Publicat

9

noiembrie

2013

18:50

9187

vizualizări

Când va ajunge autostrada de la Ploieşti la Bucureşti. Un an şi jumătate s-au căutat bombe, acum nu mai sunt bani

Când va ajunge autostrada de la Ploieşti la Bucureşti. Un an şi jumătate s-au căutat bombe, acum nu mai sunt bani

Inaugurată cu mare fast în iulie 2012, Autostrada Bucureşti-Ploieşti, ai cărei primi 56 de kilometri au fost deschişi fără a avea vreo ieşire, va fi finalizată, potrivit estimărilor oficiale, abia peste doi ani, cu cinci ani întârziere decât fusese programat iniţial.  Mai exact, în aprilie 2015 ar urma să se încheie lucrările la cei 6,5 kilometri ai tronsonului Bucureşti-Moara Vlăsiei, care face legătura între Capitală şi centură, potrivit datelor furnizate gândul de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Întârzierea cu doi ani şi jumătate faţă de termenul prevăzut iniţial pentru finalizarea tronsonului a fost cauzată de sistarea finanţării pentru acest segment în octombrie anul trecut şi apoi din nou la rectificarea bugetară din august anul acesta, după ce segmentul primise finanţare prin legea bugetului, potrivit datelor CNADNR. Compania ar mai avea nevoie de aproape 80 de milioane de euro, în care intră cheltuielile pentru cei 6,5 kilometri, precum şi pentru bretele de ieşire de la Moara Vlăsiei şi Gruiu.

În plus, constructorii au descoperit în zonă un număr mare de proiectile neexplodate, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar Compania de Naţională de Autostrăzi a încheiat un contract cu o firmă specializată pentru a "curăţa" de bombe o suprafaţă de 400.000 mp, potrivit unor informaţii obţinute de gândul.  La sfârşitul lunii octombrie a.c., firma a încheiat lucrările de asanare a terenurilor de pe autostrada Bucuresti-Ploieşti. "Securizarea" zonei a durat aproape un an şi jumătate, contractul având acest obiect fiind atribuit în aprilie 2012.

Lucrările la autostrada spre Ploieşti sunt estimate a costa aproape jumătate de miliard de euro, respectiv 450 de milioane.

Unde au fost căutate bombele neexplodate

La finele lunii aprilie 2012, cu mai puţin de trei luni înainte de tăierea panglicii pe cei 56 de km dintre Moara Vlăsiei şi Ploieşti, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a atribuit direct, în aprilie anul trecut, un contract de 61.999,65 lei (circa 14.000 euro) firmei Pirotehnic OBS SRL, din Vaslui, pentru asigurarea de servicii de asanarea terenului de muniţia rămasă neexplodată pe Autostrada Bucureşti-Braşov, tronson Bucureşti-Ploieşti, secţiunea 1 Bucureşti-Moara Vlăsiei km 0+000 – km 6+500 şi zona aferentă bretelelor nodurilor rutiere de la km 6+500 şi km 19+500.

Pentru contractul cu Pirotehnic OSB SRL, care avea ca termen de finalizare iniţial o perioadă de 6 luni de la data semnării contractului, au fost încheiate două acte adiţionale care au prelungit durata contractului până la data de 31 decembrie 2012 şi, ulterior, până la data de 31 decembrie 2013, însă firma a terminat recent lucrările de asanare, potrivit datelor publicate de CNADNR.

Gândul a solicitat Companiei de Autostrăzi date referitoare la stadiul contractului cu firma care asanează terenurile.

"Prestatorul contractului a finalizat în luna iulie 2012 etapa 1 din contract, respectiv sub-secţiunea cuprinsă între km 2 + 450 - km 6+500, împreună cu zona aferentă bretelelor nodurilor rutiere de la km 6+500 şi km 19 + 500", se arată în răspunsul primit de gândul de la CNADNR.

Pentru finalizarea etapei a II-a din contract: respectiv subsecţiunea cuprinsă între km 0 +000 şi km 2 + 450, prestatorul a realizat asanarea terenului pe sectorul cuprins între km 0 + 750 - km 1 + 600, conform procesului verbal din 2 iulie 2013, mai menţionează Compania Naţională de Autostrăzi.

"Pentru suprafeţele cuprinse între km 0 + 000 şi km 0 + 750, respectiv între km 1 + 600 - km 2 + 450, prestatorul a comunicat faptul că a finalizat asanarea de muniţie a terenului afectat de construcţia autostrăzii urmând să transmită şi procesele verbale aferente", arată compania.

În cadrul contractului sunt prevăzute activităţi precum cercetarea terenului, detectarea muniţiilor, scoaterea muniţiei descoperite, transportul muniţiei, depozitarea şi distrugerea muniţiei.

Cea mai mare parte din suprafaţa de 400.000 mp pe care firma trebuie să o cureţe de explozibili s-a găsit n zona aferentă porţiunii cuprinse între km 0 şi km 6 + 500 a autostrăzii - în total peste 352.000 mp, după cum reiese din datele din caietul de sarcini. Între km 6,5 şi km 19,5 firma a avut de curăţat o suprafaţă de 45.000 mp.

Pirotehnic OBS SRL avea în 2012 un număr mediu de salariaţi de patru şi un profit de 12.442 lei, la o cifră de afaceri netă de 565.999 lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Firma îi are ca acţionari pe Duţă Benone şi Duţă Benone Sergiu, fiecare cu o cotă de 50% din acţiuni, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Numele firmei apare şi în declaraţia de avere datată iunie 2013 a lui Ochianu Gheorghe, consilier superior la Consiliul Judeţean Vaslui şi preşedinte al Sindicatului salariaţilor CJ Vaslui. Ochianu menţionează că are o datorie de 30.000 de lei către Pirotehnic OSB Vaslui, sumă contractată în anul 2011 şi scadentă în 2016.

Autorităţile locale nu au auzit nimic

Florin Cucu, viceprimar la primăria Moara Vlăsiei, spune că nu cunoaşte nimic despre căutarea de muniţie pe terenurile din zona pe unde trece autostrada.

„Nu am auzit de aşa ceva, dar nu cred că e cazul la Moara Vlăsiei”, a declarat pentru gândul Florin Cucu, care spune că după inaugurarea din vara anului trecut a porţiunii Moara Vlăsiei-Ploieşti, unde a participat premierul Victor Ponta, lucrările la porţiunea de autostradă care trece prin Moara Vlăsiei au fost practic stopate.

„La noi la Moara Vlăsiei nu s-a mai lucrat de anul trecut, din vară, după inaugurare. La noi mai este de lucru la nod. Este gata doar jumătate de nodul rutier. Nodul este la intersecţia autostrăzii cu drumul judeţean Baloteşti- Fierbinţi. Sunt 3 benzi plus banda de urgenţă de la Bucureşti până la Moara Vlăsiei, şi doar 2 benzi plus banda de urgenţă de la Moara Vlăsiei până la Ploieşti”, a explicat Florin Cucu.

Nici primarul din Moara Vlăsiei, Andrei Filip, nu a auzit de lucrări de asanare, arătându-se şi el supărat că „nu s-a mai mişcat nimic de anul trecut” la autostradă.

„Acum doar la capătul dinspre Bucureşti am văzut că se mişcă puţin. Este firma Pizarotti. Nici din punct de vedere legal nu s-a mişcat nimic. La primărie vin cetăţeni din Moara Vlăsiei care au terenuri pe jumătatea de nod care nu a fost încă gata şi întreabă dacă ştim ceva. Noi nu ştim nimic, CNADNR nu ne anunţă nimic”, a precizat primarul Andrei Filip, care spune că, neoficial, a auzit că nu există finanţare pentru acest tronson.

Proiectile găsite pe traseul Autostrăzii Transilvania

Nu este prima dată când pirotehniştii trebuie să strângă proiectile neexplodate de pe traseul unei autostrăzi. În 2008 presa locală a relatat că geniştii au strâns şi apoi au detonat peste 100 de proiectile datând din al Doilea Război Mondial aflate în zona în care Bechtel executa lucrări la Autostrada Transilvania, mai exact pe secţiunea Câmpia-Turzii-Gilău şi secţiunea Suplacu de Barcău-Borş.

Pirotehnic OSB Vaslui a participat, în 2007, la cele două licitaţii deschise organizate de CNADNR pentru achiziţia de lucrări de asanare a terenului de muniţie neexplodată pe traseul Autostrăzii Braşov -Borş. Firma din Vaslui nu a câştigat nici una dintre proceduri şi a depus contestaţii, după cum reiese din datele de pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Stadiul lucrărilor pe Bucureşti-Moara Vlăsiei

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul de drum cuprins între km 0+000 şi km 8+225 este de 54%, potrivit datelor furnizate gândul de CNADNR. În prezent sunt executate lucrări pe sectorul de drum cuprins între km 2+700 – km 7+500. 

"Precizăm că spaţiile de servicii se regăsesc la km 10+425 dreapta, km 10+425 stânga şi la km 16+725. În contractul de proiectare şi execuţie a autostrăzii nu este prevăzută execuţia benzinăriilor", ne-au precizat reprezentanţii CNADNR.

Chiar dacă a fost inaugurat încă din vara anului trecut, pe tronsonul de 56 de kilometri dintre centura Capitalei şi Ploieşti deocamdată nu există decât un nod rutier, în dreptul localităţii Ghermăneşti, la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti. Circulaţia a fost deschisă pe acest segment fără ca parcările şi alte facilităţi să fi fost finalizate.

Finanţarea pentru cei 6,5 km, sistată la rectificarea din august

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti au fost împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei (6,5 km), unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi tronsonul inaugurat în vara anului 2012, Moara Vlăsiei-Ploieşti (56 km), construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Termenul pentru finalizarea lucrărilor la primii 6,5 kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti, tronson care ar face legătura dintre Capitală şi centură, a fost octombrie 2012, dar lucrările au fost însă sistate în toamna anului trecut din cauza lipsei fondurilor.

Prin legea bugetului din februarie anul acesta, segmentul primise din nou finanţare, dar la rectificarea din august finanţarea a fost tăiată, potrivit datelor CNADNR.

"Până în prezent pentru sectorul de drum cuprins între km 0+000 – km 8+225 a fost decontată suma de 137,771 mii lei fără TVA. Necesarul pentru finalizarea lucrărilor de execuţie pentru tronsonul cuprins între km 0+000 – km 19+500 este de 352.594 mii lei", conform datelor remise gândul de CNADNR.

Valoarea totală a investiţiei pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti este de 450 milioane euro.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţie FĂRĂ PRECEDENT a premierului Slovaciei. Scandalul capătă proporţii neaşteptate iniţial: acuzaţii incredibile la adresa Germaniei şi a Italiei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info