BNR: românii sunt la limita posibilă de îndatorare
Economistul-şef al băncii centrale, Valentin Lazea, spune că reticenţa băncilor este de înţeles /// Foto: Publimedia/Silviu Matei
Bancherii spun că viitorul este mediul rural, dar că este prea devreme pentru a începe "ofensiva"
Principala problemă a bancherilor este în momentul de faţă găsirea unor clienţi noi cu o bonitate ridicată. Îngheţarea sau scăderea salariilor, explozia şomajului şi creşterea considerabilă a listei românilor ajunşi la Biroul de Credit pentru restanţe au diminuat drastic "bazinul de clienţi noi" din România. Tocmai din acest motiv băncile ar trebui înţelese când sunt reticente în acordarea de credite noi, după cum susţine Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR). "Boomul de creditare din perioada 2005-2007 a dus populaţia la limita posibilă de îndatorare. Trebuie înţelese şi băncile de ce au reticenţă, de ce se uită de zece ori înainte să mai acorde un credit nou", a afirmat Lazea cu ocazia unui forum pe probleme bancare.
La finele anului trecut, numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile a ajuns la peste 683.000, cu peste 200.000 de restanţieri mai mult decât în ianuarie 2009, conform datelor Biroului de Credit, preluate de BNR.
Gradul maxim de îndatorare impus de banca centrală, de 60%, a fost depăşit cu mult în gospodăriile în care creditul fusese luat în valută sau în care salariile au fost micşorate. La aceşti factori se adaugă şi mărirea dobânzilor de către bănci, ceea ce a adus la o nouă apreciere a ratelor plătite la ghişee. Simpla revenire în acest prag de prudenţă ar putea lua doi ani, în contextul în care leul va continua să se aprecieze iar dobânzile se vor mai micşora.
Şomajul e inacceptabil pentru că suntem săraci
Oficialul BNR a explicat, de asemenea, că românii fiind săraci, judecând după activele lor financiare, băncile nu au de unde să ia sumele mari de bani de care au nevoie pentru a credita economia locală. Populaţia este de două-trei ori mai saracă din punctul de vedere al activelor financiare. De regulă, populaţia este un creditor net al sectorului bancar. "Dacă populaţia, sursa economisirii, este săracă, înseamnă că sectorul bancar nu are cum să producă bani pentru creditare din resurse interne", a subliniat Lazea, cu precizarea că, tocmai din acest motiv, "atunci când omul este sărac, practic şi o lună de stat în şomaj este un dezastru pentru el".
Bancherii se vor bate pe mediul rural
Conştienţi că au acoperit deja mare parte din mediul urban românesc în ceea ce priveşte clienţii, bancherii se uită deja spre pasul următor, spre viitoarea mină de aur: satul românesc.
"Mediul urban e deja arat, ca să zic aşa. Bazinul de clienţi noi nu este deloc mare. Viitorul este mediul rural, care nu este încă acoperit şi în care se poate intra, pentru că sunt fonduri europene, credite agricole şi aşa mai departe. Nu e încă momentul pentru această destinaţie, dar el va veni în curând", a declarat pentru Gândul Bogdan Baltazar, consultant financiar.
El a precizat că, în momentul de faţă, este greu să găseşti clienţi cu o bonitate ridicată, fie că este vorba de persoane fizice sau de firme, pentru că şomajul este mare şi în creştere, iar firmelor le este greu să aducă garanţii pe măsura împrumuturilor.
INFO PLUS
Patronii: băncile din România sunt afaceri ideale
Când bancherii fac profit în România, acesta este numai al lor,
iar când au pierderi, le împart cu toţi, susţine Florin Pogonaru,
preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El
a precizat că băncile locale au un comportament "extrem de prudent"
faţă de clienţii persoane juridice, dacă nu chiar "iraţional"
de prudent.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Principala grija a romanului este , desigur ... pronuntia corecta ... Fu-ne-riu .
Dar Rotariu cum se pronunta ... Ro-ta-ri-u ?
Cand iesim din criza? Afli doar de pe www.10pasi.ro - GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!
mediul privat are nevoie de o sustinere dintr-o parte sau alta si sa fim realisti somajul mai are unde sa creasca, e doar la inceput
daca nu avem o politica fiscala bine gandita si nu stim sa ne coordonam nu vad nimic bun in viitorul apropiat
pe toniiordache.ro am gasit multe articole interesante despre criza actuala, merita citit
UITATIVA PE ZIARUL LUI VADIM TRICOLORUL SA VEDETI CE SPUNE DE BANCHERI CU DOBINZI