Boc şi Pogea dau explicaţii pentru miliardele de la FMI: Niciun român nu plăteşte niciun cent, niciun leuţ dobândă pentru aceşti bani
„Vă spun doar scurt, poate nu e bine înaintea discuţiilor oficiale. În orice caz dorim să avansăm ideea de majorare a deficitului cel puţin cu scăderea veniturilor din economie datorită crizei, este unul dintre obiectivele noastre şi în continuare să asigurăm resursele pentru efectuarea programului de investiţii aşa cum este stabilit astăzi prin buget, respectiv aproape 9 miliarde de euro”, a declarat, miercuri seară, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, cu câteva minute înainte de întâlnirea cu reprezentanţii FMI. Declaraţiile acestuia survin în contextul în care Guvernul a aprobat în aceeaşi zi proiectul de lege care vizează ratificarea acordului stand-by de împrumut cu Fondul şi care urmează să fie trimis la Parlament.
Ministrul Finanţelor a anunţat, de altfel, în premieră, şi rezultatele economice pe primul semestru: deficitul pe primul semestru a fost de 2,7% din PIB - 14,35 de miliarde de lei, în condiţiile în care tinţa de deficit a fost de 14,5 miliarde de lei.
Întâlnire de tip „Coaliţie” cu reprezentanţii Fondului
Discuţiile cu reprezentanţii FMI de la Palatul Victoria au avut loc într-un format inedit, în genul reuniunilor Coaliţiei de guvernământ. Alături de premierul Boc, vicepremierul Dan Nica, ministrul IMM-urilor, ministrul Dezvoltării Regionale şi ministrul de Finanţe au fost prezenţi la negocieri şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, dar şi liderul social-democraţilor din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc. Participarea ultimilor doi oameni politici poate fi pusă pe seama faptului că, la sfârşitul săptămânii trecute, PSD a cerut Guvernului să explice ce se întâmplă cu miliardele de euro care vin de la FMI.
Banii de la FMI nu ajung la miniştrii, BNR îi va returna
În conferinţa de presă care a precedat întâlnirea, atât şeful Executivului, cât şi ministrul Finanţelor au ţinut să traseze clar traseul celor 20 de miliarde de euro pe care România îi împrumută de la instituţiile internaţionale, punând accent pe suma care vine de la FMI.
„Este vorba de împrumutul de 13 miliarde de euro pe care România l-a contractat de la FMI, împrumut care în integralitate merge la BNR pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării. Aceşti bani nu ajung la Ministerul Finanţelor sau la vreunul dintre miniştrii României, aceşti bani nu sunt utilizaţi pentru proiecte de infrastructură, proiecte de personal sau pentru altceva. (...) Şi returnarea împrumutului îi aparţine BNR. Niciun român nu plăteşte niciun cent, niciun leuţ dobândă pentru banii pe care îi retrunează BNR la FMI pentru că tot BNR îi împrumută pt consolidarea rezervelor valutare ale ţării”, a spus Emil Boc. El a declarat că suma care va ajunge la Guvern din împrumutul extern este în valoare de 5 miliarde de euro, bani care vin de la Comisia Europeană. La rândul său, Gheorghe Pogea a detaliat când vor veni banii de la toate instituţiile şi în ce tranşe şi a explicat că „până astăzi (miercuri-n.r.), de la Comisia Europeană, România şi Guvernul nu au cheltuit niciun leu”. „Deci, banii au intrat prima tranşă luni, 1,48 miliarde de euro, şi urmează să fie cheltuiţi aşa cum au destinaţie prin acordul de împrumut pentru susţinerea balanţei de plăţi. Am auzit în mass-media şi la televiziune că ei nu trebuie folosiţi pentru sustenabilitatea deficitului, ci pentru investiţii. Păi, pentru investiţii sunt! Ei sunt destinaţi să acopere cu resurse cheltuielile bugetare. Acesta este scopul lor”, a spus ministrul Finanţelor. (M.T.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Vă spun doar scurt, poate nu e bine înaintea discuÅ£iilor oficiale. ÃŽn orice caz dorim să avansăm ideea de majorare a deficitului cel puÅ£in cu scăderea veniturilor din economie datorită crizei, este unul dintre obiectivele noastre ÅŸi în continuare să asigurăm resursele pentru efectuarea programului de investiÅ£ii aÅŸa cum este stabilit astăzi prin buget, respectiv aproape 9 miliarde de euroâ€Â, a declarat, miercuri seară, ministrul FinanÅ£elor, Gheorghe Pogea, cu câteva minute înainte de întâlnirea cu reprezentanÅ£ii FMI.
da forfetaru ce e mai *****?
'ei sunt destinati sa acopere cu resurse cheltuielile bugetare' - care cheltuieli : de personal, de inzestrare cu mijloace fixe a institutiilor sau de promovare a turismului ?
banii fmi se duc la bnr. bnr ii consuma ca sa spijine leu artificial fata de euro.
iar guvernul incurajeaza programe cu imprumuturi in eur, vezi prima casa.
deci banii fmi sunt consumatzi pentru a sustine pogramele guvernului.
alta minciuna ,vine pd si aduce banii care i-a furat ,eu nu-i mai cred pe mincinosii astia ,ne-au adus la sapa de lemn ,nu mai stiu ce sa mai minta si cum sa mai fure din banul public , sa-si faca niste averi colosale ,sper sa plece basescu cu partidul lui de suflet de la guvernare ,
mama ce vrajeala are boc in el. si bnr de unde are banii? ii tipareste? astia chiar ne cred prosti.
da nu vor plati lei ca la fmi asta se cere lei dar nu mai comentez aspectul vor plati ore munca, papa lipsa caldura nema slarii pa si alte din acestea
dar la ce ticalosi ne conduc precis avem si alte soiuri de plati de facut
partea rea e ca ne trebuieau bani acesti in alt sens decat au ajuns
ei sunt un imprumut fals
care alimenteaza nu economia ci bugetul pastorit de mfp
mai boculet
cu aste declaratii te invit la coasa si la muls vaca nu economia romaniei