gandulfinanciar rss
RISIPĂ 220 de lei încasaţi din bilete, 19.000 de lei cheltuiţi pe motorină

Călătoria cu naşul a dus la anularea a 124 de trenuri fantomă

de Adrian BĂRBULESCU | 7 mar 2010

Călătoria cu naşul a dus la anularea a 124 de trenuri fantomă

În unele cazuri, călătorii plătitori dintr-un vagon încăpeau fără nici o problemă într-un autoturism, trenurile anulate având o medie de cinci bilete vândute pe vagon

Călătoria cu naşul scoate trenurile din circulaţie. O medie de cinci călători cu bilet în fiecare vagon a fost înregistrată la nivelul a 124 de garnituri pe care societatea CFR Călători a fost nevoită anul trecut să le anuleze.

Potrivit datelor puse la dispoziţia Gândul de conducerea societăţii, cele mai multe trenuri anulate în 2009 au fost personale, însă de pe listă nu lipsesc nici acceleratele şi nici rapidele, fiind prezente şi câteva trenuri intercity. Dacă luăm în calcul faptul că anul trecut pe reţeaua feroviară românească erau programate să circule zilnic 1.624 de garnituri ale CFR Călători, rezultă că au fost anulate aproape 8% dintre acestea.

publicitate

"Pe aceste trenuri se înregistrau în medie, între două staţii, sub 20 de călători/tren", au precizat oficialii societăţii de transport feroviar. Cum un tren are, în medie, patru vagoane, se poate spune că în fiecare vagon nu se aflau mai mult de cinci plătitori, care ar fi putut încăpea fără probleme într-un autoturism.

Pe distanţa Bucureşti - Piteşti, de exemplu, preţul unui bilet clasa a doua, la personal, este de 11 lei. În situaţia ideală în care toţi călătorii plătitori ar fi mers până la destinaţia finală a garniturii, rezultă că CFR Călători ar fi încasat suma de 220 de lei, ridicolă în comparaţie cu costurile pe care le implică deplasarea unui tren. O locomotivă clasică consumă peste 500 litri la suta de kilometri. Cum de la Bucureşti la Piteşti sunt 108 km, numai carburantul consumat de locomotivă, fără a mai pune la socoteală alte cheltuieli, costă aproape 19.000 de lei (la un preţ de 3,5 lei pentru litrul de motorină).

Călătoria cu naşul, la ordinea zilei

În cele mai multe cazuri, trenurile nu duceau lipsă de călători, însă cei mai mulţi dintre ei nu-şi cumpărau bilet, preferând să meargă "cu naşul". Este vorba de trenurile personale care au fost scoase din circulaţie, pe relaţii cum ar fi Bucureşti - Piteşti, Râmnicu Vâlcea - Lotru, Simeria - Hunedoara, Satu Mare - Carei, Sânnicolau Mare - Cenad, Constanţa - Mangalia, Medgidia - Negru Vodă, Panciu - Mărăşeşti, Bacău - Piatra Neamţ, sau Bucureşti Nord - Roşiori Nord.

Pentru alte garnituri, motivul pentru care încasările erau extrem de scăzute consta în durata foarte mare a călătoriei, cauzată de starea infrastructurii. În această situaţie s-a aflat un tren rapid pe relaţia Bucureşti Nord - Tulcea, distanţa de 334 km fiind străbătută în şapte ore.

Niciuna dintre rutele pe care au fost anulate trenuri nu a fost însă abandonată total de CFR Călători, care are şi un rol social. Călătorii au fost preluaţi de celelalte garnituri, la alte ore. Nici măcar pe rutele-problemă, circulaţia nu a fost întreruptă.

Societatea înregistrează cea mai mare rată a călătoriilor frauduloase pe trei rute: Bucureşti Obor - Olteniţa, Ploieşti Sud - Mâneciu şi Ploieşti Sud - Poiana Slănic. "Pe aceste secţii se acţionează cu organe de supracontrol şi poliţie, traficul fiind menţinut la nivel minim, pentru satisfacerea nevoilor sociale", au precizat oficialii CFR Călători.
Cum în România Codul Muncii este net în defavoarea angajatorului, anul trecut au putut fi daţi afară, disciplinar, doar trei controlori de bilete, cu toate că, în total, au fost aplicate 1.548 de sancţiuni.

INFO PLUS:

Vezi aici topul rutelor cu călători frauduloşi

1. Bucureşti Obor - Olteniţa

2. Ploieşti Sud - Măneciu

3. Ploieşti Sud - Poiana Slănic

Top articole din financiar:
Miniştrii de Finanţe din UE discută luni despre penalizarea[...]
Cum l-au căutat angajaţii de la Economie pe noul ministru Ion Ariton[...]
Citeste si alte stiri pe temele:
cfr
, cfr călători
, cfr bilete
, blatişti
facebook yahoo messenger twitter printeaza trimite pe e-mail
Rating articol: 5,00
  • Currently 100%
  • 1
  • Currently 100%
  • 2
  • Currently 100%
  • 3
  • Currently 100%
  • 4
  • Currently 100%
  • 5
(1 voturi)
1 je la 7.03.2010 18:05 despre Foarte bine
raspunde

Daca pana acum nu s-ar fi incercat subventionarea furturilor si s-ar fi luat masuri.....cfr-stii ar fi inteles ca nu poti sa-ti furi caciula si sa mai ai si loc de munca.

2 bebe la 7.03.2010 19:10 despre nasul a ingropat CFR tp.persoane
raspunde

De regula circul cu masina. in urma cu doi ani am mers cu trenul doar o singura data cam doua ore.M-am urcat intro halta unde nu erau bilete.In tren am cautat imediat controlorul sa iau bilet.Acesta ma intreaba chiar vrei bilet,eu zicand ca da.Controlorul superior sau control de stat cum ii zicea zice da-i bilet daca insista. Am luat biletul si am trecut in compartiment. Cand au venit cu verif. in compartiment am constatat ca eram singurul cu bilet,ceilalti dadeau banii direct fara fereala.Unul a dat mai putin iar nasul ia replicat sa mai puna sau el nu stie ca sau scumpit biletele. Eu ca un militar ce sunt mi-am pus singur intrebarea: care bilete?

3 Normal la 7.03.2010 20:00 despre Cine a falimentat CFR-ul?
raspunde

Nu vad nici un cuvintel despre faptul ca nicaieri in lume statul n-a dat cu atata generozitate licente de transport pentru "maxi-taxi" care au preluat (in conditiile de nesiguranta si inghesuiala binecunoscute) 90% din traficul de calatori. Ia studiati cam ce actiuni intreprinde o multinationala pentru a monopoliza piata si comparati-le cu marinimia Ministerului transportului fata de concurenta privata.
Caile ferate reprezinta o alternativa viabila la transportul auto, in Romania sunt doar o sursa inepuizabila de spaga, unde nasii au probabil sub 1% din "cifra de afaceri".
In conditiile in care transportul feroviar de calatori e atat de nerentabil, de ce oare linia Bucuresti-Constanta se "reabiliteaza" cu jumate de miliard de euro? Din banii astia nici 5% nu se regasesc in salariile celor ce executa efectiv lucrarea.

4 sake la 7.03.2010 20:45 despre Pestele se impute de la cap
raspunde

Mai bine zis sa spuna base cel chior unde sunt banii alocati cfr-ului de pe vremea lui nicolaiciuc. Parca nu imi vine sa cred ca nicolaiciuc, ruda cu nevasta chiorului, a fugit cu toti banii in america. Au si nasii partea lor de vina, nimic de zis, dar numai 10%. Banii la greu ii fura berceanu, base si udrea.

5 van kiparos la 7.03.2010 22:01
raspunde

Nu stiu daca in top a fost cuprins si traseul Roman -Buhaiesti. Este intre doua magistrale : Marasesti-Suceava si Tecuci-Iasi.Asta pentru cei care nu cunosc reteaua feroviara.Pe acest traseu , nasu' parca ar vrea sa te ucida daca ai bilet de calatorie . Pe tot traseul sunt 4 statii care elibereaza bilete , restul sunt opriri la discretia mecanicului de locomotiva , care este amabil , si opreste unde stie el (doar are si amici, nu numai obligatii!). In rest , adica inca vreo 6 opriri , calatorii nu au de unde cumpara bilete si ca atare le da NASU' .Pe din doua, traba este profitabila pentru ambele parti .Oare nu mai blocheaza arterele feroviare grevistii ? Cum faceau prin '90-'91.Pai nu se mai poate ! Acum baselu' nu mai este la transporturi , ci e in aerul rarefiat al Himalaiei , dar si in putoarea dejectiilor politico-onfractionale. Poate auzim si de bine!

6 altu la 7.03.2010 22:41 despre PLOIESTI -POIANA SLANIC
raspunde

pe langa calatorii fraudulosi ,conducerea cfr nu a observat si mecanicii de locomotive care fura motorina si o vand cu butoaiele, impreuna cu angajatii garii??
Nu au vazut pentru ca banii ajung si la ei , acolo sus!!!!

7 gore la 7.03.2010 23:00 despre ei?
raspunde

pai cind leaderii de sindicat o pun cu clientela politica conducatoare si cu securistii de afaceri ce-o sa iasa?

8 NEKOLAICIUC la 7.03.2010 23:02 despre salutari din departari
raspunde

Salutari poporului platitor. Ce tunuri am dat io la chefereu. Ei nu pentru mine, ci pentru stapanii mei. Acum colecteaza "avocatii" propitatile pregatite de mine.

9 alex la 7.03.2010 23:36 despre spaga
raspunde

base e de vina ca poporul nu isi cumpara bilete????? singura vina din partea lui este ca lasa sa se perpetueze situatia!!! ar trebui sa mai mearga si cu trenul pe aceste rute si sa desfinteze nasii corupti(el in persoana!)

10 Fost CFRist la 8.03.2010 02:23 despre Chiorul este principalul vinovat de dezastrul dintransporturi
raspunde

Basichiorul a facut praf CFRul,toate flotele ROMANIEI, Chiar si flota de instalatii de foraj marin au disparut de pe platoul marii negre ,tovarasu suflator de la Anvers trebuie ca stie ,cele 48 de pescadoare unde or fii,mineralierele,petrolierele,miile de vagoane trase pe dreapta,in absolut toate garile,unde oare sunt? sutele de locomotive ,cu aburi,sutele de locomotive diesel,diesel,electrice,diesel,hidraulice,electrice,unde sunt,Acestea au fost bunuri ale intregului popor nu ale lui CHIOMBEA,OAMENI BUNI HAIDETI SA-I DAM IN JUDECATA PE ACESTI NEMERNICI CARE S-AU PERINDAT IN PARLAMENT SI GUVERNE DIN 1989 PANA IN PREZENT SI AU FACUT DEZASTRUL DE AZI .

11 M la 8.03.2010 04:19 despre calcul nashesc
raspunde

pe cale de consecinta, daca iau trenul pana la Pitesti ma costa 11lei, insa daca merg cu masina si impart motorina cu 4 prieteni din retea, ma costa doar 5 lei. bashka, de atata motorina merg 500 de persoane la Pitesti (desi nu stiu de ce ar face asta); ba mai mult, s-ar putea sa am o medie mai mare de 43 km/h, adica sa ajung mai repede de 2 ore juma'. ideea e ca daca n-ar mai fi canapele slinoase pe care sa transpir o vesnicie ca sa imi vina sa fac baie in spirt flambat, as da 11 lei. in conditiile actuale, mi se pare jignitor fata de tine sa iti cumperi bilet. si nasii au inteles f bine situatia asta.

12 vasile la 8.03.2010 07:24 despre furatul PSD
raspunde

Penescu care a furat d ela CFR 500 miliopane cu acordul statului a dus la distrugerea podurilro si traveselor si unde s-a ajuns mersi !! asta nu ziceti Unde sunt banii aia ??? acum dati oamenii afara ???

13 carmen la 8.03.2010 07:25 despre spaga
raspunde

Nasul cere si politia se face ca controleaza nu este bun titlu si cati sefi au furat de acolo si cate prime ??

14 ioioio la 8.03.2010 10:05 despre nasu
raspunde

sa mergi cu nasu in mod exceptional(pierdut acte card bani) nu e grav... problema e obisnuinta .... si mai grav e ca supra controlu primeste jumate din spaga !!!! nasii mereu stiu cand se urca supra controlu !!!

15 ca cu lator la 8.03.2010 10:36 despre aritmetica
raspunde

108 km x 500 litri/suta d ekm x 3,5 lei litrul face vreo 1837 lei. Cum de le-o fi dat 19 mii???

16 Cami la 8.03.2010 10:39 despre numai Nasu e vinovat?
raspunde

Sigur...asta ca sa ascunzi incompetenta celor de la CFR. Pai hai sa vedem: trenuri mizere, gari la fel de mizerabile, uneori mai bine mergi pe jos decat cu trenul (viteza redusa), bilete la fel de scumpe sau chiar mai scumpe decat la maxi taxi. Am uitat ceva?
Am facu o vizita in Anglia. Multi lucreaza in afara Londrei si merg cu trenul pana la serviciu. Care e diferenta? Viteza trenului este mare (ai impresia ca porneste o masina de formula 1), trenurile sunt curate, nu ai nici o sansa sa te urci fara bilet ( e ca la noi la metrou) si in plus mai e si control, poti sa platesti biletul si cu card-ul. De la metrou iesi la suprafata si iei trenul.

17 titi la 8.03.2010 12:17 despre la cfr se fura cu pixu
raspunde

Navetisti din zonele limitrofe marilor orase din romania au fost indepartati treptat de la trenuri catre firmele de maxi taxi.Directorasi de la cfr au anulat orice facilitate la abonamente, au facut mersul de tren in asa fel incit acestia sa nu ajunga la timp la serviciu. Acum pe rutele de oltenita sau lehliu legea in tren legea nu o face cfr-ul ci cetatenii de etnie romma si nu numai. Atata timp cat politia si jandarmeria nu intervin sa dea concursul nasilor in disciplinarea anumitor calatori, nasi nu pot face mare lucru.

18 Razvan la 9.03.2010 00:04 despre traseul banilor
raspunde

Cei care dau bani la nash fura cfr-ul cu 50% din pretul biletului. Restul de 50% merge la controlor. Acesta imparte jumatate din bani cu supracontrolul. Acesta imparte din bani cu conducerea CFR pentru ca altfel nu ar primi postul care ii permite sa ia spaga. Conducerea CFR este numita politic deci imparte spaga cu ministrul transporturilor. Cine a fost ministrul transporturilor in perioada cand acest mecanism a fost pus la punct?

19 Sorin la 9.03.2010 09:38 despre Caile Furate Romane
raspunde

CFR sunt retardati de tot. Sunt o rusine nationala. Toate garile din Romania sunt ca dupa bombardament iar pe calea ferata se circula ca pe vremea lui Carol I, cu 30 la ora.De ce nu se pot renova peretii garilor si pava cu materiale de calitate peroanele? De ce nu se intretin sinele sa se poata circula mai repede cu Sagetile Albastre pe ele? Ce faceti cu WC-urile din gari si din trenurile Romaniei, a la buda medievala? Cum au ajuns garile din Romania care ar trebui sa fie o carte de vizita a tarii jegoasele adaposturi pentru *, cersetori si borfasi de azi? Rusine sa va fie! Eu sper sa va dea pe toti afara incepand cu directorii vostri si sa aduca un operator national feroviar din Spania sau Franta!

20 Leonida la 9.03.2010 12:19 despre marş akasă
raspunde

măhăăăăă

Comentarii 20

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

* Campuri obligatorii
 
STIRILE ZILEI PE MEDIAFAX.RO
PE ACEEASI TEMA
RECOMANDATE
CARICATURA ZILEI
DIN ACEEASI SECTIUNE
TOP ARTICOLE GANDUL