU FACUT 5 KM DE AUTOSTADA ............NU-TI ESTE RUSINE ,MA ........VOI NU SANTETI IN STARE SA FACETI 1M IN 50 DE ANI .........FURATI MA SI SANTETI INCOMPETENTI
in acest moment PDL-ul are cei mai competenti oameni si ei trebuie sa ramana la carma tarii.
deltaplanistul de serviciu fura de-i sar capacele cu mutra lui de mistret nebarbierit anunta disponibilizari cu duiumul si in cfr marfa si calatori de parca ar fi mosia lu tat"su usurel baiatu ca eu nu am nimic impotriva matale dar daca te-or barbieri cheferistii cum stiu ei eu nu ma bag
a fost ministru mai bun Orban de la pnl?
atunci ce mai cauti in minister, oltean corupt?